Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înțeleagă. Ochii au văzut; ei au văzut și au sfârșit în moarte. Limba a numărat și și-a pierdut graiul. Mintea a cugetat și a fost cuprinsă de uitare. Cine poate cunoaște minunile, fără să cunoască pe Făcătorul de minuni? Și cine poate să-L vadă pe Făcătorul de minuni și să rămână viu?
Care dintre muritori ar putea sta lângă soare și să rămână viu? Și soarele este numai o zidire a lui Dumnezeu; este precum întunericul înaintea luminii lui Dumnezeu. Atunci, cine L-ar putea privi pe Dumnezeu care face minuni și să fie viu?
Nu-ți este limpede de ce Domnul Iisus a trebuit să ascundă strălucirea luminoasă a dumnezeirii Sale sub învelișul gros, întunecat al trupului omenesc? Pentru că cine dintre oameni ar putea să rămână viu înaintea Lui?
Mai mult decât aceasta: dacă nu ar fi fost stăvilit în dezvăluirea dumnezeirii Sale, care dintre oameni s-ar mai mântui prin voia sa proprie, și nu prin puterea dumnezeirii Sale? Este foarte adevărat că dacă ceva ar fi greu pentru Domnul Iisus, fără îndoială că ar fi mai greu pentru El să Se înfrâneze și să Se stăpânească de la arătarea dumnezeirii Sale decât să o descopere.
Frații mei, Hristos ca om nu este o minune mai mică decât Hristos ca Dumnezeu.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006