Ţi se pare că viaţa ta a ajuns în punctul cel mai de jos, că nu ai realizat mai nimic din ceea ce ţi-ai propus. Ai avut atâtea visuri şi acum rătăceşti printre ruinele lor. Crezi că eşti un om de nimic, iar cei din jur îţi întăresc această idee. Te simţi ca un trădător, iar prima persoană pe care ai trădat-o eşti tu însuţi. Ştii că ai avut atât de multe daruri de la Cel de Sus, dar constaţi că ţi-ai bătut joc de ele. Deznădejdea îţi dă târcoale precum o hienă care aşteaptă să mori. Un ratat! Aşa te vezi. Iar rataţii nu merită decât dispreţul şi uitarea. Cine sau ce te-ar mai putea scoate din această capcană întinsă de iscusitul vânător care este diavolul?

Continuare …

Să căutăm deci să recâştigăm moştenirea pierdută, să avem frică şi credinţa în Dumnezeu, însă fără a-I cerceta intenţiile. Mintea noastră este prea mică şi nu poate cuprinde infinitul. Noi înşine nu putem şti cum iau naştere gândurile noastre atât de variate; cum vom avea deci pretenţia să declarăm că am înţeles intenţiile lui Dumnezeu?! Cel ce se afundă în cercetare se rătăceşte căutând să afle ce şi cum lucrează Dumnezeu.

Continuare …

Tatăl primeşte jertfa Fiului „prin iconomie”: „omul a trebuit să fie sfinţit prin umanitatea lui Dumnezeu” (Sfântul Grigorie de Nazianz, Predica 45, Despre Sfintele Paşti). Chenoza culminează şi se sfârşeşte prin moartea lui Hristos, pentru a sfinţi întreaga condiţie umană, inclusiv moartea. Cur Deos homo? (Pentru ce S-a făcut Dumnezeu om?) Nu numai din pricina păcatelor noastre, ci şi pentru sfinţirea noastră, pentru a introduce toate momentele vieţii noastre decăzute în acea viaţă adevărată, care nu cunoaşte niciodată moartea.

Continuare …

Trădarea lui Iuda (Mt. XXVI, 14-16; Mc. XIV, 11-12; Lc. XXII, 3-6).
În strânsa legătură cu hotărârea sinedriului de a-L prinde pe Mântuitorul (Mt. XXVI, 3-5), toți evangheliștii ne comunică despre trădarea lui Iuda, încheind cu sinedriștii o înțelegere în acest sens. Iuda se înfățișează la arhierei, zicându-le:Ce voiți să-mi dați și eu îl voi da în mâinile voastre. Iar ei s-au învoit cu el pe 30 de arginți. Și de atunci căuta un prilej ca să-l dea în mâinile lor” (vers. 14-16).

Continuare …

„Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20, 21)
Hristos spune că a trimis pe apostoli aşa cum Tatăl L-a trimis pe El, ca ei să poată înţelege pe deplin misiunea lor: aceea de a chema pe păcătoşi la pocăinţă şi de a avea grijă de cei care au fost prinşi de cel rău, fie că este vorba de trup sau de suflet.

Continuare …

Această invitaţie, însă, nu poate fi făcută fără un mijlocitor. De aceea, e necesar ca în ungherele cele mai adânci ale minţii şi sufletului nostru să intre un altul, căruia să-i împărtăşim fiecare gând, fiecare emoţie, fiecare intenţie, fiecare rană, fiecare bucurie.
În zilele noastre, majoritatea oamenilor consideră că o astfel de deschidere este deosebit de dificilă, în primul rând datorită faptului că, de la o vârstă fragedă, oamenii sunt încurajaţi să fie puternici, agresivi şi în stare să se descurce fără ajutorul nimănui.

Continuare …

Liturghia nu este un mijloc, ci un mod de viaţă care se întemeiază pe sine însuşi: aceasta pune în evidenţă caracterul său teocentric.
Sfânta Liturghie este una din cele mai mari taine pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca şi unealtă de mare preţ într-ajutorarea mântuirii noastre.De când a luat ultima cină alături de Apostolii săi, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor cuvintele şi gesturile Mântuitorului rămân la fel de actuale atunci când binecuvântând pâinea a dat-o Apostolilor săi zicând:

Continuare …

Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Sunt mulți cei care se ostenesc din greu căutând vreun Părinte contemporan căruia să-i încredințeze rezolvarea problemelor lor. Vor să întâlnească un nou Părinte Paisie, care să aibă multă și nețărmurită dragoste, înțelepciune de sus, sfințenia vieții și rugăciune plăcută lui Dumnezeu, şi care să săvârșească minuni. În căutarea unor asemenea Părinți, dau telefon preoților pe care îi cunosc și se întristează, totodată, că nu au avut șansa de a-l cunoaște pe Gheronda Paisie în timpul vieții.
Răspunsul pe care îl primesc de obicei este că Dumnezeu va trimite din nou astfel de Părinți lucrători ai virtuții pentru a ne întări.

Continuare …

Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimţământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri. Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtaşă la lucrarea mântuirii noastre.

Continuare …

Tâlcuirea Scripturii este una din lucrările cele mai importante ale Bisericii. Ori de câte ori Evanghelia se propovăduieşte ea este şi tâlcuită mai mult sau mai puţin conştient. Famenul Candachiei nu s-a convertit la Iisus până ce Filip nu i-a tâlcuit Scriptura pe care o citea (F.A. 8, 26-40). Întreaga carte a Faptelor, Epistolele Apostolilor şi, mai apoi, scrierile Sfinţilor Părinţi ne adeveresc faptul că a propovădui Evanghelia, după porunca Mântuitorului, înseamnă a o şi tâlcui, a-i face înţeles sensul, conţinutul, legătura ei cu viaţa fiecărui om.

Continuare …

Chiar dacă folosirea improprie a autorităţii în Biserică ne poate priva de comuniune, nu trebuie să ajungem niciodată să ignorăm mila, compasiunea, compătimirea celor aflaţi în suferinţă. Orice abuz de putere trebuie demascat imediat şi recunoscut ca atare. Chiar dacă păcatul e o realitate a vieţii, el nu e adevărul ei. Noi însă preferăm să ascundem prezenţa păcatului în relaţiile Bisericii cu oamenii şi să scoatem în evidenţă prioritatea harului.

Continuare …