
Înfrânarea nu este grea, e de-ajuns să o dorești și să te ții departe de cauzele păcatului. Ia spune-mi, există un lucru mai ușor decât mersul? Și totuși, și acesta devine greu, obositor și dureros pentru unii oameni grași, neantrenați și comozi.


Înfrânarea nu este grea, e de-ajuns să o dorești și să te ții departe de cauzele păcatului. Ia spune-mi, există un lucru mai ușor decât mersul? Și totuși, și acesta devine greu, obositor și dureros pentru unii oameni grași, neantrenați și comozi.

În ziua cea slăvită a celei de a Doua Veniri a lui Hristos, va avea loc învierea tuturor morţilor, pentru ca după aceea să urmeze Judecata cea de Apoi a întreg neamului omenesc. Aşa cum a înviat Hristos împreună cu Trupul Său, tot astfel şi morţii vor învia împreună cu trupurile lor. Însă aceste trupuri nu vor mai fi supuse niciunei stricăciuni, pentru că vor avea ca model Trupul lui Hristos cel Înviat.

Două sunt chipurile rugăciunii: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit.

„Nesfârșit de mare este slava acestui cuvânt, pocăință. Să nu-l mai lăsați să fie „cenușăreasă”! Să fie de astăzi ceasul proslăvirii acestei cenușărese. Aceasta este creația adevărată a omului, aceasta este știința cea cu adevărat a omului, nu știință a elementelor profane, cu care se pot compara oarecum, dar nicicum nu se compară, tot ce este cultură omenească, artă, știință.” (Ieromonah Rafail Noica)



-Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?

Odată zidit de Dumnezeu, omul se afla în starea de luminare, ceea ce înseamnă că avea rugăciunea minţii. Inainte de cădere, mintea omului se îndeletnicea cu pomenirea lui Dumnezeu şi astfel umbrea cu Har raţiunea şi puterile pătimitoare ale sufletului, adică mişcările sale după fire. După cădere însă, mintea s-a cufundat într-un întuneric adânc, s-a robit raţiunii, patimilor şi condiţiilor lumii din afară. In aceasta constă, de fapt, adevărata cădere a omului, dimpreună cu toate urmările ei cumplite.

Ce am făcut puțin mai înainte, iubiții mei, la Vohodul mic? Mai înainte de Vohodul mic am înălțat o rugăciune către Dumnezeu și L-am rugat pe Domnul să ne învrednicească împreună cu îngerii și pe noi să mergem cu Sfânta Evanghelie: „Stăpâne Doamne … fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri”. Și chiar așa se întâmplă în mod real. Intrarea nu o facem noi. O fac îngerii, pe care i-a trimis Dumnezeu. De aceea toți îngerii sunt numiți duhuri slujitoare, fiindcă vin ca să ne slujească, așa cum ne ajută copilașii care țin sfeșnicele înaintea preotului sau care ne aprind cădelnițele. Aceasta este lucrarea îngerilor.




* Asadar să lăsăm grija traiului nostru si să ne preocupăm de cum să lucrăm sufletul nostru si să îl facem rodnic în fața lui Dumnezeu, căci moartea ne asteaptă. Alt drum nu există. Toți vom trece pe acolo. Să ținem cont de asta, că fiecare dintre noi va muri si va trece pe la tribunalul ceresc. Să ne îngrijim de judecata noastră.

Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate.

– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți?

Ştim cu toţii din experienţă că odată cu trecerea anilor spiritul nostru îşi pierde vivacitatea sa, iar trupul slăbeşte. Două lucruri rămân în noi neclintite: voinţa şi inima. „Omul ascuns al inimii” (I Petr. 3, 4) de care vorbeşte Apostolul rămâne viu până la sfârşit.

Mergem şi la Liturghie, aşa cum suntem, şi vrem cântarea frumoasă şi ca totul să se petreacă aşa cum se cuvine. Să nu vi se pară curios când voi spune că, chiar şi acolo, dorim să se găsească ceva încât lanţurile noastre să fie şi mai împodobite. Nu vrem ca ele să fie tăiate, ci împodobite. Nu e bine să fie cântarea şi toate lucrurile din Liturghie aşa cum trebuie? Ce poate fi mai bine decât atât? Este adevărat, dar trebuie că ştiau ceva Părinţii şi înaintea lor Apostolii.