Când vine cineva la mine și vrea să fie îndrumat de mine, îi dau o rânduială de viață pe care trebuie s-o împlinească. E vorba de o viață religioasă autentică, o viață care are un temei, o viață care se realizează prin anumite deprinderi, pentru că viața duhovnicească nu se așteaptă, ci se realizează.
Ceea ce cer eu de la oamenii care vor să fie îndrumați de mine este ceva foarte important și nu foarte greu de realizat. Și anume:
1.să meargă duminica și în zilele de sărbătoare la biserică;
2.să spună rugăciunile de dimineață și de seară și rugăciunile din timpul mesei;
3.să citească în fiecare zi două capitole din Noul Testament;
4.să-și păzească mintea prin rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, rugăciune pe care o folosesc în special călugării, dar care poate fi folosită de toți credincioșii;
5.să țină post în zilele de post.
Aceasta este ceea ce trebuie să facă orice credincios creștin și, dacă împlinește programul acesta, fără îndoială că poate să mai împlinească și alte lucruri, pentru că până la urmă viața duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program, dar aceste cinci puncte sunt absolut necesare pentru toți credincioșii. Cine împlinește programul acesta e disponibil și pentru alte programe, și pentru alte îndrumări, iar cine nu împlinește programul acesta, pe care eu îl socotesc foarte simplu, nu poate să înainteze cu adevărat în viața duhovnicească și, mai ales, nu se poate angaja la toate câte i se cer.
Arhim. Teofil Părăian, în rev. Familia Ortodoxă, octombrie 2019
Amin ♥️