Evanghelia ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este, în primul rând, înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăţia lui Dumnezeu în noi, dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, chiar în adâncul fiinţei noastrre, atunci şansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici.
Când Gagarin s-a întors din spaţiu şi a făcut acea afirmaţie cunoscută cum că nu L-a văzut pe Dumnezeu în ceruri, unul dintre preoţii timpului i-a spus: „Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni niciodată în Ceruri”.
Dacă nu putem afla o legătură de contact cu Dumnezeu sub propria noastră piele, atunci sunt slabe şanse ca să-L recunoaştem, chiar dacă ne vom întâlni cu El faţă către faţă.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „Găseşte uşa inimii tale! Vei afla că este uşa către Împărăţia lui Dumnezeu”. Aşadar, spre înlăuntru nostru trebuie să ne întoarcem, iar nu în afara noastră.
Nu spun că trebuie să devenim introspectivi, nefiind o călătorie în lumea mea interioară, ci o călătorie spre sinele meu, pentru ca, din adâncul cel mai tainic al sinelui, să mă ridic şi să aflu locul unde eu şi Dumnezeu ne întâlnim.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade, Editura Doxologia, 2014, pp. 25-26