Ascultaţi altă pildă: „Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe”. (Mt. 21, 33)
Această pildă scoate la iveală multe lucruri prin care se face clar că Dumnezeul Vechiului Testament și Cel al Noului sunt unul și același; că providența lui Dumnezeu a lucrat spre binele lor încă de la început; că firea lor a fost ucigașă de la început; că nimic nu li s-a oprit din grija purtată pentru ei de către Dumnezeu, că și atunci când ei au ucis pe proorocii Săi, Dumnezeu nu și-a întors fața de la poporul Său, ci a trimis chiar și pe Fiul Său. Știm că moartea Fiului ne va aduce mari binecuvântări. De aici aflăm că aceștia vor îndura pedepse crunte pentru răstignirea Sa și tot de aici aflăm despre chemarea neamurilor și întoarcerea necredincioșilor evrei de la Dumnezeu.
Hristos spune această pildă după o alta pentru a arăta că pedeapsa va fi mai mare în acest caz și mai greu de iertat. În ce fel? Deși evreii s-au împărtășit din pronia lui Dumnezeu, n-au fost numărați mai vrednici decât desfrânatele și decât vameșii, și aceasta nici pe departe. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 68.1,)