Din adâncă mea convingere (nu numai din credință), creștinismul nu poate fi nebisericesc, fie că vom privi Biserica drept Trupul tainic al lui Hristos, fie ca pe un fenomen istoric – obștea creștinilor. Starea mădularelor acesteia din urmă – adică obștea creștinilor – numaidecât implică anume îndatoriri lăuntrice și exterioare.
Neapărat trebuie să ai în vedere și stările și nevoile celorlalte mădulare. Metodă mea de a mă lupta pentru libertate este a mă îndepărta și a mă strâmtora pe sinemi cât mai mult cu putință. Adică mă leg pe sinemi atât de tare, încât nu mai simt cătușele pe care mi le impun Biserica și obștea. Iar această socotesc că trebuie să o fac spre a nu pierde ceea ce Biserica îmi dă în chip pozitiv, păstrându-mi în același timp câtă libertate îmi este cu putință.
Și ce îmi dă Biserica? – Tainele: Botezul, pocăință, împărtășania, preoția și celelalte. Prin Biserica eu mă fac, în măsură putințelor mele, moștean celei mai mari culturi din istoria omenirii.
Prin Biserica și în Biserica eu simt necontenit cea mai vie legătură cu Sfinții Ioan de-Dumnezeu-cuvântătorul, și cu Pavel, și cu apostolii, cu ierarhii Athanasie, Vasilie și ceilalți Părinți, cu cuvioșii Antonie și Sisoe, cu Macarie și cu Isaac, cu Maxim și cu Simeon Noul Theolog, cu Sfântul Grigorie Palama și Cuv. Serafim din Sarov. Aceștia sunt familia mea. Iar eu i-am primit în rânduiala bisericească. În afară Bisericii legătură cu ei slăbește. Fie și într-o măsură mai mică, dar trăiesc aceeași viață cu ei. Prin Biserica port în conștiința mea Chipul lui Hristos răstignit pentru nemărginită Să dragoste, pentru păcatele noastre – Chip care necontenit, blând dar puternic, atrage sufletul către Sine. Și iată, toate cele pomenite îmi dau puterea de a răbda multe dintre desfigurările aberante pe care neîncetat le întâlnim în cercurile bisericești.
Arhimandritul Sofronie, Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu, Scrisori de la Athos (catre D. Balfour), Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2006