Când iubeşti o persoană, îţi doreşti să fii mereu cu ea şi să vorbiţi. Prezenţa ei te umple de bucurie, absenţa ei te întristează. Dacă lucrul acesta se întâmplă în relaţiile dintre oameni, acelaşi lucru, dar la un nivel mai înalt, se întâmplă şi în relaţia omului cu Dumnezeu. Cu cât te apropii şi-L iubeşti mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult vrei să-I simţi prezenţa şi să vorbeşti cu El. Tocmai această părtăşie şi convorbire cu Dumnezeu e rugăciunea. De aceea lucrarea principală a monahului este rugăciunea. Sfinţii Bisericii au fost în primul rând oameni ai rugăciunii.
Pe lângă toate celelalte rugăciuni pe care creştinul le adresează lui Dumnezeu, mai este o rugăciune scurtă, dar foarte puternică şi cuprinzătoare, care se numeşte „de un singur gând” şi este alcătuită din cinci cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Aşadar, această rugăciune o practică monahii, având în mână komboskini. Dar şi ceilalţi creştini care trăiesc în lume, oriunde s-ar afla, pot rosti această rugăciune. In ultimii ani komboskini a devenit o modă! Sunt impresionat că foarte mulţi tineri poartă la mână, în loc de brăţară, un komboskini. Doar că komboskini nu e o brăţară, ci este un accesoriu pentru rugăciune. Aşa cum spunea Sfântul Paisie, seamănă cu o sfoară de la motor, pe care o tragi ca să se încălzească uleiul şi motorul să înceapă să meargă.
Şi tot el ne zicea: „Să vă rugaţi cu această rugăciune, pentru că are toate vitaminele în ea”.
Cuviosul Efrem nu înceta zi şi noapte să spună rugăciunea. Iar lucrul acesta nu-l recomanda doar monahilor, ci şi mirenilor. Incepi încet-încet, iar apoi rugăciunea devine una cu omul. Sigur că mă veţi întreba cum va putea reuşi cineva care studiază, care munceşte etc. Intâmplările minunate care urmează vă vor ajuta. Biograful său, Părintele Iosif, care i-a fost şi ucenic, scrie:
Pe la sfârşitul anilor ’70, l-a vizitat un tânăr judecător. In acel moment Gheronda făcea lucru de mână. Lua peceţi din oala care fierbea încet pe plita sobei şi le cioplea. Tânărul s-a aşezat pe lada de alături. Gheronda s-a uitat la el cu privirea sa străvăzătoare şi i-a spus:
– Aşadar, cum stăm?
– Am diverse probleme, Gheronda.
– Cât de des te spovedeşti?
Tânărul ezita.
– Nu mă spovedesc.
– Ei, atunci e firesc să existe probleme.
– Dar nu am ce spovedi.
– Dacă-ţi spun ce să spovedeşti, o să te spovedeşti? Ai văzut trecând pe drum o fată şi ai avut gânduri viclene. Ce zici acum?
– Da, Gheronda. O să mă duc să mă spovedesc.
A plecat. Au trecut câteva luni şi iar a apărut.
– Bine ai venit, Eftimie! Te-ai spovedit?
– Da, Gheronda.
– Şi duhovnicul ţi-a dat dezlegare să te împărtăşeşti? l-a întrebat cercetător.
– Mi-a spus să mă împărtăşesc la fiecare 15 zile.
– A, bine, a încredinţat mulţumit Gheronda.
Mai târziu ne-a zis: „Mi-am dat seama că băiatul nu avea probleme mari”.
Dar tânărul a continuat plângându-se că nu are timp să se roage din cauza programului foarte încărcat, care îi mănâncă şi din timpul liber.
Gheronda a zâmbit şi i-a zis:
– O să-ţi arăt eu cum să te rogi, şi tu o să-mi spui dacă poţi sau nu.
Şi-a lăsat lucrul deoparte, s-a ridicat, şi-a scuturat aşchiile din şorţ şi, înalt, cu barba-i albă, impunător, s-a apropiat de spălător, zicând:
– E dimineaţă şi te-ai trezit din somn.
Gheronda a pornit apa şi a început cu mişcări simple să se spele pe mâini şi pe faţă, repetând dulce şi rugător: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. A luat prosopul şi s-a şters continuând rugăciunea. Apoi s-a întors cu faţa sa luminoasă spre tânăr şi l-a întrebat grav:
– Asta poţi s-o faci?
– Da, pot, Gheronda, a mărturisit el dezarmat.
– Dar ţine minte, a continuat Gheronda, să faci în fiecare zi. Nu una da, şi alta ba.
– Şi încă ceva, a mai adăugat Gheronda, după ce s-a aşezat iar la lucru şi se pregătea să înceapă. In sala de judecată este vreo icoană cu Hristos sau cu Maica Domnului?
– Este.
– Atunci, înainte să începi, te îndrepţi spre ea şi zici: „Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptăţesc pe nimeni”.
Şi imediat l-a întrebat tăios:
– Poţi?
– Da, în regulă, pot, Gheronda.
– Mmm, nu ţi-am spus să te faci avocat ca să vorbeşti cu Dumnezeu, a încheiat zâmbind cu înţeles.
După câtva timp i-a spus că se gândeşte să se facă monah, dar are multe probleme, treburi etc. I-a răspuns:
– Acum e râvna cea dintâi. Dacă o să vină şi a doua, nu te vor mai reţine nici treburile, nici părinţii, nici averile.
In cele din urmă, după 3 ani, a venit şi a doua râvnă. Le-a lăsat pe toate, a venit în Sfântul Munte şi s-a făcut monah.
Dar altora care aduceau ca pretexte greutăţile familiei şi multe alte treburi, le zicea în mod repetat:
– Dacă eu în liniştea de la Katunakia zic o sută de rugăciuni pe zi, iar voi, în zarva oraşului, în îndatoririle serviciului şi ale familiei, ziceţi trei rugăciuni, suntem chit.
L-am întrebat dacă nu cumva această rugăciune este puţină chiar şi pentru mireni. Şi ne-a zis cam asta:
– Dacă omul se obişnuieşte să spună rugăciunea în fiecare zi, chiar şi câte puţin, cât poate, dar în fiecare zi, inima i se îndulceşte încet-încet şi aşteaptă până va veni acel ceas. Şi când inima i se va îndulci, singur va vrea mai mult.
Şi mai adăuga:
– Rugăciunea să nu o lăsaţi niciodată. Cât puteţi, oriunde v-aţi afla, să ziceţi: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Rugăciunea are mare putere.
Komboskini pe care poate îl purtaţi la mână are 33 de noduri. Există desigur şi mai mari, de cincizeci, de o sută, de trei sute etc. Sunt şi mici, pentru deget, de douăsprezece. N-are importanţă.
Am cunoscut un profesor de medicină, pe Iorgos Papazahos, un om minunat şi plin de har, cu mult umor. A fost şi medicul personal al Sfântului Porfirie. Odată ne-a povestit următoarea întâmplare.
L-a vizitat pe Cuviosul Efrem la Katunakia şi l-a auzit vorbind despre Rugăciunea lui Iisus.
– Să nu uiţi, Iorgos, oriunde ai fi, să te rogi cu această rugăciune dulce, pentru că are mult har. Vrednicul de pomenire doctor a întrebat:
– Gheronda, se pare că rugăciunea aceasta e ştiinţă duhovnicească. Cred că se potriveşte mai mult pentru monahi. Putem s-o facem şi noi? Am, de pildă, un komboskini de douăsprezece noduri, alb, desigur, şi-l am în halatul medical. Când mă duc la un bolnav, zic pe trei noduri „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pe robul tău”. Fac bine?
– Desigur, doctore. Şi să ştii că un nod de-al tău valorează mai mult decât o sută sau chiar o mie de ale mele. Pentru că tu îl slujeşti pe bolnav, pe „cel mai mic” dintre fraţii lui Iisus. Şi îi ceri milă şi pentru bolnav, şi pentru tine. Dar seara, când mergi acasă, vei face şi jumătate de komboskini. E suficient pentru tine.
Stăteam şi mă gândeam, zice I. Papazahos, komboskini meu are douăsprezece noduri. Deci eu o să fac şase noduri… Am fost mulţumit!
Dar când am plecat şi eram deja la poartă, am auzit vocea Stareţului, care parcă mi-a citit gândul…
– Doctore, aşa cum am spus, o jumătate de komboskini, dar de o sută!
Părintele Efrem îi zicea unui student:
– Să spui, copilul meu, rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” zi şi noapte. O să-ţi aducă pace şi linişte în suflet, o să te umple de bucurie.
Dacă ai gânduri de bucurie, fă rugăciune de mulţumire. Dacă eşti trist, roagă-te cu lacrimi. Dacă ai gânduri doxologice, fă rugăciune doxologică. In funcţie de starea ta. Va veni vremea când, dacă vei înceta rugăciunea, o să ţi se facă urât. Dacă o continui, te vei simţi cel mai fericit om.
Nu-i uitaţi nici pe fraţii noştri. Să vă rugaţi şi pentru ceilalţi. Poate să ni se pară că rugăciunea pe care o facem pentru ceilalţi nu dă rezultate. Dar să ştiţi că nu e degeaba. Se păstrează într-un fel şi pentru un anumit moment când persoana pentru care ne-am rugat se află într-un moment dificil, şi rugăciunea va lucra şi îl va ajuta substanţial.
După cum vom vedea şi în capitolele următoare, Gheronda se ruga mult pentru toţi cei care i-o cereau. De multe ori suferea împreună cu ei, simţea lupta şi durerea în care aceştia se află, iar atunci se ruga cu lacrimi. Aşa se ruga în momentele dificile.
Ca şi cum ar fi îngenuncheat la picioarele lui Hristos şi striga:
„Doamne, Cel ce eşti iubirea cea mare şi îndurarea, Cel ce Te-ai jertfit pentru noi, vrăjmaşii Tăi, şi i-ai iertat pe cei ce Te-au răstignit, Tu, cel ce nu doreşti moartea păcătosului şi Te-ai jurat pe numele Tău, Te rog, iartă vina fratelui nostru Care suferă şi-l miluieşte, vindecă-l, uşurează-i durerea, ca să nu i se împuţineze credinţa şi să o piardă. Miluieşte, Preabunule, făptura Ta”.
Mulţi au gustat puterea făcătoare de minuni a rugăciunilor sale.
Nectarie, Mitropolitul Argolidei
„Vom fi impreuna. In tovarasia Sfantului Efrem Katunakiotul”, Editura Egumenita