Şi înainte de a se împărtăşi, şi atunci când se împărtăşeşte şi după ce se împărtăşeşte, creştinul primeşte un mare folos de la dumnezeieştile Taine atât în şuflet, cât şi în trup. Înainte de a se împărtăşi cineva trebuie să facă cuvenita pregătire, adică să se mărturisească duhovnicului, să-şi zdrobească şi străpungă inima, să se îndrepte, să ia seama la el însuşi; să se păzească, pe cât e cu putinţă, de gândurile pătimaşe şi de orice altă răutate.
De asemenea, să se înfrâneze, să se roage, să privegheze, să se facă mai evlavios şi să facă toată fapta bună gândindu-se ce înfricoşător Împărat va primi în sinea sa. Mai cu seamă atunci când în pregătirea pe care o face se gândeşte ce har i se dă din sfânta Cuminecătură. Şi pe cât mai des face cineva această pregătire, e vădit că primeşte şi mai mult folos.
Iar atunci când creştinul se împărtăşeşte, cine poate să înţeleagă iarăşi darurile şi harurile pe care le primeşte de la dumnezeiasca Împărtăşanie? Sau cum poate limba noastră neputincioasă să le înfăţişeze una câte una? Drept pentru care să-i aducem iarăşi pe dumnezeieştii şi sfinţii Dascăli ai Bisericii noastre să ni le spună una câte una cu gurile lor cu limbi uşoare şi insuflate de Dumnezeu.
Zice Grigorie Teologul: „Preasfântul Trup al lui Hristos, când e mâncat frumos, e o armă pentru cei ce luptă şi o întoarcere acasă pentru cei plecaţi; pe cei neputincioşi îi întăreşte, pe cei sănătoşi îi veseleşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte, sănătatea o păzeşte; prin el ne facem mai blânzi spre îndreptare, mai îndelung-răbdători spre osteneli, mai fierbinţi spre iubire, mai sprinteni spre cunoaştere, mai râvnitori spre ascultare, mai ageri spre lucrarea darurilor harului, iar celor ce nu se împărtăşesc frumos” – adică încontinuu -, le urmează cele contrare”, fiindcă nu sunt pecetluiţi cu scumpul Sânge al Domnului nostru, cum spune acelaşi Grigorie Teologul:, De acum se junghie Mielul şi se pecetluiesc cu scumpul Lui Sânge fapta şi cuvântul, deprinderea şi actul, care sunt străjile uşilor noastre, adică ale mişcărilor şi învăţăturilor minţii care se deschid şi închid frumos spre şi dinspre contemplaţie”.
Cuviosul Efrem Sirul scrie: „Să zăbovim, fraţilor, în liniştire, post, rugăciune, lacrimi, slujbe, lucrul mâinilor, întâlnirea cu sfinţii părinţi, ascultarea adevărului, auzirea dumnezeieştilor Scripturi, ca să nu ni se învârtoşeze gândul, şi mai ales să ne facem vrednici de Împărtăşirea dumnezeieştilor şi preacuratelor Taine, ca sufletul nostru să se cureţe de gândurile de necredinţă şi întinate, iar Domnul sălăşluindu-Se în noi să ne izbăvească de cel viclean”.
Iar dumnezeiescul Chiril al Alexandriei spune că prin dumnezeiasca Împărtăşanie, hoţii înţeleşi cu mintea demoni nu găsesc îngăduinţă să intre prin simțuri în sufletul nostru:, Iar uşa casei gândeşte că sunt simţurile din noi, prin care pătrunde în inimile tuturor calitatea lucrurilor şi se scurge mulţimea nemăsurată a poftelor, iar ferestre le numeşte prorocul Ioil zicând: «Şi vor intra hoţi pe ferestrele voastre» (Ioil 2, 9), căci nu erau unse cu sângele lui Hristos”. Şi iarăşi zice:, După junghiere porunceşte să se ungă cu sânge stâlpii uşilor caselor şi pragul, însemnând prin aceasta că prin Scumpul Sânge al lui Hristos ne asigurăm casa pământească, adică trupul, fugind de omorârea călcării poruncii prin împărtăşirea de viaţă, iar prin ungere îl ţinem departe de noi pe însăşi pierzătorul acela”.
Acelaşi dumnezeiesc Chiril spune în altă parte că prin Împărtăşire ne curăţim de orice necurăţie sufletească şi primim râvnă şi înflăcărare spre cele bune:, Scumpul Sânge al lui Hristos ne eliberează nu numai de stricăciune, ci şi de toată necurăţia ascunsă înăuntru, şi nu ne lasă să ne răcim spre indolenţă, ci mai degrabă ne face fierbinţi cu Duhul”.
Sfântul Teodor Studitul descrie minunat folosul pe care-1 primeşte cineva din cuminecarea frecventă: „Multe pot lacrimile şi străpungerea [inimii] şi înainte de toate Împărtăşirea cu cele Sfinte, spre care văzându-vă nepăsători, mă minunez foarte tare: că dacă e duminică veniţi spre Taine, dar dacă se face liturghie în altă zi nu veniţi, deşi în mănăstire ar fi cu putinţă celui ce vrea să se cuminece în fiecare zi; acum se face liturghie mai rar, şi tot nu vine nimeni.
Spun acestea nu vrând ca voi să vă apropiaţi pur şi simplu şi cum se nimereşte, căci scris este: «Să se cerceteze omul pe sine însuşi şi aşa să mănânce din această Pâine şi să bea din acest Pahar; căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea nedistingând Trupul şi Sângele Domnului» (1 Co 11, 28-29). Deci nu spun aceasta – să nu fie! -, ci pentru ca prin dorinţa de cuminecare să ne curăţim pe noi înşine pe cât e cu putinţă şi să ne facem vrednici de acest dar; căci Pâinea aceasta e o împărtăşire de viaţă şi ea «s-a pogorât din cer, căci dacă va mânca cineva din Pâinea aceasta va fi viu în veac.
Iar Pâinea pe care o voi da Eu este Trupul Meu pe care-L voi da pentru viaţa lumii» (In 6, 50-51); şi iarăşi: «Cel ce mănâncă Trupul şi Sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el» (In 6, 56). Ai văzut ce dar negrăit? Nu numai că a murit pentru noi, dar ni S-a pus pe Sine pe masă spre mâncare. Ce lucru este mai capabil decât acesta să insufle o iubire puternică? Ce lucru mai mântuitor pentru suflete decât acesta? Apoi de la gustarea în fiecare zi din hrana şi băutura comune nimeni nu lipseşte, iar dacă n-ar gusta, i-ar fi foarte rău.
Dar acolo unde nu e o pâine comună, ci o Pâine a Vieţii, şi nu e un pahar comun, ci un Pahar al Nemuririi, socotim că lucrul e indiferent şi deloc necesar? Câtă lipsă de raţiune şi de minte nu este oare în aceasta? Dar chiar dacă s-a făcut aceasta, vă rog ca pe mai departe să ne asigurăm cunoscând puterea darului şi, pe cât e cu putinţă, să ne împărtăşim curăţindu-ne de cele Sfinte. Şi chiar dacă zăbovim într-un lucru de mână, de îndată ce bate toaca, să lăsăm lucrul şi să ne împărtăşim de acest Dar cu multă râvnă/înflăcărare. Şi, pe cât socot, sau mai degrabă pe cât e adevărat, aceasta ne va ajuta foarte mult, dacă ne păzim curaţi prin pregătirea pentru Împărtăşire – să nu ne cuminecăm însă cu indiferenţă, „căci cum nu vom cădea atunci sub patimi? – Şi atunci ni se va face merinde a Vieţii veşnice”.
Deci, fraţilor, dacă vom face aşa cum ne poruncesc dumnezeieştii Părinţi şi ne cuminecăm frecvent, nu numai că vom avea harul dumnezeiesc lucrând împreună cu noi şi ajutându-ne în această scurtă viaţă, ci ne vor veni în ajutor şi îngerii lui Dumnezeu şi Însuşi Stăpânul îngerilor şi îi vom avea departe de noi demonii potrivnici, precum spune dumnezeiescul Hrisostom: „Ca nişte lei ce suflă foc aşa ne depărtăm de la acea Masă ajunşi înfricoşători diavolului, gândindu-ne la Capul nostru şi la iubirea pe care ne-a arătat-o. Acest Sânge face scânteietor chipul nostru împărătesc, naşte o frumuseţe minunată, nu lasă să se veştejească nobleţea sufletului, adăpându-l şi hrănindu-1 necontenit; primit cu vrednicie acest Sânge alungă demonii şi-i ţine departe chemând la noi pe îngeri şi pe Stăpânul îngerilor; căci dacă văd Sângele Stăpânului, demonii fug, iar îngerii aleargă într-acolo împreună.
El este mântuirea sufletelor noastre, cu el se desfată, se împodobeşte şi aprinde sufletul: el face mintea noastră mai strălucitoare decât focul, el face sufletul mai lucitor decât aurul. Cei ce se împărtăşesc de acest Sânge stau împreună cu îngerii şi arhanghelii şi puterile de sus, îmbrăcaţi în această haină împărătească şi ţinând armele duhovniceşti. Dar n-am spus încă lucrul cel mai mare: aceştia Îl îmbracă pe Împăratul.
Vezi, iubite frate, câte daruri minunate ale harului primeşti dacă te cumineci frecvent? Vezi cum prin cuminecarea frecventă mintea e luminată, gândul e făcut strălucitor, şi sunt curăţite toate puterile sufletului? Dacă vrei să omori patimile trupului, vino frecvent la Împărtăşire şi voieşte să te desfătezi de ea. Aşa ne încredinţează Chiril al Alexandriei: „Aşa să te împărtăşeşti din Euharistie: crezând că ea alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi; căci, ajungând în noi, Hristos adoarme legea sălbatică din mădularele trupului, aprinde evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară patimile.
Astfel încât fără Împărtăşirea frecventă n-am putea să ne eliberăm de patimi şi să urcăm spre înălţimea nepătimirii.
Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtășirea continuă cu preacuratele lui Hristos Taine (1783),pp. 226 – 230