În epoca noastră, foarte puţini oameni sunt devotaţi în totalitate unui anumit ideal, unei anumite misiuni sau unei lucrări-slujiri. Chiar şi în cadrul Bisericii se observă aceasta lipsă. Episcopii au devenit conducători lumeşti, iar clericii sunt nişte funcţionari. Timpul se scurge şi, din păcate, lucrurile stagnează. Nu se observă nicio îmbunătăţire. Responsabilii sunt indiferenţi. Exemple de urmat nu există. Totul este slăbit. Lipsesc cu desăvârşire entuziasmul, inspiraţia, acţiunea.
În societatea de astăzi, cel hotărât să facă ceva mai înalt este întâmpinat cu dispreţ. Sau, în cel mai bun caz, cu o anumită îngăduinţă. Când însă lucrarea lui este încununată de succes şi atrage atenţia publică, împotrivirile se înmulţesc, cu scopul de a fi stopată activitatea lui. Şi atunci oamenii născocesc multe moduri pentru a-l opri.

Continuare …

Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să stea degeaba nu se simte în stare să înfrunte nici o greutate.
Statul degeaba nu este mai puţin pierzător nici pentru trup. Slăbiciunea, moleşeala, istovirea, iar de aici un şir întreg al bolilor de tot felul.

Continuare …

De trei zile s-a instalat aşa o vreme, încât crezi că nu mai ai mult şi te sufoci: plouă, este zăpuşeală, iar nori grei coboară atât de jos încât uneori ating vârfurile merilor din livada noastră. Nu-mi amintesc să fi fost în viaţa mea o aşa vară groaznică. Legătura cu Kozelskul se face cu bărcile după noua revărsare a Jizdrei. Luncile înflorite sunt inundate, iar apa creşte şi iar creşte.

Continuare …

Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui. Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belşug prin Sfintele Taine şi prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui lisus şi studiul cărţilor patristice, spre aceasta ţintesc: să ne zidească pe noi înşine casă trainică. Să fim neîncetat cu luare-aminte Ia noi înşine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, aşezăminte şi mănăstiri frumoase, care s-au pustiit. De ce credeţi că s-a întâmplat aceasta? Pentru că nu au fost oameni drepţi şi cumpătaţi care să le locuiască.

Continuare …

Relaţia noastră, a ortodocşilor, cu Dumnezeu de multe ori nu este de iubire, ci comercială, utilitară. Este o relaţie în care Îl folosim pe Dumnezeu pentru a trăi noi bine.
Relaţia noastră cu Dumnezeu a devenit asemănătoare cu relaţia pe care o au credincioşii altor religii cu aşa-zişii lor dumnezei (de fapt, cu demonii). Aceia spun: „Voi merge la vrăjitor, voi merge la preot, la hindus, la yoghin etc, o să-i dau şi bani, bunuri etc, îi voi oferi jertfa mea şi acela va citi o rugăciune specială, ca să-mi meargă bine, să nu mă îmbolnăvesc, să-mi meargă bine afacerile, să-mi meargă bine maşina, să câştig la bursă, să găsesc un băiat bun cu care să-mi mărit fata etc.”

Continuare …

Duhul Sfânt este apa vie care izvorăşte din Biserica lui Hristos. Revărsată din belşug în ziua Cincizecimii, această Apă Sfântă a crescut, devenind fluviu. Şi nu numai ţărmurile sănătoase ale fluviului, dar şi Marea Moartă a sufletelor noastre înverzesc şi învie la atingerea cu Duhul Sfânt. Apele sărate se fac bune şi dulci, fluviul se umple de peşti, iar Iisus îi spune lui Petru: „De acum înainte, vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10).

Continuare …

Monahismul rămâne şi există pentru lume, pentru popor. Este un suport şi o realitate la care aleargă poporul dreptcredincios. Iar ceea ce trăieşte monahul, poporul, credincioşii cred ceea ce trăieşte el. Ei cred ceea ce părinţii monahi propun, adică Tradiţia Bisericii.

Continuare …