-Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?
Păcatele mici au greutatea lor
Luminarea minţii reprezintă starea firească a omului
Odată zidit de Dumnezeu, omul se afla în starea de luminare, ceea ce înseamnă că avea rugăciunea minţii. Inainte de cădere, mintea omului se îndeletnicea cu pomenirea lui Dumnezeu şi astfel umbrea cu Har raţiunea şi puterile pătimitoare ale sufletului, adică mişcările sale după fire. După cădere însă, mintea s-a cufundat într-un întuneric adânc, s-a robit raţiunii, patimilor şi condiţiilor lumii din afară. In aceasta constă, de fapt, adevărata cădere a omului, dimpreună cu toate urmările ei cumplite.
„Am văzut lumina cea adevărată!”
Ce am făcut puțin mai înainte, iubiții mei, la Vohodul mic? Mai înainte de Vohodul mic am înălțat o rugăciune către Dumnezeu și L-am rugat pe Domnul să ne învrednicească împreună cu îngerii și pe noi să mergem cu Sfânta Evanghelie: „Stăpâne Doamne … fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri”. Și chiar așa se întâmplă în mod real. Intrarea nu o facem noi. O fac îngerii, pe care i-a trimis Dumnezeu. De aceea toți îngerii sunt numiți duhuri slujitoare, fiindcă vin ca să ne slujească, așa cum ne ajută copilașii care țin sfeșnicele înaintea preotului sau care ne aprind cădelnițele. Aceasta este lucrarea îngerilor.
Dumnezeu ne învață curăția și blândețea
Oare putem gândi că florile care ne mângâie privirea strălucesc de frumusețe doar ca să atragă cu culorile și mirosurile insectele pentru polenizare? Sigur că nu! Frumusețea strălucește în toată lumea, și Dumnezeu ne-o arată chiar și în cele mai gingașe, în cele mai slabe ființe. N-ați văzut ce frumusețe delicată, blândă, curată, emană petalele și corolele florilor de nu-mă-uita, de toporași, albăstrele, ghiocei și ale multor altora?
Fericit nu-i acela care a început cu răbdare ci acela care rămâne în răbdare
Citim în paterice că un avvă nu a primit în mănăstire pe un mirean ce venise la el, cu scopul de a vedea dacă acesta doreşte cu adevărat viaţa călugărească. După aceea, când a văzut că acel mirean, fără a se depărta de zidurile mănăstirii, a şezut câteva zile cu răbdare la porţile ei, fără mâncare şi apă, atunci, băgându-l înlăuntru, a început a grăi către dânsul precum urmează:
Dacă vrei să te izbăveşti de gândurile rele primeşte defăimarea şi necazul
Pricina a tot răul este slava deşartă şi pofta. Cel ce nu le-a urât nu va birui patimile.
Păcatele vechi vatămă amarnic, chiar şi prin amintire. Drept aceea, vrăjmaşul se străduieşte în tot chipul să ni le înnoiască în amintire, chiar şi sub cuvântul mărturisirii sau al bănuielii că nu te-ai mărturisit deplin – că atunci şi mintea luminată şi care urăşte patimile se întunecă lesne.
Înfricoșător lucru este mântuirea noastră
* Asadar să lăsăm grija traiului nostru si să ne preocupăm de cum să lucrăm sufletul nostru si să îl facem rodnic în fața lui Dumnezeu, căci moartea ne asteaptă. Alt drum nu există. Toți vom trece pe acolo. Să ținem cont de asta, că fiecare dintre noi va muri si va trece pe la tribunalul ceresc. Să ne îngrijim de judecata noastră.
Încredinţează-I Lui toate grijile tale
Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate.
Satana nu suportă să vadă familiile trăind în liniște și înțelegere
– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți?
Să ne educăm inima
Ştim cu toţii din experienţă că odată cu trecerea anilor spiritul nostru îşi pierde vivacitatea sa, iar trupul slăbeşte. Două lucruri rămân în noi neclintite: voinţa şi inima. „Omul ascuns al inimii” (I Petr. 3, 4) de care vorbeşte Apostolul rămâne viu până la sfârşit.
Cum aflăm comoara Dumnezeiestii Liturghii?
Mergem şi la Liturghie, aşa cum suntem, şi vrem cântarea frumoasă şi ca totul să se petreacă aşa cum se cuvine. Să nu vi se pară curios când voi spune că, chiar şi acolo, dorim să se găsească ceva încât lanţurile noastre să fie şi mai împodobite. Nu vrem ca ele să fie tăiate, ci împodobite. Nu e bine să fie cântarea şi toate lucrurile din Liturghie aşa cum trebuie? Ce poate fi mai bine decât atât? Este adevărat, dar trebuie că ştiau ceva Părinţii şi înaintea lor Apostolii.
Unii oameni sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?
Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?
Ce fel de dobândă avem dintr-o credință fără de fapte bune?
Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului. Că, precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului. Căci grăiește Domnul: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor”. Și iarăși zice: „Nu vă știu pe voi, depărtați-vă de la Mine toți cei ce lucrați fărădelegea”.
Fără nădejde nu există mântuire
Se cuvine credincioșilor să iubească arătarea Domnului, cugetând la venirea lui Hristos, așteptându-L neobosit, dorindu-L din toată inima și pregătindu-se să-L întâmpine cu sârguință. Fără așteptare nu există nădejde. Fără nădejde nu există mântuire, „că prin nădejde ne-am mântuit”, spune Sfântul Pavel (Romani 8, 24). Și fără mântuire nu există creștinism.
Mulțimea lăcomiei de mâncare e rădăcina tuturor păcatelor din viață?
Plăcerea gustului este, cum ar zice cineva, maica multor păcate în parte. Căci cine nu știe că mulțimea lăcomiei de mâncare e rădăcina aproape a tuturor păcatelor din viață?
De ce trebuie să ne rugăm?
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă cum trebuie să ne rugăm. Sfinţilor Săi apostoli, care căutau cu sârguinţă rugăciunea adevărată, Mântuitorul Iisus Hristos le arată cum ar trebui să se roage pentru a dobândi harul lui Dumnezeu: „Tatăl nostru Care eşti în Ceruri.” Oamenii din zilele noastre trebuie să înţeleagă că este mai important să se roage aşa cum ştiu ei, decât să înveţe cum să se roage. Din păcate oamenii neglijează complet rugăciunea şi trec cu uşurinţă peste această sfântă lucrare a rugăciunii. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă în Epistola sa către Romani: „Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.”
Viaţa Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti
Mănăstirea Suruceni păstrează cu evlavie o raclă cu mâna Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești!
Creştinii ortodocşii îl prăznuiesc la 10/23 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugăr athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de egumenul Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.