Omul este singura fiinţă cuvântătoare, înzestrată cu puterea, cu darul de a iubi. Potrivit referatului biblic, primul cuvânt pe care l-a auzit omul a venit din partea lui Dumnezeu, Căruia i-a şi răspuns omul la randul lui. La urma urmelor, un singur cuvânt are Sfânta Treime să ofere omului, un cuvânt care s-a întrupat, a luat formă omenească ca să fie auzit mai bine, ca să fie şi mai aproape de omul pe care l-a creat. Un cuvânt care s-a coborât şi la iad din aceeasi dragoste care nu suporta şi nici nu accepta suferinţa pricinuită omului de moartea ce a ales-o pentru păcat.
Şi Hristos rămâne în continuare Cuvânt pentru om. Un Cuvânt mai mult sau mai putin bagat în seama, un Cuvânt batjocorit sau ignorat în aceeaşi măsură. Astăzi omul are foarte multe cuvinte, care de care mai pretenţioase sau mai americanizate. Însă prea des vorbeşte mult fără să spună absolut nimic, prea des cuvântă fără să cântărească bine vorbele sale. Jonglăm cu vorbele noastre fără să mai căutăm efectul pe care acestea îl au asupra noastră sau asupra celor care ne ascultă. Aşa cum trăim, la fel ne sunt şi cuvintele: reci, fără sens, nu sunt pornite din inima şi nu au un scop veşnic. De aceea şi rugăciunile noastre nu sunt mai mult decât o aglomeraţie de cuvinte; dar Hristos nu aşteaptă de la noi alocuţiuni parlamentare, ci chiar pe noi înşine în tăcerea şi în tristeţea noastră.
[…]
Prea uşor ne jucăm noi cu vorbele şi cu viaţa noastră! „Nu ai dreptul să-ţi iroseşti cuvintele, pentru că nu tu ţi le-ai dăruit!” spunea Nicolae Iorga. Suntem murdari sufleteşte şi nu ne doare; murdărim, rănim, minţim şi înşelăm pe ceilalţi ca şi un mod de viaţă, cu o normalitate şi o dexteritate strigătoare la cer. fiecare dintre noi contribuie la darâmarea, la desfiinţarea acestei lumi. Curăţeşte-ţi cuvintele şi îţi vei curăţi şi viaţa.
Din Părintele Paulin de la Putna, Iubire, spovedanie şi libertate, Editura Egumeniţa, 2008