Omul e creat de Dumnezeu cu pecetea responsabilității imprimată în el. Aceasta este o dovadă a existenței lui Dumnezeu. Trebuie să răspund la chemarea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am și pentru mine însumi. Înainte de toate am nevoie de celălalt, de cuvântul lui, de mângâierea lui pentru a mă întări în deznădejdile și întristările mele. Avem nevoie unii de alții. Nu este de ajuns să slujim în mod exterior. Trebuie să ne dăruim pe noi înșine! Acesta este temeiul iubirii! Numai așa creștem, pentru că atunci avem o comuniune reală.
Fiul lui Dumnezeu a venit în timp asumându-Și de bunăvoie nevoia de mine. Vrea ca eu să-L iubesc. Tocmai în aceasta stă lepădarea de Sine a lui Dumnezeu: în faptul de a fi acceptat să aibă nevoie de mine. Astfel, Hristos a revelat responsabilitatea noastră față de creație, față de ceilalți oameni și față de El Însuși. Responsabilitatea Bisericii este de a-i ajuta pe oameni să-L întâlnească pe Dumnezeu în mod personal. Dacă se vor alipi de Hristos, toată dezbinarea dintre oameni, toată oscilația și îndoiala în iubirea lor vor dispărea.
Pr. Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, Editura Deisis, Sibiu, 2007