Când puterea lui Hristos ne umbrește, atunci suntem foarte puternici. Când postirea se însoțește, se întărește, se înconjoară cu celelalte, cu rugăciunea, cu meditația, cu trezvia, cu mersul la biserică, cu mărturisirea, cu Sfânta Împărtășanie, cu faptele bune și cu milostenia, atunci întregește frumusețea pregătirii sufletului.
Atunci omul va simți Sfintele Pătimiri ale lui Hristos mai puternic în toată perioada Postului Mare, inima lui se va schimba, sufletul îi va deveni mai maleabil. Va cunoaște cât de nemărginită este iubirea lui Hristos față de om. Va vedea că Hristos, ca Dumnezeu pe pământ, Și-a petrecut viața în chip martiric, ca să ne ajute pe noi, cei nepăsători, să ne luptăm. Dacă Hristos a suferit, noi, ucenicii Săi, vom alege altă cale?
Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 109-110