
O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, și dă-mi darul pocăinței adevărate




Cum putem noi să ne asemănăm cu Sfântul Mare Mucenic Pantelimon fără să fim doctori? El a fost doctor, a primit dar de la Dumnezeu să fie doctor și a fost doctor fără de arginți, adică unul care n-a umblat după averi când tămăduia. Însă noi, care nu suntem doctori, cum putem să fim asemenea sau măcar să urmăm ceva, din cât se poate, pe Sfântul Pantelimon, doctor fără de arginți? Știți cum, iubiți credincioși?

In vreme ce lucrăm, ne putem ruga fie cu buzele, fie înlăuntrul inimii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru puterea mâinilor noastre şi înţelepciunea minţii şi pentru cele materiale pe care ni le-a dăruit, rugându-L, totodată, să îndrepte lucrul mâinilor noastre către un scop bineplăcut Lui. In felul acesta, ne păzim mintea neîmprăştiată.

Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru.

ÎPS Alexei de Alaska — creștinii de astăzi au tendința să nu se mai ocupe de ei înșiși. Deci, problema este acolo, în afară, este ceva rău, îl condamn, și eu sunt cu adevărat un creștin ortodox grozav…În timp ce, ceea ce face un adevărat creștin ortodox, este să se uite înăuntru, la sufletul său. Se uită la gândurile sale, la reacțiile sale, se uită cum l-a dezamăgit pe Hristos…

Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului. Că, precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului. Căci grăiește Domnul: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor”.

Oamenii au devenit răi şi spun: „Ce face Domnul pentru noi?”. Domnul dă viaţă fiecărui trup; Domnul dă un chip fiecărei creaturi. Domnul are inima blândă ca a unui copil, iar egoismul şi întunecimea Îi sunt necunoscute. Domnul dă tuturor ceea ce fiecare Îi cere. Domnul Îşi umple veşnicia cu dărnicia Sa şi voi, totuşi, spuneţi: „Ce ne dă nouă, Domnul?”. Nici măcar nu aţi fi putut pune această întrebare, dacă Domnul nu v-ar fi dat putere s-o puneţi.

În zadar caută lumea fericirea aici, unde ea nu se află în mâncare, în băutură, în petreceri, în întâlniri, discuţii, plăceri zgomotoase, dansuri, distracţii, teatru, circuri şi altele. Câtă vreme eşti în mijlocul distracţiilor, uiţi de tine şi te simţi puţin fericit. Dar de cum s-a sfârşit petrecerea şi te întorci acasă, pustiul iarăşi pune stăpânire pe tine.

Când m‑am convertit şi m‑am întors acasă la biserică, eram plină de înţelepciunea lumii acesteia. Isteaţă m‑a făcut Dumnezeu, deci aveam bagaj şi‑l învârteam bine, aşa, şi nici nu uitam aşa multe. Dar eram nefericită. Nu ştiam care e sensul.

Mândria este semnul neîndoielnic al omului deşert, al robului patimilor, semnul sufletului de care învăţătura lui Hristos nu se poate nicidecum apropia.

Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă. Nu te înălța când te rogi pentru alții și ești auzit, căci credința acelora a lucrat și a putut. […]

In cele din urmă, multele înlesniri au îngreuiat viaţa şi aşa cum am mai afirmat, comoditatea exagerată a adus monotonie. Se vorbeşte adesea de „calitatea vieţii”, „ridicarea nivelului de trai”, „creşterea veniturilor pe cap de locuitor”, dar nu şi despre bagatelizarea valorilor duhovniceşti, respingerea instituţiilor sfinte, lepădarea adevărurilor dătătoare de viaţă. Oamenii sensibili, timizi, cinstiţi, generoşi nu au loc într-o lume egocentrică, aspră, plină de îngâmfare, de antagonisme şi dominare. Insă absenţa bucuriei din viaţa multora va determina un interes pentru întrebarea: „Unde ne îndreptăm?”

Din pilda talanților reiese că omul care a plecat departe și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa este Însuși Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant – atât cât primise – răspunde: „Doamne, te-am știut om aspru, care seceri unde nu ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Matei 25, 26). Și, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ceea ce are i se va lua”.

Multe sunt pricinele zăbăvniciei noastre, dar una pare să fie mai tare decât toate: împătimirea de lume, de lucruri, legătura de cele materiale. Știind acestea Domnul va spune tânărului bogat, care voia să-I fie ucenic: „Leapădă-te de toate averile și apoi vino de-mi urmează!” Iar în altă parte: „Nu poate să-Mi fie ucenic cel ce nu-și lasă tată, mamă, frați, surori și avere, cel ce nu se leapădă de toate, și chiar și de sine.”

„Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce nu se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia Cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia Cerurilor.” (Mt. 5, 14-19)

Oare poate păcătosul să se pocăiască de toate păcatele vieţii lui în doar zece zile? După mare milostivirea şi îndurările lui Dumnezeu, poate!

Dar şi purtarea noastră, cât timp ne aflăm în biserică, trebuie să fie cuviincioasă, aşa cum se cade omului care se află înaintea lui Dumnezeu. Să nu vă ocupaţi cu discuţii nefolositoare, ci să staţi cu frică şi cu cutremur, cu luare-aminte şi râvnă, cu privirea îndreptată spre pământ, şi cu sufletul înălţat la Ceruri!