Sfaturi duhovniceşti

Hristos nu i-a ales pe ucenicii Lui dintre oamenii vestiţi ai epocii Lui, potrivit standardelor lumeşti

În epoca noastră, foarte puţini oameni sunt devotaţi în totalitate unui anumit ideal, unei anumite misiuni sau unei lucrări-slujiri. Chiar şi în cadrul Bisericii se observă aceasta lipsă. Episcopii au devenit conducători lumeşti, iar clericii sunt nişte funcţionari. Timpul se scurge şi, din păcate, lucrurile stagnează. Nu se observă nicio îmbunătăţire. Responsabilii sunt indiferenţi. Exemple de urmat nu există. Totul este slăbit. Lipsesc cu desăvârşire entuziasmul, inspiraţia, acţiunea.
În societatea de astăzi, cel hotărât să facă ceva mai înalt este întâmpinat cu dispreţ. Sau, în cel mai bun caz, cu o anumită îngăduinţă. Când însă lucrarea lui este încununată de succes şi atrage atenţia publică, împotrivirile se înmulţesc, cu scopul de a fi stopată activitatea lui. Şi atunci oamenii născocesc multe moduri pentru a-l opri.

Continuare …

Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece

Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să stea degeaba nu se simte în stare să înfrunte nici o greutate.
Statul degeaba nu este mai puţin pierzător nici pentru trup. Slăbiciunea, moleşeala, istovirea, iar de aici un şir întreg al bolilor de tot felul.

Continuare …

Căderea de neoprit a poporului și povestea lui Abel, monahul-profet

De trei zile s-a instalat aşa o vreme, încât crezi că nu mai ai mult şi te sufoci: plouă, este zăpuşeală, iar nori grei coboară atât de jos încât uneori ating vârfurile merilor din livada noastră. Nu-mi amintesc să fi fost în viaţa mea o aşa vară groaznică. Legătura cu Kozelskul se face cu bărcile după noua revărsare a Jizdrei. Luncile înflorite sunt inundate, iar apa creşte şi iar creşte.

Continuare …

Să facem mai mult efort în a ne zidi pe noi înşine

Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui. Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belşug prin Sfintele Taine şi prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui lisus şi studiul cărţilor patristice, spre aceasta ţintesc: să ne zidească pe noi înşine casă trainică. Să fim neîncetat cu luare-aminte Ia noi înşine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, aşezăminte şi mănăstiri frumoase, care s-au pustiit. De ce credeţi că s-a întâmplat aceasta? Pentru că nu au fost oameni drepţi şi cumpătaţi care să le locuiască.

Continuare …

Prin păcatele pe care le facem, ridicăm ziduri în jurul nostru

Relaţia noastră, a ortodocşilor, cu Dumnezeu de multe ori nu este de iubire, ci comercială, utilitară. Este o relaţie în care Îl folosim pe Dumnezeu pentru a trăi noi bine.
Relaţia noastră cu Dumnezeu a devenit asemănătoare cu relaţia pe care o au credincioşii altor religii cu aşa-zişii lor dumnezei (de fapt, cu demonii). Aceia spun: „Voi merge la vrăjitor, voi merge la preot, la hindus, la yoghin etc, o să-i dau şi bani, bunuri etc, îi voi oferi jertfa mea şi acela va citi o rugăciune specială, ca să-mi meargă bine, să nu mă îmbolnăvesc, să-mi meargă bine afacerile, să-mi meargă bine maşina, să câştig la bursă, să găsesc un băiat bun cu care să-mi mărit fata etc.”

Continuare …

Invidia

Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta?

Continuare …

„Te-am lămurit în foc, dar n-am găsit că eşti argint” (Isaia 48, 10)

Duhul Sfânt este apa vie care izvorăşte din Biserica lui Hristos. Revărsată din belşug în ziua Cincizecimii, această Apă Sfântă a crescut, devenind fluviu. Şi nu numai ţărmurile sănătoase ale fluviului, dar şi Marea Moartă a sufletelor noastre înverzesc şi învie la atingerea cu Duhul Sfânt. Apele sărate se fac bune şi dulci, fluviul se umple de peşti, iar Iisus îi spune lui Petru: „De acum înainte, vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10).

Continuare …

Care este tragedia?

“(…) Şcolile noastre sunt sub dependenţa sferelor logicii omeneşti şi a intereselor pământeşti. Din pricina pierderii credinţei părinţilor, copiii vin la şcoală şi învaţă theologia la fel ca pe alte discipline – chimia, fizica, geografia, lingvistica ş.a.m.d. Şi aceasta pricinuieşte o cumplită daună, pentru că ei se obişnuiesc să trăiască pe Dumnezeu în chip logic. Însă cei cărora le este cunoscut suflul Duhului Sfânt înţeleg că logica lui Aristotel nu se potriveşte cuvântării de Dumnezeu, că acea realitatea ce ni se descoperă cere îndepărtare de la logica formală şi trecerea în logica ale cărei categorii sunt însăşi Fiinţa pe care Dumnezeu ne-o descoperă cu a Sa venire. (…)

Continuare …

Despre pocăinţă. Către cei ce pleacă de la Sfânta Liturghie…

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.
Iar dacă vreţi, am să vă aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credinţa fără fapte este moartă”. Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creştin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată şi nu luptă pentru împăratul care îl hrăneşte?

Continuare …

Cel ce vorbeşte de rău mănâncă suflet de om

Ca să se înspăimânte, Pavel a zis: „Dacă vă mâncaţi între voi şi vă sfâşiaţi unii pe alţii, băgaţi seama să nu vă distrugeţi laolaltă”. N-aţi înfipt dinţii în carnea altuia, ci i-aţi înfipt bârfirea în suflet, aţi sfâşiat prin relele voastre judecăţi, aţi pricinuit mii de rele – şi vouă înşivă şi celui bârfit şi multor altora.
Căci, defăimând pe aproapele, aţi înrăit pe cel ce va asculta; dacă-i păcătos, numaidecât îşi va afla tovarăş întru păcat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greşeala altuia îi va sta prilej, gata, să se amăgească de mândrie.

Continuare …

Nu putem urma lui Iisus decât omorând în tot ceasul patimile noastre

Cine vrea sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi sã-mi urmeze Mie. (Luca 9, 23)
Lepãdarea de lume are douã trepte. Întâi ne lepãdãm de lumea din afarã şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. În al doilea rând ne lepãdãm şi de toate asemãnãrile noastre lãuntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, nãravurile şi toate slãbiciunile noastre personale.
Dacã am rãmâne în lume ne-am face una cu lumea.

Continuare …

Într-o societate unde fiecare se imaginează fiind primul, nimeni nu progresează

Munca, poziția socială ar trebui să nu aibă nicio importanță în relațiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubește cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se silește să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important să vă eliberați mintea de orice gând de carieră. Nu există carieră în viața duhovnicească.

Continuare …

„Întăriturile” și „decoraţiile” monahului

Monahul cugetă la legea Domnului ziua şi noaptea; de asemenea, el duce zi şi noapte un război necontenit cu neprietenul. El trebuie să cucerească şapte „întărituri”:
Prima întăritură – să-şi taie voia proprie.
A doua întăritură – să se predea ascultării de „bătrânul” [„stareţul”] său.

A treia întăritură – să se usuce pe sine însuşi de dragul lui Dumnezeu.

Continuare …

Noi credem că viața constă în a ne mișca fără încetare iar rugăciunea constă în a ne retrage undeva

De multe ori realizăm faptul că viața și rugăciunea sunt greu de coordonat și gândim că, trăind o viață dominată de fuga după țeluri iluzorii, această armonizare este greu de împlinit. E un gând total greșit, rezultând dintr-o falsă concepție atât despre viață, cât și despre rugăciune. Noi credem că viața constă în a ne mișca fără încetare, iar rugăciunea constă în a ne retrage undeva, uitând de situația în care ne aflăm, cât și de aproapele nostru. Acest lucru nu este adevărat și reprezintă o defăimare la adresa vieții și a rugăciunii.

Continuare …

Răul nu-i altceva decât neascultare faţă de Dumnezeu

Dar pentru ce a făcut Dumnezeu pe om aşa cum este (adică în stare de a fi rău)? Nu Dumnezeu l-a făcut aşa, departe de aceasta; căci altfel nu l-ar fi pedepsit. Ţinem oare de rău pe robii noştri când înşişi noi suntem în greşeală? Cu atât mai mult Dumnezeu, stăpânul lumii, nu ne-ar fi ţinut pe noi.
Cum a ajuns, aşadar, omul unde a ajuns? Prin propria lui greşeală, prin greşeala trândăviei lui. A creat Dumnezeu pe toţi oamenii? Pentru oricine, aceasta-i limpede. Cum se face atunci că nu toţi sunt asemenea, în ce priveşte virtutea şi stricăciunea?

Continuare …