Fireşte că există. Căci dacă nu ar exista, nici nu ar avea rost să cerem binecuvântare ori să vorbim despre binecuvântare. Binecuvântat sau nebinecuvântat: aceasta face marea deosebire între oameni.
Există oameni binecuvântaţi şi nebinecuvântaţi?
Dacă tu mă ierţi, înseamnă că pot fi iertat…
Când ne întoarcem către Maica lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, ar trebui să înţelegem mai des decât ni se întâmplă s-o recunoaştem că orice rugăciune pe care i-o oferim înseamnă aceasta: „Maica lui Dumnezeu, L-am ucis pe Fiul tău. Dacă tu mă ierţi, înseamnă că pot fi iertat. Dacă îmi refuzi iertarea, nimic nu mă mai poate salva de la osânda veşnică”.
Pocăința nu este fulger sau rachetă luminoasă, ci lucrare continuă, sârguincioasă, a întregii vieți
Mulți oameni, chiar dintre credincioșii care se spovedesc frecvent, nu abordează corect taină de-minuni-făcătoare și tămăduitoare a pocăinței, și în cele din urmă rămân netămăduiți. Fiecare păcat este o mică răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu: se desparte de Acesta, se îndepărtează, părăsește Harul Bisericii, se înstrăinează și în final piere. Păcatul îl duce la autodistrugere, îl însingurează și îl strâmtorează pe om. Pocăința, așa cum am arătat, este un act reparator, care restaurează și readuce la frumusețea de odinioară.
Lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte-I pentru toate
Fii optimistm încrede-te fără rezervă în dumnezeiasca Pronie. Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte-I pentru toate. Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vredinc de încercare. Suferinţa este de trebuinţă şi pentru cel ce suferă, şi pentru mai binele lumii întregi.
Să ne întoarcem de la întinăciune la curăţie şi de la păcat la sfinţire
Nu suntem necunoscători ai mărimii tainei, dar ştim că pentru sfinţire şi viaţă fără de pată ne cheamă Dumnezeu aici. Pentru aceea ne-a şi zis de mai înainte: „Fiţi sfinţi, că şi Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).
Ortodoxia este continuarea istorică directă a Bisericii apostolilor și a Părinților apostolici
Dintr-un anumit punct de vedere, s-ar putea spune că Ortodoxia este continuarea istorică directă a Bisericii apostolilor și a Părinților apostolici. Cele șapte Sinoade au avut o importanță extremă în Ortodoxie și interesul pentru ele nu este doar istoric, ci mereu actual pentru ortodocșii a căror Biserică este numită uneori „Biserica celor șapte Sinoade”;
Un program de viață duhovnicească
Când vine cineva la mine și vrea să fie îndrumat de mine, îi dau o rânduială de viață pe care trebuie s-o împlinească. E vorba de o viață religioasă autentică, o viață care are un temei, o viață care se realizează prin anumite deprinderi, pentru că viața duhovnicească nu se așteaptă, ci se realizează.
Ceea ce cer eu de la oamenii care vor să fie îndrumați de mine este ceva foarte important și nu foarte greu de realizat.
De unde să știu cum lucrează Dumnezeu?
L-am rugat pe părintele Gherasim [Mikragiannanitul] să-mi vorbească despre valoarea rugăciunii, dar a refuzat, spunând că unele lucruri în viață sunt imposibil de redat în cuvinte.
Părintele Gherasim: E posibil să descrii în cuvinte ce simte o mamă atunci când aduce pe lume un copil? Sau cum ar putea să redea cineva în cuvinte sentimentele de fericire și tristețe pe care le simțim în drumul nostru pământesc atunci când trecem prin evenimente intense?
„Nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu”
Când ești murdar, atunci te speli; când ești păcătos, atunci te spovedești și faci această curățire lăuntrică. La spovedanie se dau niște canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci niște mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult și atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăință, adică aplecarea capului, a frunții pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Înmulțirea acestor metanii ajută la curățirea trupească.
Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte…
Aşa e cu Hristos. E pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, uite popa, nu e popa, nu-i cu „să vezi că”, nu-i cu „ce putem face”, cu „împrejurările m-au silit”…
Doar iubind, ne aseamănăm cu Dumnezeu, Care este iubire… Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Mănăstirea Suruceni
„Și totuși judecata este veste, veste bună. Ea cuprinde promisiunea că Dumnezeu va veni și-Și va aduna copiii și că nu va mai fi nici o suferință și nici un rău nu va mai exista. Dar este o veste bună și într-alt sens, mai surprinzător: din Biblie reiese limpede faptul că nu vom fi judecați după standarde omenești; măsura după care vom fi măsurați este afirmația severă și absolută a lui Dumnezeu că numai iubirea contează și, mai mult, iubirea neprihănită și deplin manifestată în chipul viețuirii noastre (Iac. 2).” (Mitr. Antonie de Suroj)
Dragostea este viaţă
Astăzi este Duminica lăsatului sec de carne, iar Biserica noastră citeşte din Evanghelie pericopa Înfricoşatei Judecăţi (v. Matei 25, 31-46). Este o pericopa destul de răstălmăcită, deoarece îi creează omului o senzaţia de frică pentru că vorbeşte despre Ziua Judecăţii, care se va întâmpla „când va veni Fiul Omului întru slava Sa”. Omul se teme, şi din această pricină se ivesc înlăuntrul său simţiri negative. Dacă intrăm însă puţin în profunzimea lucrurilor, vom vedea că criteriul Judecăţii este Dragostea.
Importanța programului de masă în familie (masa începe şi se termină cu rugăciunea)
Copiii se obişnuiesc cu ritmul vieţii şi cu disciplina când sunt respectate cu stricteţe orele de rugăciune şi de masă. Mesele neregulate, adică gustările luate în momentele când ţi s-a făcut puțin foame sau imediat ce în casă a apărut ceva gustos, se răsfrâng negativ nu numai asupra sănătăţii trupeşti a copilului, cât mai degrabă asupra minţii şi sufletului lui: astfel, el nu se va învăţa niciodată se controleze, să-şi înfrâneze poftele, să se concentreze pentru un timp îndelungat asupra unui anumit obiect, chiar dacă acest lucru poate fi o simplă joacă − să nu uităm că şi jocurile copilăreşti cer o atitudine serioasă din partea adulţilor.
Dumnezeu este nespus de bun, dar totodată este nespus de drept
Dacă deznădejdea, care vine din neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mântuire, apoi încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este și mai vinovată și mai primejdioasă. Prin deznădejde, omul își taie orice putință de îndreptare, iar nesocotita încredere nu mai vrea să facă fapte bune și păcătuiește cu știință și cu voie liberă; amândouă sunt păcate grele împotriva Duhului Sfânt și duc la pieire veșnică.
Iadul – marea durere a lui Dumnezeu
Trebuie să fim cu sufletul treaz, adică activ, cu prestanță, cu prezență duhovnicească continuă la măsura la care o ai. Dar nu este permis să iei mâncarea cu lingura și să-ți ducă altul lingura la gură. Ai atâtea posibilități: înger păzitor, daruri de la Botez, darurile Duhului Sfânt…
Întotdeauna când eşti tentat să judeci, ar trebui să-ţi pui un semn de întrebare asupra situaţiei…
Cuviosul ieromonah E., pustnic în Katunakia, obişnuia să spună această povestire:
Dacă ați ști cât de mult cer ajutor cei adormiți!
Dacă ați ști cât de mult cer ajutor cei adormiți! Fiindcă după moarte nu există pocăință și ca oameni au plecat și ei cu pete și prihane și văzând că ajutorul celor vii împreună-lucrează și ajută mult la a se desăvârși și liniști, ei își doresc mult, cer și tânjesc să fie pomeniți de cineva. Cu dor așteaptă ca să se ridice vreun preot sau vreun creștin virtuos din neamul lor care să-i pomenească și pe ei.