Nimic nu este mai mare decât inima curată, pentru că o asemenea inimă devine tronul lui Dumnezeu. Şi ce este mai slăvit decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă, nimic! Dumnezeu spune despre cei care au inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla, şi voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 16). Deci, care sunt cei mai fericiţi dintre oameni? Şi de care bun sunt lipsiţi? Nu se găsesc toate bunurile şi harismele Duhului Sfânt în sufletele lor fericite? Ce trebuie mai mult? Nimic, într-adevăr nimic! Pentru că au în inima lor darul cel mai mare: pe Dumnezeu Însuşi.
Cât se înşală oamenii care caută fericirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi în slavă, în marile averi şi desfătări, în plăceri şi în opulenţă, în toate aceste deşertăciuni al căror sfârşit este amărăciunea. Înălţarea castelului fericirii în afara inimii noastre se aseamănă cu zidirea clădirii sau cu terenul zguduit continuu de cutremure. Pe scurt, o asemenea zidire se va face movilă de pământ.
Fraţii mei, fericirea se află înlăuntrul nostru şi fericit este omul care a înţeles aceasta! Cercetaţi inima voastră şi vedeţi starea ei duhovnicească. Nu cumva şi-a pierdut îndrăzneala către Dumnezeu? Nu cumva conştiinţa murmură pentru încălcarea poruncilor Lui? Nu cumva vă judecă pentru nedreptăţile, minciunile, neglijarea îndatoririlor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele?
Sfântul Nectarie al Pentapolei
Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 274-275