Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine de viaţa vecinică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.
Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut
Sfaturi duhovniceşti
Euharistia este o hrană de drum a sufletelor pe calea desăvârşirii
Sfântul Nicodim arată că împărtăşirea frecventă nu e un privilegiu al preoţilor, acesta se referă doar la săvârşirea Liturghiei, al cărei scop e sfinţirea darurilor şi împărtăşirea lor credincioşilor, iar preoţii care refuză să-i împărtăşească pe cei ce vin cu evlavie sunt mincinoşi: întâi îi cheamă, apoi îi alungă.
„Părinte, fie voia Ta, nu a mea!“
Sunteţi supărată că Dumnezeu nu vă ascultă rugăciunile! Nu vă supăraţi pe Cel de la care avem şi fiinţa, şi viaţa, şi suflarea, şi înţelegerea, şi totul. Vă rog: nu vă plângeţi de Cel ce are de mii de ori mai multă dreptate să se plângă de noi înaintea îngerilor şi sfinţilor Săi. Chiar dacă Domnul nu împlineşte întocmai rugăciunile noastre, ele tot aduc roadă în sufletele noastre, făcându-le mai bogate şi mai mature. Aceasta e o taină de care şi-au dat seama cei ce s-au cercetat pe sine duhovniceşte.
Să iubim Ortodoxia noastră și să-i rămânem fii credincioşi până la moarte
Trebuie să păstrăm Ortodoxia noastră cu precizie duhovnicească, pentru a avea cu noi harul Sfântului Duh. Să nu ne lăsăm târâţi de diferite doctrine și să nu ne clătinăm de anumite întâmplări.
Biserica Ortodoxă este ascetică, este preafrumoasă, are toată podoaba harului lui Dumnezeu…
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și lumea Ta.”
Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât mai repede rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne pot ajuta. Acțiunea în noi a mândriei, judecarea fraților, vrăjmașia față de aproapele, ne aruncă departe de Dumnezeu.
Nădejdea în Dumnezeu nu este o fantezie psihologică, este o lucrare a Harului…
Nădejdea în Dumnezeu nu este o fantezie psihologică. Nădejdea este o lucrare a Harului, care îți certifică, prin credință în Dumnezeu, faptul că El este „Cel ce poate să mântuiască”. Și această o trăiești înlăuntrul tău, și ești sigur de asta, și te afli într-o stare de pace, capabil de a trece prin necazuri.
Deznădejdea şi dezamăgirea sunt lucrul cel mai rău
Să nu ne întoarcem înapoi, la păcatele pe care le-am spovedit. Amintirea păcatelor pricinuieşte rău. Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.
Pentru sporirea duhovnicească o condiție de bază este iubirea față de vrăjmași
Odată, Starețul a avut de înfruntat un caz asemănător. Cineva se „mărturisea” și se împărtășea la fiecare cincisprezece zile după trei zile de post, dar nu vorbea cu niște persoane de mai mulți ani. De îndată ce Starețul a aflat despre aceasta de la un al treilea, l-a chemat pe acela și l-a sfătuit să se împace cu frații cu care era învrăjbit, dar nu a fost cu putință să-l înduplece.
Nu pot să beau apă vie de la chiuvetă. De la chiuvetă beau apă din pământ și de la Hristos beau apa cea vie…
Dar ca să dobândim bărbăția duhovnicească trebuie să devenim duhovnicești. Noi avem, spun părinții, trei puteri ale sufletului: puterea somatică, vitală, cea care se ocupă de viața noastră biologică, de creștere, de metabolism, de aceste activități inconștiente ale vieții, dar care sunt conștient conduse de suflet cu atâta înțelepciune; partea afectivă sau pătimitoare a sufletului sau „psihe”, unde sunt impulsurile, sentimentele, gândurile care slujesc sentimentelor și impulsurilor și partea duhovnicească – duhul nostru, sau care e organul cu care intrăm în relație cu Dumnezeu.
Tâlharul de pe cruce a sărit de pe cruce în Rai
E o mare bucurie să știm că cel dintâi moștenitor al raiului a fost un tâlhar pocăit. De ce? Ca să îndrăznească toți cei ce, făcând rele, se întorc la Domnul Hristos, să îndrăznească și să știe că Domnul Hristos nu are pe nimeni de pierdut și că mântuiește pe toți aceia care vor să fie mântuiți, numai să se mute de la rău la bine, să se întoarcă de la cele rele la cele bune.
Prima mea lecție despre Rugăciunea minții
Următoarea întâmplare a pricinuit primul meu contact cu bogăţia duhovnicească a părintelui Arsenie, care era simplu, dar sfinţit.
Omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu
Părintele Ioanichie Bălan: Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moarte? De când începe omul să moară? Ce înseamnă moartea spirituală?
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți. Pe toți îi urăște, și pe săraci și pe bogați; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, și pe bogați de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu știe ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar și cea mai importantă, dacă nu-i aduce câștig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-și mărească fie și cu puțin bogăția.
Călugăria este singurul lucru în care te poți pierde ca să te poți găsi…
Călugăria este singurul lucru în care te poți pierde ca să te poți găsi, adică să renunți la tine, să te reînființezi în personalitate îngerească. Numai aici, că-ți tai voia. Voi nu vă dați seama cât de importantă este voința liberă, că așa ne-a creat Dumnezeu.
Cei care se pierd prin lucruri materiale sunt pierduţi cu totul, pentru că Îl pierd pe Hristos
Oamenii buni în mod firesc nu ţin răutate în inima lor, dar nici bunătatea lor nu o ţin pentru ei înşişi. De aceea, nu ţin nici lucrurile frumoase, nici nu sunt impresionaţi de frumuseţile lumii, arătând prin aceasta credinţa lor fierbinte în Dumnezeu, precum şi dragostea lor cea multă.
Nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuiește după cum îl taie capul pe fiecare
Ascultarea curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.
„Așa cum vorbim noi acum la telefon, așa să vorbești cu Dumnezeu, ca și cum ai ridica receptorul!”
Сând aveam de făcut ceva important, doream să am binecuvântarea Părintelui, ca să nu greşesc. De aceea în astfel de situaţii de multe ori îi telefonam adesea.