Jocul perfidului dușman al mântuirii rămâne același cu cel la care L-a supus pe Hristos Însuși (Luca 4, 1-13). Fiecare dintre noi avem propriul ținut al Carantaniei, în care diavolul ne oferă contrafacerile sale. Una dintre contrafaceri este teama de sfârșitul lumii.
(…) Să continuăm cu un alt text: ”Am înţeles că strig către Dumnezeu, dar încă nu a sosit momentul în care să primesc răspuns. Dumnezeu răspunde tocmai atunci când trebuie. Dar cum trebuie să ne rugăm, cu căldură sau în mod simplu, de vreme ce nu trebuie să mă uit dacă am primit răspuns? Sufletul meu preferă cu căldură, pentru că simte că cere cercetările lui Dumnezeu, iar eu îmi fac probleme pentru aceasta. Îmi place cu căldură, pentru că îmi vorbeşte Dumnezeu, inima mi se încălzeşte. Nu ştiu dacă m-a cercetat cu adevărat harul sau dacă mă înşeală gândul.”
Când te scoli dimineața și te-ai rugat puțină vreme, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, primul lucru de care trebuie să-ți dai seama este acesta, că tu ești într-un loc, numit stadion [stadion însemnează locul unde se dau luptele atletice], care nu-i altceva decât inima ta și tot omul dinăuntru.
Încearcă să nu faci nici un efort ca să poţi ceea ce nu poţi, ci arată-I Domnului neputinţa ta şi roagă-L să te întărească să faci voia Lui! Însăşi rânduiala vieţii noastre îţi arată care este voia Lui în fiecare clipă şi să te străduieşti să-I ceri mereu putere s-o împlineşti. Atunci când uiţi, sau doreşti ce nu ţi-ar fi de folos pe Cale, arată-I Domnului toate şi iarăşi cere putere să biruiască în tine dorinţele ziditoare. Să te întrebi mereu care din cele pe care le faci slujesc scopului tău, acela de a fi fericit cu Domnul, şi pe acelea să le faci, iar pe celelalte să le jertfeşti, să le răstigneşti!
Viaţa veşnică nu este altceva decât legătura pe care am stabilit-o cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos încă din această viaţă, legătură care va continua şi în veacul ce va să vie.
Să vă orientați fiecare supărare spre cunoașterea lui Hristos, spre iubirea Sa, spre adorarea Sa. Și Hristos, Care așteaptă permanent cu dor să ne ajute, vă va da harul Său și puterea Sa și va transforma supărarea în bucurie, în dragoste față de frați, în adorare a Sa. Astfel va pleca întunericul.
Trebuie să cunoaștem experiențial ce înseamnă să fii slab, dacă dorim să cunoaștem tăria lui Dumnezeu, așa cum Hristos și exemplifică, și afirmă: „Puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9).
Atunci când, mai devreme sau mai târziu, forţele care ne permit să punem stavilă contra gândurilor pentru a ne proteja ne abandonează, avem de înfruntat trecutul nostru, mai îndepărtat sau mai recent, însă ne va fi greu să fim de acord cu faptele ce le-am făcut. Inarmându-ne cu spirit de decizie şi curaj, îi vom putea veni de hac, astfel încât nu numai eul nostru superficial ci şi cel profund să fie transformate.
Preste mine au venit mâniile Tale, înfricoşările Tale m-au turburat. (Ps. 87)
Dacă gândurile năvălesc asupră-ne şi ne opresc a ne ruga curat, trebuie să fim răbdători şi să strigăm „Doamne, miluieşte-mă!”. Prin această împotrivire activă preschimbăm, puţin câte puţin, firea omenească cea de după cădere, care face din noi fii ai celui dintâi Adam.
Începutul mântuirii tale sunt cuvintele: „Adame, unde ești?”, adică să-ți dai seama că ești pierdut în păcate și numai un Mântuitor te poate scăpa. Domnul te întreabă să-ți dai seama de starea sufletească în care te afli; să-ți dai seama că și tu esti un Adam înșelat sau o Eva înșelată de diavolul; să-ți dai seama că ești într-o prăpastie din care singur nu poți ieși. Despre Adam și Eva, Biblia ne spune că îndată după păcătuire și-au dat seama de starea lor păcătoasă și „s-au ascuns de rușine”.
„Lumina cea adevărată S-a arătat și luminare tutror se dăruiește. Se botează cu noi Hristos, Cel ce este mai presus de toată curăția. Pune sfințenie în apă și curățire sufletelor se face aceasta. Pământesc lucru este acesta ce se vede şi mai presus de ceruri, ceea ce se înţelege. Prin baie este mântuirea, prin apă Duhul şi prin afundare se face înălţarea noastră la Dumnezeu…” (Utrenia Botezului Domnului)
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, în ajunul Botezului Domnului, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa, alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. După încheierea slujbei, a fost oficiată Sfințirea cea mare a apei.
Prin atingerea Sa de apa Iordanului, în care S-a botezat, Mântuitorul a sfinţit-o nu numai pe ea, ci însăşi firea apelor în general, a apelor de pretutindeni, făcând din ele un factor de purificare şi de sfinţire, prin energia divină introdusă în apa Iordanului, precum cântăm în troparul din rânduiala slujbei: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”. De aceea, apa sfinţită la Bobotează posedă, într-o măsură mult mai mare, daruri şi puteri tămăduitoare şi simţitoare, decât aghiasma mici.
Apa este o altă materie importantă folosită în cultul creștin. Apa este elementul care astâmpără setea omului și se folosește pentru curățirea lui corporală, precum și pentru nevoile gospodărești. Această calitate a ei a fost transferată și în viața religioasă, apa devenind simbol al purificării, al curățirii spirituale, simbolizând acțiunea purificatoare a harului divin.
Cine poate înțelege raiul? Îl poate înțelege în parte cine poartă în el pe Sfântul Duh, pentru că raiul este Împărăția Duhului Sfânt, și Duhul Sfânt în cer și pe pământ este Același. Gândeam în mine însumi: „Sunt un ticălos și vrednic de toate pedepsele“, dar în loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e mai dulce decât tot ce e pământesc. Este hrana cerească, e bucuria sufletului.