Sfaturi duhovniceşti

Marea noastră greşeală – nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu

Marea greşeală din partea noastră este că nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arată după împrejurări drumul folositor pentru suflet.
Toţi căutăm un drum liniştit, care există numai în visele noastre, iar nu în realitate pe pământ. Nu tuturor, ci doar câtorva le e dat să se liniştească atunci când se cântă: „Cu sfinţii odihneşte“.

Continuare …

Înfricoşător dracilor este cel cu râvnă fierbinte caută în inima sa pe Dumnezeu

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, esenţa lucrării în vremea rugăciunii inimii este: «de a sta cu mintea în inimă şi de a striga către Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”» (Sbornicul II, p.343-344)
Unii, în vremea lucrării rugăciunii, se opresc la imaginaţie, alţii la lucrarea minţii. Dar, pasul cel adevărat îl fac cei care, trecând peste aceste popasuri, ajung cu mintea în inimă şi se ascund în ea.

Continuare …

Dacă batjocoreşti şi judeci un om simplu îţi va veni şi ţie rândul

Din pricina osândirii omul cade în diferite alte păcate. Acest fapt este adeverit foarte succint de ascetul Hilon: „Acela ce vorbeşte cu satisfacţie despre cele ce fac păcătoşii grabnic va aţâţa asupra-şi patimile”. Iar legea aceasta este atât de necruţătoare, că nici măcar cei desăvârşiţi, făcând greşeala de a osândi, n-au avut parte de scăpare. Privitor la aceasta Sfântul Ioan Scărarul afirmă: „Căderile începătorilor, oricare ar fi ele, au ca pricină, de obicei, desfătările. La cei de pe treapta de mijloc, fără a-i exclude şi pe începători, pricina este mândria.

Continuare …

Viaţa este ceea ce îngăduie Dumnezeu să se înfăţişeze înaintea noastră

Printre caracteristicile adevăratului monah este şi ascultarea. Dar ascultarea, pentru oamenii care au în inimă urme de egoism sau de răzvrătire, urme de voie proprie şi de împotrivire faţă de societate şi faţă de Dumnezeu, este un mare chin. Dimpotrivă, pentru cel care este un om cu adevărat liniştit, ascultarea este o plăcere, o mulţumire, o desfătare, o odihnă deplină. Ascultarea este cea mai bună pernă pe care poate să doarmă monahul.

Continuare …

Mitr. Athanasie de Limassol – „Te-am pierdut, dar nu te-am uitat!”

„Sunt pierdut, nu am nădejde de mântuire, dar Tu să mă cauți! Să nu aștepți de la mine să Te găsesc! Nu aștepta să mă întorc. Cum să mă întorc de vreme ce nu știu drumul și m-am rătăcit?”  O oaie pierdută găsește drumul? Este și oaia un animal atât de simplu și prostuț…cum va găsi drumul de întoarcere? „Sunt pierdut, nu aștepta deci nimic de la mine… Te rog caută-mă și mă află….”

Continuare …

Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta

Fraţii mei iubiţi, mari şi negrăite sunt bunătăţile sfinţilor, covârşind orice minte şi cuvânt, căci ei sunt moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos. Căci le-a gătit lor Stăpânul slava Ierusalimului celui de sus, sălaşurile cerurilor cele nestricăcioase şi celelalte bunătăţi care sunt greu de tâlcuit şi greu de povestit celor de pe pământ. Nici nu le-a primit pe acestea auzul, nici nu le-a bănuit sau văzut duhul.

Continuare …

Cine L-ar putea privi pe Dumnezeu și să fie viu?

Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înțeleagă. Ochii au văzut; ei au văzut și au sfârșit în moarte. Limba a numărat și și-a pierdut graiul. Mintea a cugetat și a fost cuprinsă de uitare. Cine poate cunoaște minunile, fără să cunoască pe Făcătorul de minuni? Și cine poate să-L vadă pe Făcătorul de minuni și să rămână viu?

Continuare …

Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul

Mulţi ani la rând, de marea croitorie a Mănăstirii răspundea Părintele Diadoh, monah întru toate pilduitor, meticulos până la tipicărie; iubitor al dumnezeieştilor slujbe, citit, liniştit din fire şi nobil în purtarea cu ceilalţi, el se bucura de cinstirea tuturor. Odată, de ziua numelui său, mergând la el l-au aflat în tovărăşia prietenilor săi duhovniceşti: unul din bătrânii duhovnici, Părintele Trofim şi Stareţul Siluan. Ce se întâmplase până la venirea mea nu ştiu, dar am auzit următoarele:
Duhovnicul povestea ceva ce citise într-un ziar şi, întorcându-se către Stareţul Siluan, l-a întrebat:

Continuare …

Hristos nu vine în inima ta dacă este un dușman acolo

Noi nu putem forma legi de iubire de la noi. Porunca să iubești este pentru toți. Ce să facem, pentru că există și rai și iad? S-a dat putința fiecăruia să nu se ducă în iad, și totuși s-au dus și în iad. Ce să facem? Noi ne facem datoria să iubim, că și pe cei din iad îi iubește Dumnezeu. Dar iubirea lui Dumnezeu îi biciuiește acum. Dreptatea lui Dumnezeu îi ține acolo. Iadul este marea durere a lui Dumnezeu.

Continuare …

„Eu stau la ușă și bat”

Dacă înveți să te sustragi neastâmpărului, poți face orice, cu orice viteză, cu orice măsură de atenție și vioiciune, fără a avea sentimentul că timpul îți scapă sau că te ajunge din urmă. Îți poți îngădui să fii iute sau încet, fără a avea noțiunea timpului, pentru că nu ai nimic de făcut în afară de ceea ce ți-ai propus și pentru că nu există nici o țintă anume în afara drumului însuși. Și apoi vei vedea că te poți ruga în orice situație te-ai afla, că nu există nici o situație care să te împiedice de la rugăciune.

Continuare …

Părintele Sofian Boghiu: Ajunul Botezului Domnului

Frați creștini,

Au trecut numai câteva zile de la Nașterea lui Iisus în staulul de la Betleem. Iisus Hristos, în marea Lui smerenie, primește a Se naște acolo ca un rob, într-un staul. Iată însă că astăzi, în ajunul marii sărbători a Botezului Domnului, Iisus Hristos, la treizeci de ani împliniți, vine pe malul Iordanului, în mijlocul unei mari mulțimi.

Continuare …

Puțină fericire, puțină nefericire și moartea fac cu putință această viață

Viața omenească nici nu s-ar putea închipui fără de trei lucruri: fericire, nefericire și moarte. Puțină fericire, puțină nefericire și moartea fac cu putință această viață.
Chimia morală a acestei lumi este mult mai interesantă decât chimia fizică.
Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea este îngăduința dumnezeiască, iar moartea este biruința lui Dumnezeu.

Continuare …

Cu cât mai deplină și mai puternică este credința omului în Dumnezeu, cu atât mai mare este și măsura încercărilor

Calea creștinului este în felul următor. La început omul este atras de Dumnezeu cu Harul Său. După ce este deja atras, atunci începe lunga perioadă de încercare. Este pusă la încercare libertatea omului și încrederea sa în Dumnezeu, care este pusă la o probă „dură”.

Continuare …

Dumnezeu S-a milostivit de tine și te-a miluit

Era în luna august a anului 1949. Seceratul se terminase și părintele Iosif [Vatopedinul] se întorsese la Sfânta Ana Mica pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. In sfârșit, putea acum să se desfăteze din nou de rânduială după care tânjea inima sa.
Într-o zi, pe 19 august, la amiază, după trapeză, s-a pregătit să meargă la chilia sa, potrivit tipicului. Starețul [Gheron Iosif] însă l-a oprit, i-a strâns mâna și i-a spus zâmbind:
Diseară o să-ți trimit un pachețel. Ia aminte să nu-l pierzi!

Continuare …

Dacă nu intră Hristos în sufletul omului, nu se va schimba nimic

Dacă ne e permis să spunem, sufletul omului este asemenea unui iad. Așa trăim, ne mișcăm, facem ceea ce facem în lume, purtând fiecare propria mască și comunicând prin ea, și totuși, în adâncul fiecăruia, situația este cum se poate mai rea. Dacă nu te izbăvești de omul cel vechi, dacă nu renaști, ce se va întâmpla?

Continuare …