– În problema judecării arhiereilor trebuie multă atenţie. Nu cunoaştem exact condiţiile vieţii lor. Experienţa adevereşte că pentru orice judecăm, vom fi judecaţi, şi vom cădea în chip asemănător.
Pentru orice judecăm, vom fi judecaţi
Sfaturi duhovniceşti
„Arhangheli ai lui Dumnezeu, care ați fost rânduiți de Dumnezeu Însuși ca să ne dați învățătură și înțelepțire, învățați-mă ce cale să aleg…”
Acest cin, zice Sfântul Dionisie, este rânduit să învețe. Arhanghelii sunt învățători cerești. Ce învață ei? Îi învață pe oameni cum să își rânduiască viața așa cum place lui Dumnezeu, dupa voia lui Dumnezeu.
PS Damaschin Dorneanul: „Căutați-L pe Dumnezeu cel viu, nu alergați după lucruri ieșite din comun!”
Minunile nu ne fac credința mai trainică, mai puternică. Viața creștină nu este un șir neîntrerupt de “waw!”, de descoperiri, de lucruri minunate, nu asta vrea Domnul să facă.
Credința este viețuire lăuntrică
Una din cele mai scurte definiții ale credinței pe care le-am întâlnit a fost una formulata de Sfântul Anastasie Sinaitul, care a trăit în sec. VII și s-a nevoit la mănăstirea de pe Muntele Sinai. El spune: “credința este viețuire lăuntrică”.
Pocăința ca Taină este punctul culminant în care duhovnicul se întâlnește cu ucenicul său
Pocăința, ca Taină, este punctul culminant în care duhovnicul se întâlnește cu ucenicul său și prin care el are posibilitatea și datoria să pătrundă în cele mai tainice unghere ale sufletului omenesc; prin această Taină, el trebuie să-l povățuiască și să-l ajute pe om să se descopere până la capăt, să se deschidă pe sine înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui însuși, fără să tăinuiască ceva, spre a-și înfrânge orice răutate, fățărnicie ori dorință rușinoasă față de anumite lucruri, de a le tăinui.
Doi metri de pământ
Cândva, într-o anumită țară, împăratul a chemat un om aflat sub stăpânirea sa și i-a spus: „Îți voi încredința să stăpânești atâta pământ cât vei putea să înconjori alergând, începând de la răsăritul soarelui până la apusul lui”.
Omul nostru s-a pornit foarte devreme și a alergat kilometri întregi, pentru a străbate o cât mai mare distanță, care urma să devină marginea proprietății lui.
Când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl cercetează Hristos
Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl cercetează Hristos. În timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca și cum l-ar părăsi Dumnezeu. Nici nu plătește datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea lui Hristos, care își spune în sinea sa: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniștit etc….” și nu spune nici măcar un „Slavă Ție, Dumnezeule!”.
Doborât fiind, îndreptează-te, iar de ai greşit, întoarce-te…
Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc.
Vindecarea prin părintele duhovnicesc
Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu părintele meu. Și mi se întâmpla ca după ce mâncam noi, să mă ridic de la masă și să fur câte un posmag îndemnat de diavol, și-l mâncam fără știrea bătrânului. Deci stăruind eu așa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei și nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era rușine să-i spun.
Toate țin de Dumnezeu…
Pe cât de ușor este ca cineva să lovească în clopotul de la poartă și să-i deschideți, pe atât de ușor este pentru Dumnezeu să bată din palme și să plece boala, ispita și orice altceva. Ajunge ca noi să nu ne neliniștim, așa cum se întâmplă de obicei, să nu avem voie proprie și, mai ales să nu gândim omenește. Adică să nu fim apăsați sau absorbiți de dorința de a ne vindeca sau de a ne izbăvi ispite sau de frica de ispite și de boală sau de frământarea legată de gravitatea bolii. Să le înfruntăm pe toate acestea ca pe ceva firesc.
Iubirea noastră pentru Hristos trece prin iubirea de semeni
Bătrânul Porfirie trăia comuniunea cu Dumnezeu în Persoana lui Hristos. De aceea, era prin excelenţă om al Bisericii.
‒ Hristos este Biserica şi Biserica este Hristos, Care ne-a făcut pe toţi mădulare ale Trupului Său. Când Îl iubeşti pe Hristos, îi iubeşti, în acelaşi timp, pe toţi oamenii, fără să te întrebi dacă sunt vrednici sau nu de iubire ori dacă o vor primi ori respinge.
Cum e Dumnezeu milostiv așa trebuie să fie și omul
Dacă Dumnezeu este iubire, și omul trebuie să fie iubire, căci numai așa se poate asemăna cu Dumnezeu. Cum e Dumnezeu iubitor de oameni, și omul trebuie să fie iubitor de oameni. Cum e Dumnezeu milostiv, așa trebuie să fie și omul, pentru că în Pilda samarineanului milostiv ni se arată calea împlinirii poruncii date de Dumnezeu, de a-l iubi pe aproapele.
„Smeritu-m-am şi m-am mântuit”
Precum vedeţi fraţii mei, precum ştiţi foarte bine, eu n-am ţinut nici posturi multe şi covârşitoare şi n-am făcut nici privegheri, nici culcări pe jos şi nici la alte asprimi asemănătoare, care întrec măsura, nu mi-am supus trupul, ci mi-am cunoscut nevrednicia mea, m-am gândit la păcatele mele, m-am învinovăţit pe mine însumi şi m-am smerit şi Multmilostivul şi Atotbunul Dumnezeu m-a izbăvit de acestea, precum zice David: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.
„Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”
Să fim şi noi, fraţilor, buni şi blânzi, la fel ca Hristos. El însuşi ne îndeamnă: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Mat. 11, 29).
Când avem în faţă mai multe cărări, ce ne ajută să ne limpezim gândurile?
– Când avem în faţă mai multe cărări, ce ne ajută să ne limpezim gândurile?
Călătoria vieții: între durere și bucurie
Viața este dulce-amară, un amalgam de trăiri contradictorii. O continuă prefacere a zonelor lăuntrice. Nu e neagră, dar nici albă; nici bună, dar nici rea. Este o fină combinație de culori care uneori întunecă, alteori luminează orizontul nostru.
Mântuirea sufletului nostru nu este o joacă
Un lucru trebuie, această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toţi, încât grija faţă de nevoile noastre de trăi să fie atât cât e necesar și să avem toţi preocuparea cum să ne facem plăcuţi lui Dumnezeu, cum să ajungem la mântuirea sufletului nostru nemuritor.