Sfaturi duhovniceşti

Foloasele desei spovedanii

Precum pomii care des se răsădesc nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, tot aşa, şi pe obiceiurile cele rele şi deprinderile păcatului, mărturisirea cea deasă nu le lasă să prindă rădăcină adâncă în inima celui care des se mărturiseşte sau, mai bine să zic, precum un pom bătrân şi mare nu poate fi tăiat numai cu o singură lovitură, tot aşa, şi pe un vechi obicei sau deprindere a păcatului numai o (singură) durere a inimii – şi aceasta poate nu în chip desăvârşit – ce a arătat cel care se pocăieşte la mărturisire nu poate să o dezrădăcineze şi să o şteargă desăvârşit, măcar deşi s-a iertat păcatul lui prin rugăciunea cea de iertăciune a duhovnicului său.

Continuare …

Nimic nu mărește așa de mult răul ca răcirea dragostei

Nimic nu lovește mai mult neamul omenesc decât răcirea dragostei și nimic nu-l desfigurează atât de mult precum îndepărtarea dragostei. Răcirea dragostei creează diferențe de păreri, tulburări și polemici ideologice, pentru că dispoziția de a nu-i iubi pe frații noștri naște iubirea de putere, bucuria de a stăpâni, iar acestea sunt ideologii potrivnice, tulburătoare, anarhice.

Continuare …

Toți oamenii vor bucurie, după bucurie însetează, dar o caută în locuri nepotrivite

Îmi aduc aminte că, odată, un monah de la Muntele Athos mi-a spus: „Athanasie, oamenilor cu mărinimie, care ne nevoim în viața duhovnicească, Hristos ne dăruiește și câteva bombonele, însă nu vrea să-ți dea numai aceste bombonele, ci întreaga cofetărie, dar nu vei rezista, Athanasie al meu, te vei topi, te vei topi…”.

Continuare …

Cel care are mărime de suflet chiar și în ispite Îl slăvește pe Dumnezeu

Credința noastră trebuie să aibă mărime de suflet și atunci și nevoința noastră se va face cu mărime de suflet. Și cu cât se nevoiește cineva cu mai multă mă­rime de suflet, cu atât i se măresc și credința și dra­gostea. În această nevoință cu mărime de suflet, foarte mult ajută ca omul să se gândească la binefacerile lui Dumnezeu. Unul care are mărime de suflet nu se gândește dacă există sau nu Rai, ci se nevoiește pentru că el crede în Dumnezeu și Îl iubește.

Continuare …

Lipsit de har, omul nu e decât pământ păcătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte îngerilor

Păstrați harul lui Dumnezeu: cu el viața e ușoară, totul se lucrează bine, după Dumnezeu, totul e plin de dragoste și bucurie, sufletul are odihnă în Dumnezeu și merge ca printr-o grădină minunată în care trăiește Domnul și Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pământ păcătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu și Îl iubesc prin mintea lor; tot așa și omul e după minte ca un înger.

Continuare …

Copilul are nevoie și de hrană duhovnicească, fără de care este slab și se ofilește sufletește, nu crește normal

Copilul nu vrea doar bani, ci și mângâiere, nu vrea doar haine, încălțăminte și ciocolate, ci și cuvinte dulci, să se întărească, să se consolideze, să se mângâie, pentru ca inimioara lui să se bucure.

Continuare …

Când stăm la masă și mâncăm pâine să mulțumim lui Dumnezeu

Pentru ca omul să se păzească de apucăturile hoțești, trebuie să privească la tot ceea ce are ca fiind al lui Dumnezeu. De orice lucru s-ar folosi, să știe că folosește lucrul lui Dumnezeu, nu al său. Când stă la masă și mănâncă pâine, să mulțumească lui Dumnezeu, pentru că a lui Dumnezeu e pâinea. Ca să se vindece de boala hoției, omul trebuie să privească ceea ce are altul ca fiind tot a lui Dumnezeu.

Continuare …

Una dintre pricinile cele mai dese ale tristeţii e dezamăgirea omului că n-are parte de cinstiri şi onoruri

O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire.

Continuare …

Să ne deprindem a nu deznădăjdui ca Iuda

A ierta este în esență un atribut dumnezeiesc (iertarea omenească apărând în consecință ca încă o probă a prezenței suflului divin în făptură). Singur Hristos poate, ca dintr-o ștersătură de burete, curăța o întreagă tablă neagră plină de păcate, poate albi pelicula pe care s-au înregistrat toate faptele și gândurile rele ale unei vieți omenești. Străduindu-ne a ierta și învățându-ne a practica și iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greșit noi, pe noi înșine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înțelegerea iertării divine.

Continuare …

Cine își va stăpâni pântecele își va păstra raiul

Înfrânarea este mama și unirea tuturor virtuților. Dacă îți stăpânești pântecele, vei intra în rai, căci înfrânarea este omorârea păcatului, îndepărtarea de la patimi, începutul vieții duhovnicești și apărătorul celor veșnice.
Din contră, îmbuibarea îl lipsește pe om de darul duhovnicesc, fiindcă săturarea pântecelui îl înclină spre somn și pornește în el gânduri mârșave și el nu poate priveghea nici în citire, nici în lucrul mâinilor și nu poate săvârși nici o faptă bună.

Continuare …

Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât trăim bucuria Lui

Vă aduceţi aminte, fără îndoială, câteva imagini din Sfânta Scriptură. Iat-o pe prima: Moise pe muntele Sinai şi po­porul adunat la picioarele muntelui, aşteptând cu teamă şi cutremur, arun­când priviri către culmile învăluite de un nor întunecat, asemănător fumului ce iese din sobă. Moise urcă spre norul întu­necos, împins de ascultarea şi credinţa sa, iar în momentul când pătrunde în neguri, acestea se umplu de lumină, de slava lui Dumnezeu. Văzut din exterior, norul este teamă şi întuneric; trăit dinlăuntru, este limpezime de viaţă.

Continuare …

Tăcerea este ajutătoare în lucrurile cele bune și taină a veacului viitor

Trebuie să cunoaștem că sufletul are trei părți: partea rațională, partea mânioasă și partea poftitoare, pentru a le putea da lucrarea cuvenită. De asemenea, trebuie să avem grijă și de cele necesare trupului nostru. Felul în care trebuie să chivernisim, cu dreaptă socoteală, cele trei părți ale sufletului și trupul nostru ni-l arată dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul, zicând:
De vrei să fii drept, dă fiecărei părți din tine, adică sufletului și trupului, cele de care sunt vrednice.

Continuare …

Fără Dumnezeu toate sunt întunecate și fără bucurie

Omul mic, stricăcios și pământesc, în lupta sa personală și responsabilă pentru dobândirea sfințeniei, se înduhovnicește și intră în tainele necunoscute ale Duhului. Duhul Sfânt pe care l-a primit la început omul prin dumnezeieștile taine ale botezului și mirungerii Îl redobândește prin viața lui sfântă, sfințirea și sfințenia.

Continuare …

„Ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi lacrămi de umilință”

Îndrăzniți, cei ce ați păcătuit! Este și pentru noi izbăvire! Iisus Hristos, care a purtat pe umerii săi păcatele întregii lumi și care a plătit cu moartea sa pe Cruce datoriile noastre față de Dumnezeu, poate duce pe umerii Săi și păcatele noastre.

Continuare …