Nu vedeţi, fraţii mei, unde creşte şi unde se dezvoltă răul? Nu creşte sub aripile lui Dumnezeu, ci în gândurile oamenilor. Răul este semănat în gândurile omeneşti, fie prin puterea demonului, fie prin patimile trupului. Răul se seamănă în gândurile omeneşti şi, încet-încet, prinde rădăcini, întinde ramuri, înfloreşte şi, în final, face roade.
Dumnezeu îi avertizează din timp pe oameni să refuze gândurile lor dăunătoare, astfel încât răul să nu se dezvolte în sufletul omenesc şi „să nască” roadele lui amare şi mortale. Dumnezeu a tras semnalul de alarmă lui Cain, însă acesta nu a vrut să ia în serios avertizarea dumnezeiască şi a îngăduit ca gândurile lui ranchiunoase faţă de fratele său să provoace rodul purtător de moarte, adică uciderea de frate.
• Răul pe care Domnul îl va îngădui ca să îi rănească pe oamenii păcătoşi este, în realitate, rodul gândurilor lor. În funcţie de gândurile pe care le au oamenii păcătoşi, vor trebui să aştepte şi răul proporţional, aşa cum semănătorul ia în calcul ce rod va avea, ce recoltă va strânge în funcţie de sămânţa pe care a semănat-o.
• Ah, fraţii mei, şi poporul nostru a săvârşit două mari păcate. L-a uitat pe Domnul, Care este Izvorul oricărui bine, şi s-a dus să caute binele în rău, să caute binele prin intermediul răului. Poate cineva să găsească apă în foc? Poate cineva să găsească grâu în nisip? Nu, nu poate. Nu poate, fraţii mei. Nu poate nimeni să găsească liniştea, fericirea, bucuria, pacea şi oricare alt bine de partea păcatelor şi a ateismului…
• Cu adevărat, fraţii mei, Hristos este pentru noi ceea ce este lumina pentru ochii care văd.
Ce păcat, ce tristeţe, dacă ne ţinem închişi ochii sufletului nostru şi nu lăsăm lumina Domnului să treacă de pleoapele ochilor noştri! Ce păcat şi ce durere, dacă noi nu Îi îngăduim Domnului să intre în viaţa noastră!
Domnul vine să Se întâlnească cu noi, însă noi refuzăm să ne întâlnim cu El.
Domnul îşi doreşte să fie cu noi. Trebuie să ne întrebăm dacă şi noi vrem să fim cu El, dacă vom accepta mângâierea pe care El ne-o oferă. Trebuie să ne întrebăm dacă în mod hotărât vom rămâne împreună cu El de-a lungul întregii noastre vieţi, până la sfârşitul ei.
Dumnezeu Atotputernicul ne va da puterea duhovnicească de care avem nevoie; este de ajuns ca noi, prin rugăciune, prin post, prin pocăinţă, prin faptele şi gândurile noastre bune, să arătăm buna noastră dispoziţie sau înclinaţie.
Doamne, Tu, Care eşti singura noastră mângâiere, Te rugăm, nu ne părăsi!
Pe Hristos nu Îl are cel care Îl are numai în vorbirea sa. Nici cel care Îl are numai pe hârtie, nici cel ce Îl are pe perete (sub înfăţişarea sfintelor icoane – n.trad.), nici cel care Îl are în muzeul de istorie.
Cu adevărat, Îl are pe Hristos cel ce Îl are în inima lui. Pentru că Hristos este iubire, iar tronul iubirii este inima. Dacă Hristos este în inima ta, atunci El este Dumnezeul tău. El nu poate să intre altfel în inimile noastre decât numai prin credinţă. Dacă nu aveţi credinţă, atunci Hristos va rămâne numai în vorbirea voastră (pe limba cu care voi vorbiţi despre El – n.trad.) sau pe hârtii, sau pe ziduri, sau în muzeele de istorie. Cu ce vă este de folos aceasta?
Ce folos este să ţineţi Viaţa pe limbă şi moartea în inimă? Dacă voi ţineţi lumea în inimile voastre, iar pe Hristos pe buzele şi pe limba voastră, ţineţi, de fapt, moartea în inima voastră şi viaţa pe buze. Pe cel care însetează nu îl ajută apa numai pe buze. Coborâţi-L pe Hristos Cel Viu în inimă şi atunci, cu adevărat, nu veţi mai fi însetaţi şi veţi simţi o bucurie inexprimabil de mare…
• Aşa cum înainte de potop toate gândurile oamenilor erau îndreptate spre rău, astfel va fi şi la sfârşitul lumii; gândurile majorităţii oamenilor din lume vor fi păcătoase şi viclene sau rele, în vreme ce sentimentele lor vor prezenta o iubire rece faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Se va răci iubirea multora şi vor apărea mulţi profeţi falşi şi mesia mincinoşi.
• Boli contagioase, epidemii şi cutremure, mai ales de mărimi nemaiîntâlnite şi în întreaga lume, vor veni, aşa cum este scris: vor fi necazuri mari, atât de mari cum nu s-au mai petrecut de la facerea lumii şi nici nu se vor mai întâmpla altcândva… Când va dispărea şi se va pierde milostivirea, va dispărea şi cuminţenia. Bolile îi vor secera pe oameni cu o asemenea putere cu cât aceia se vor întoarce exclusiv spre pământ pentru medicamente şi pentru sănătate.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Fragment din cartea „Să fim optimişti, orice s-ar întâmpla”, Editura Egumenita.