Până nu demult, atunci când mintea și inima ta nu se împărtășiseră încă de adevărul lui Dumnezeu, reacția ta față de cele înconjurătoare era oarecum justificată. În cazul acela, tu nu erai fățarnic. Dar este cu totul altceva să folosești asemenea metode de protest din postura unei persoane credincioase, acest act va constitui o renegare a propriei credințe.
Pronia lui Dumnezeu are întotdeauna dreptate. Iar dacă El îngăduie să bem din amărăciunea vieții contemporane, [să știi], cu toată încrederea neclintită în Dumnezeu, că aceasta este singura cale mântuitoare pentru noi. Căci ce înseamnă cuvintele Sfinților Părinți: cei din urmă vor fi mai mari decât cei dintâi? Cei din vremurile de pe urmă, așa neputincioși duhovnicește și fizic, infirmi la minte și inimă, deodată în ochii lui Dumnezeu vor fi mai mari decât cei care s-au ostenit pentru mântuirea lor în țarina lui Dumnezeu încă din pruncie? Dar acesta este glasul lui Dumnezeu, transmis nouă prin sfinți.
În aceste vremuri îngrozitoare, când lumea sărăcește de duhul Ortodoxiei, a-ți păstra credința și încrederea în Domnul, a nu te îndoi, a nu cârti, a-ți păstra dragostea față de cei rătăciți și mila față de dușmani – înseamnă a merge pe calea adevărului lui Dumnezeu, înseamnă a-ți lucra mântuirea.
Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016