Odinioară Adam era sus nu în ce priveşte locul, ci prin libertatea voinţei sale; când, îndată ce i s-a dat viaţă, şi-a aruncat privirile spre cer, s a bucurat de cele văzute şi a iubit nespus de mult pe Binefăcătorul său, Care-i dăruise desfătarea vieţii veşnice, îl aşezase în desfătarea paradisului, îi dăduse aceeaşi stăpânire pe care o aveau îngerii, îl făcuse să aibă acelaşi fel de vieţuire cu arhanghelii şi să audă glas dumnezeiesc. Pe lângă toate acestea, era sub paza lui Dumnezeu şi se desfăta cu bunătăţile Lui.
Dar iute s-a săturat de toate aceste bunătăţi; şi, ocărând oarecum saţiul, a preferat frumuseţii spirituale ceea ce părea plăcut ochilor trupului şi a preţuit mai mult săturarea pântecelui decât desfătările cele duhovniceşti. De aceea, a fost izgonit îndată din rai, a pierdut acea vieţuire fericită şi a ajuns rău nu din constrângere, ci din nesocotinţă.
A păcătuit pentru că a întrebuinţat rău voinţa sa liberă şi a murit din pricina păcatului, „ca plata păcatului este moartea”. Cu cât se depărta de viaţă, pe atât se apropia de moarte. Că Dumnezeu este viaţă, iar lipsa vieţii, moarte. Deci, Adam, prin depărtarea sa de Dumnezeu, şi-a pricinuit moartea, potrivit celor scrise: „Iată, vor pieri cei care se depărtează de Tine” Astfel, nu Dumnezeu a creat moartea, ci noi, prin voinţa noastră rea, am atras-o asupra noastră. Pentru pricinile de mai sus, Dumnezeu a îngăduit desfacerea trupului, ca să nu se păstreze pentru noi nemuritoare boala, întocmai ca un olar care nu vrea să bage în foc un vas de lut stricat, înainte de a îndrepta, prin refacerea lui, stricăciunea pe care o are.
– Dar pentru ce n-am fost creaţi, aş putea fi întrebat, cu capacitatea de a nu mai păcătui, încât să nu mai putem păcătui chiar dacă am voi?
– Dar şi tu socoteşti bune slugile tale, când le vezi că îşi îndeplinesc îndatoririle lor de bună voie, nu când le ai sub lanţuri! Aşadar, şi lui Dumnezeu nu-I este dragă fapta săvârşită prin constrângere, ci aceea săvârşită prin virtute; iar virtutea se îndeplineşte prin libera alegere, şi nu prin constrângere; iar alegerea depinde de noi, şi ceea ce depinde de noi este tocmai liberul arbitru. Aşadar cel care huleşte pe Creator, că nu ne-a făcut infailibili prin fire, nu face altceva decât să prefere firii raţionale pe cea iraţională, firii libere şi active pe cea imobilă şi lipsită de iniţiativă.
Am făcut o digresiune de la subiect, dar era necesară pentru că nu cumva, cazând în adânc de gânduri, să simţi şi lipsa lui Dumnezeu pe lângă lipsa dorurilor tale. Să încetăm, dar, a corija pe Cel înţelept. Să încetăm a căuta ceva mai bun decât ceea ce a făcut El. Chiar dacă scapă puterii noastre de pătrundere pricinile rânduielilor mărunte ale lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră, totuşi să fie nestrămutată în sufletele noastre învăţătura că de la Cel bun nu vine nimic rău.
Sfântul Vasile cel Mare, din Omilii şi cuvântări