1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.
Viaţa fără Hristos nu este viaţă
Sfinții părinți ne învață
Smerita cugetare şi nevoinţa cu măsură dau putere rugăciunii
Altădată erau oameni nu cu multă şcoală şi educaţie, dar cu o adevărată prostime sfântă (simplitate sfântă). Unul spunea: “Sfinte Gheorghe, ajută-mă degrab! Tu eşti tinerel şi subţire şi eşti şi călare, ajută-mă repede!”. Altul zicea: “Măi, părinte, fă închinăciunile la canon până la pământ, că am citit undeva că dacă le faci mai sus picioarele rămân neputrezite”.
Lupta pentru supremație – Trup şi suflet
„Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele”. Acum, această rânduială s-a întors pe dos: oamenii îşi răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile şi poftele, ci prin patimi şi pofte. Cum îşi mai chinuiesc ei trupul, în ziua de azi, prin îmbuibare, beţie, fapte de desfrânare, dansuri şi petreceri! Nici stăpânul cel mai lipsit de omenie nu-şi chinuieşte astfel vita leneşă…
Pravila, îngrădirea cea mai neprimejdioasă a vieții trăite întru mântuire
Am văzut necesitatea acestor pravile. Nu trebuie să uităm că ea nu este doar mai bună decât altele, ci este cu totul obligatorie. Pravila este îngrădirea cea mai neprimejdioasă a vieții trăite întru mântuire. Fără pravile nu putem păstra continuitatea râvnei, a tăriei hotărârii, nici să dobândim fermitatea voinței. Duhul râvnitor, ca o stihie, se ține și se întărește prin exercițiu; dacă exercițiul este insuficient, atunci, inevitabil, duhul slăbește și se vlăguiește. Când sunt stabilite pravile, atunci, dacă sunt rânduite cum se cuvine, se găsește întotdeauna ca ocupație evlavioasă, ceva care să ne aducă aminte de viața cea nouă și să ne țină atenția ocupată cu acest gând.
Sfântul Teofan Zăvorâtul: Pașii cercetării sufletului pentru Spovedanie
Pentru a ne cerceta, trebuie să ne îndreptăm atenţia spre trei aspecte ale vieţii noastre: (1) spre fapte – acţiuni unice, săvârşite într-un anumit moment, într-un anumit loc şi în anumite circumstanţe; (2) spre dispoziţiile inimii şi inclinaţiile caracteristice, ascunse în fapte; (3) la duhul general al vieţii.
Fii curajos şi apără-te cu semnul crucii atunci când te apucă frica
Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?
Să fim veghetori în credinţă
Bătrânul Filotei spunea că în această viaţă trecătoare omul trece prin diverse încercări şi trebuie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu. Viaţa aceasta trecătoare se aseamănă cu o mare şi noi, oamenii, cu nişte vaporaşe. Vapoarele care umblă pe mare nu întâlnesc doar calm, ci adesea vânturi puternice şi mari furtuni, fiind în pericol.
Fiecare om este o Evanghelie vie a lui Hristos
Ce este omul? Omul este făptura cu chipul lui Hristos, omul este alcătuit din suflet și trup; trupul este din pământ, iar sufletul de la Dumnezeu.
Chipul lui Dumnezeu, icoană vie a lui Dumnezeu – aceasta este sufletul fiecărui om, nu numai al creștinului, ci al fiecărui om îndeobște, chiar și al păgânului. Domnul a creat un om, pe Adam și Eva, și din ei întreg neamul omenesc. Pe Adam și Eva i-a făcut după chipul și asemănarea Sa (Facerea 1, 27; 2, 7).
Batiuşka, mă doare aşa de tare!
În anul 1858, în miercurea din săptămâna a cincea a Postului Mare, monahia Eudoxia din Diveevo a umplut cu gheaţă o ladă mare. Deodată s-a împiedicat de o scândură şi a căzut cu putere pe câteva bucăţi de gheaţă ascuţite.
N-a scos nici un ţipăt atunci când a căzut. În ceasul acela, celelalte măicuţe erau toate afară şi lucrau lângă sania lor. Şi-au dat însă seama de absenţa Eudoxiei şi, intrând, au găsit-o căzută, în întuneric.
Le-a fost teamă că a murit. Doi ţărani le-au ajutat şi au scos-o cu mare greutate. Eudoxia încă mai trăia. Au transportat-o la cea mai apropiată chilie, l-au înştiinţat pe duhovnic şi, cu binecuvântarea egumenei, au chemat un doctor din sătul Vertianovo.
Mărturisirea credinciosului
Dumnezeu este slava, bogaţia şi mândria mea. Dumnezeu este realitatea cea mai dulce şi mai desfătătoare. Dumnezeu este cercetarea şi bucuria mea. Sufletul meu a fost creat de suflarea lui Dumnezeu. Trupul meu a fost zidit de Dumnezeu. Sunt în întregime după chipul lui Dumnezeu.
Prin har mă înrudesc cu Dumnezeu. Fiinţa mea, puţinta de a mă mişca sunt de la Dumnezeu; capacitatea de a respira este de la Dumnezeu, de la Dumnezeu am luat facultatea vorbirii. Lui Dumnezeu îmi încredintez duhul în fiece zi. Lui Dumnezeu Îi aduc rugăciunile mele în tot ceasul. Pentru Dumnezeu trăiesc, lucrez şi exist.
Învierea lui Hristos este învierea noastră
Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor ce zăceam jos, la pământ (…) Învierea și slava lui Hristos este, însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este, deci, unirea cu viața; căci așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, care e cu adevărat viața veșnică ( I Ioan, 5, 20). (…)
Cuvânt în Vinerea Mare – Cum să ne folosim în chip mântuitor de patimile lui Hristos
Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile (Luca 23, 48). Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?
Iuda şi noi (Cuvânt în Miercurea Mare)
Pe ziua de astăzi – iată, prin altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: “Ce voiţi să îmi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă?” Ei i-au dat treizeci de arginţi. Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vină şi pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu?
Creștinii trebuie să îl urmeze pe Hristos
„Pe voi toți câți credeți în Domnul vă cheamă să-L urmați, să ridicați povara Lui, crucea Lui. Nu vă temeți, deci! Înaintați cu îndrăzneală! Să nu vă înspăimânte atacurile diavolilor, care vă împiedică să mergeți pe acest drum. Scuipați-l pe diavol, alungați-l cu crucea Domnului, în numele Lui. Priviți în înălțime și Îl veți vedea pe Însuși Domnul Iisus Hristos, care umblă împreună cu voi și ușurează drumul vostru. Amin.”
Cuvânt la Marțea cea Mare din Săptămâna Patimilor
Acum, poporul, preoţii şi mai-marii iudeilor ascultă pentru cea din urmă oară cuvântul Domnului în templu, şi acest cuvânt a fost atotcuprinzător: a cuprins toate cele trecute, cele de faţă şi cele viitoare.
Prin întrebarea privitoare la Ioan, Domnul a dat să se înţeleagă că El este Mesia Cel adevărat; prin pilda celor doi fii, a arătat că iudeii vor fi lepădaţi, iar în locul lor vor fi chemaţi păgânii; prin pilda lucrătorilor viei le-a spus că pe cei lepădaţi îi aşteaptă pierzarea;
Să înțelegem de ce ne-a fost trimis Mântuitorul
De ce Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Săptămâna Mare? Fiindcă în aceste zile s-au săvârşit nişte lucruri cât se poate de mari: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc. Aceste lucruri sunt atât de mari şi au atât de multă însemnătate încât de nu s-ar fi săvârşit, lumea şi neamul omenesc ar fi pierit precum Sodoma şi Gomora sau precum lumea dintru început, cea nimicită prin potop. Lumea dăinuie fiindcă există Sămânţa Sfântă. Sămânţa Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea dăinuie fiindcă se află în lume aleşi şi sfinţi, care se roagă pentru lume. Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleşi.
Cea dintâi datorie a creștinului este să se curățească de patimi
Isaac Sirul spune: „Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, însă mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este să fii gângav, dar știutor și încercat, decât să izvorăști învățătură ca un râu din agerimea minții tale. Mai de folos este pentru tine să te îngrijești a învia prin mișcarea gândurilor tale către cele Dumnezeiești, sufletul tău cel omorât de patimi, decât să învii morții.