Numai când ne eliberăm de propriile noastre gânduri, idei, dorinţe, putem trăi, în toată curăţia, în „prezenţa” lui Dumnezeu.
Cea mai mare pedeapsă, pentru om, este ca Dumnezeu să-l lase în voia sa proprie
Numai de smerenie se teme diavolul
Vine aici la mine unul, un viteaz şi zice:
Urmează fiului risipitor: părăseşte cetatea chinuită de foamete. Apropie-te şi te roagă, şi vei vedea slava lui Dumnezeu
“Să nu cazi cu duhul, suflete, să nu te necăjeşti, să nu rosteşti asupră-ţi judecată fără întoarcere din pricina mulţimii păcatelor, să nu atragi asupra ta focul, să nu grăieşti: „M-a lepădat de la faţa Să Domnul”. Nu plac lui Dumnezeu vorbe ca acestea. Oare cel care a căzut nu mai poate să se ridice? Oare cel ce s-a abătut nu mai poate să se întoarcă? Sau nu ai auzit ce fel este harul Tatălui faţă de fiul risipitor?
Sfinții, acești oameni care L-au dorit și Îl doresc cu adevărat pe Dumnezeu
Cele mai mari evenimente ale istoriei firii omenești sunt Sfinții. Și sunt cele mai mari evenimente, pentru că, deși ei trăiesc într-un anume timp, îmbrățișează, prin puterea rugăciunii, întreaga fire omenească, nefiind hotărniciți de timp. Sfinții, acești oameni care L-au dorit și Îl doresc cu adevărat pe Dumnezeu, poartă „pe umerii” rugăciunilor lor întreaga fire omenească; și, poate, doar la înfricoșătoarea Judecată vom afla cât bine ne-au făcut ei nouă, tuturor.
Părintele Iosif Vatopedinul – Nu am venit aici pentru comodități!
Luați bine aminte să nu lăsați niciodată ”blestemul” lui ”de ce?” să vă intre în inimă. Unde este Dumnezeu? Nu este El Cel care le cârmuiește pe toate?! Dacă până și ”firele de păr de pe capul vostru sunt numărate!”. Așadar, ce se întâmplă și nu știe Dumnezeu? Dacă El, Atotputernicul, Cârmuitorul, Purtătorul de grijă, Susținătorul a toate, nu semnează, cine poate să ispitească? Așadar, atunci când știți aceste lucruri, veți rămâne statornici, neclintiți, și veți deveni un exemplu bun pentru ceilalți, când vor vedea că nu vă clătinați în ispite!
Să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem
Întotdeauna să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem, şi Domnul nu ne va lăsa să ne rătăcim. Adam n-a avut înţelepciunea să-L întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, şi pentru aceasta a pierdut Raiul. David n-a întrebat pe Domnul: „Este bine, oare, să iau pe femeia lui Urie?” şi a căzut în păcatul uciderii şi al preacurviei. Aşa şi toţi sfinţii care au păcătuit, au păcătuit pentru că n-au chemat pe Domnul să-i ajute şi să-i povăţuiască.
Orice povățuitor duhovnicesc trebuie să fie doar slugă a Mirelui Ceresc
Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – și a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiții este cumplit să fii al omului. „Nu vă faceți robi oamenilor” (I Corinteni 7, 23), a zis apostolul.
Întotdeauna m-au mișcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul și la sine însuși și care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan:
De ce e importantă pomenirea la Proscomidie?
Harul divin care acoperă jertfa cea fără de sânge se oferă nu numai celor vii, ci şi morţilor. De aceea slujitorii nu încetează să se roage nu numai „pentru sănătatea”, ci şi „pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu”.
Rugăciunea lui Gheron Iosif Isihastul
„O, iubite şi Preadulce lisuse Hristoase, cine Te-a rugat pentru mine ca să mă aduci în această lume şi să mă nasc din părinţi buni şi credincioşi (…)? Cu cât trebuie, dar, să Te iubesc mai mult şi să-Ţi mulţumesc pentru acest dar atât de mare şi pentru binefacerea pe care mi-ai dat-o? Chiar şi sângele meu de l-aş vărsa, tot nu aş putea să-Ţi mulţumesc”.
„Roagă-te lui Hristos pentru mine!”
Cel ce dă să dea în numele lui Hristos, iar cel ce primeşte să primească în numele lui Hristos, ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie de amândouă părţile. Iar rugăciunea săracului e auzită înaintea lui Dumnezeu.
Tămăduiește-mă Doamne, și tămăduit voi fi cu adevărat
Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.
Tu de ostenit, ostenește-te; însă de grija rea nu te lăsa măcinat!
„Nu vă îngrijiţi.” [nu vă îngrijorați] „Dar cum să trăim? Trebuie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm.” Dar Mântuitorul nu spune: „Nu faceţi nimic”, El spune: „Nu vă îngrijiţi”, adică nu vă lăsaţi roşi de grija aceea care macină omul ziua şi noaptea, nedându-i tihnă nici o clipă. Acest fel de grijă este o boală a sufletului şi un păcat.
Să căutăm mai întâi Împărăția și toate cele bune ni se vor adăuga nouă
De când a căzut omul în păcat există nu doar o diferență, ci o adevărată vrăjmășie între plăcere și bucurie, izvorâtă din vrăjmășia dintre „trup și duh”.
„Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi…”
Bucuria mea, totul, orice ai cere de la Domnul Dumnezeu vei primi, numai să fie spre slava Lui sau spre folosul aproapelui, deoarece şi folosul aproapelui El tot spre slava Lui îl socoteşte, pentru care şi zice: Orice aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai Mei mai mici, Mie aţi făcut.
Cei ce-L iubesc pe Domnul trec prin multe greutăţi
Odată m-am gândit şi eu că Sfinţii Părinţi, când au primit în dar harul, l-au păstrat întreaga viaţă. Însă aici se spune să nu nădăjduim la aceasta.
Pocăința poate să refacă o viaţă trăită în păcate
Suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Când raportăm realitatea vieţii zilnice la această revelaţie divină, cădem în deznădejde. De ce este atât de greu să trăim creştineşte aici şi acum? Pentru că este vorba de viaţa divină şi veşnică. Pentru noi, care suntem creaţi din nimic, ce relaţie este între nimicnicia noastră, sărăcia noastră şi această aspiraţie atât de înaltă, infinită?
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.“ Praznicul Bunei Vestiri sărbătorit în Duminica a III-a din Postul Mare la Mănăstirea Suruceni
„Bucura-te, ceea ce eşti plină de har! (Lc. 1, 28). Şi iată că celor ce şedeau pe tărâmul şi în umbra morţii le răsare pentru prima dată rază de bucurie, iată că în valea cea întunecată a plângerii se aude pentru prima dată cuvântul: „Bucură-te!”. Deci să luăm aminte! Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Pământul văduv este logodit iar cu Cerul. Ne-am depărtat de Dumnezeu, însă Dumnezeu nu ne-a părăsit. Insuşi vine, căutându-ne pe noi, cei rătăciţi, ne ia pe umerii Săi şi ne duce la Sine.” (Sfântul Teofan Zăvorâtul)