Nu poate cineva să înţeleagă ce este căsătoria şi ce este monahismul dacă nu înţelege ce era omul înainte de cădere şi ce a devenit prin cădere. Acest lucru este deosebit de important. Sfântul Ioan Damaschin spunea că Adam şi Eva, înainte de cădere, erau deschişi faţă de Dumnezeu, erau în starea de luminare a minţii, aveau comuniune cu Dumnezeu şi, uneori, erau şi în starea de vedere a lui Dumnezeu.
Din păcate, există mulți oameni care se apropie de duhovnici într-un mod bolnăvicios, creând o dependență bolnăvicioasă față de ei, vrând să depindă de duhovnic în toate părerile lor, pentru că acest lucru le dă un sentiment de siguranță și-i scoate din incertitudinile, fricile și fobiile pe care le trăiesc zilnic.
Când sufletul nostru începe să nu mai poftească lucrurile frumoase ale pământului, se furișează de cele mai multe ori în el un gând de trândăvie, care nu-i îngăduie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului și nu-i lasă nici dorința hotărâtă după bunurile viitoare; ba îi înfățișează și viața aceasta trecătoare ca neavând niciun rost și fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică de-a fi numită virtute; și însăși cunoștința o disprețuiește, ca pe una ce a fost dată și altor mulți oameni, sau ca pe una ce nu ne făgăduiește nimic desăvârșit.
„Iisus a răspuns: Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu primească însutit – acum în vremea aceasta de prigoniri – case și frați și surori și mame și copii și țarine; iar în viața ce va să vină, viața veșnică” (Marcu 10, 29-30).
Istoria mântuirii ne arată că dacă păcătosul se pătrunde de dorința aflării lui Dumnezeu și de cea a dobândirii înnoirii duhovnicești, mila dumnezeiască îi împlinește în dar amândouă dorințele: însă cum trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, și ce este de trebuință pentru înnoirea duhovnicească? La această întrebare ne răspunde mai amănunțit pilda despre vameș și fariseu. Ea a fost rostită pentru „cei ce se nădăjduiau întru sine cum că sunt drepți și defăimau pe ceilalți”.
În Scriptura Noului Legământ găsim ceva încă şi mai măreţ, deoarece odată cu Învierea lui Hristos moartea este efectiv biruită.
De multe ori, noi, cu frământările şi temerile şi starea noastră sufletească urâtă, fără să vrem şi fără să ne dăm seama, facem rău celuilalt, chiar şi dacă îl iubim foarte mult, precum, de pildă, mama pe copilul ei.
Părinte, dacă anii următori ne vor cere ceva mai mult și nu avem o stare duhovnicească, ci numai intenție bună, vom putea face față?
La marginea inimii tale, Domnul stă cu o lumânare înaltă, care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită. Totuşi, voi spuneţi: „Unde este Domnul?”. La marginea vieţii voastre. De aceea viaţa voastră a devenit gheboasă. Dacă Domnul ar fi în centru, unde El a fost la început şi unde este locul Său de drept, viaţa ar fi dreaptă şi L-am vedea pe Domnul şi atunci n-am mai întreba: „Unde este Domnul?” (Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici)
M-a impresionat faptul că un fost deținut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greșesc”. Greșim noi înșine, și greșesc și alții, în ceea ce ne privește pe noi. Lucrul de căpetenie este să ni se facă „ocara, ca cinstea; lipsa, ca îndestularea; paguba, ca și câștigul și străinii, ca rudele după trup”. Dacă ajungem la măsura aceasta, am ajuns la nepătimire și suntem fericiți.
Rugăciunea de mijlocire a preotului, la care trebuie să se unească în sufletul său și creștinul care se pocăiește, este invocarea îndurării și al iertării divine. Aceste rugăciuni au darul de a deștepta în același timp nădejdea creștinului și de a deschide în sufletul său perspective și aspirații pentru o viață nouă.