Cineva spune: de vreme ce voi cădea iarăși, de ce să merg să mă spovedesc? Fratele meu, păcatul este precum o boală. Nu te îmbolnăvești o singură dată. Te poți îmbolnăvi de multe ori de aceeași boală. Și de fiecare dată când te îmbolnăvești, mergi la doctor. Și la un moment dat, medicamentul harului te va tămădui în întregime…
Au fost zece leproși în Sfânta Evanghelie și dumnezeiasca îmbăiere – porunca Logosului celui viu al lui Dumnezeu – i-a curățat pe toți zece. Dar numai unul singur s-a întors spre a mulțumi marelui Său binefăcător. Iar atunci Adevărul Însuși Iisus, a întrebat: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” (Luca 17, 17-18).
Din clipa în care Dulcele nostru Iisus a ridicat pe preacuraţii Săi umeri Crucea cea de viaţă făcătoare şi a fost ridicat pe ea, de atunci se continuă de către Ucenicii Săi ridicarea Crucii, suferind diferite necazuri şi încercări, prin care creştinul biruieşte iubirea de sine cea cu multe chipuri şi pierzătoare.
Fiul meu, întotdeauna trebuie să-l îndreptățești pe fratele tău și să te osândești pe tine însuți. Niciodată să nu îndreptățești faptele tale, ci învață să spui „iertați” si smerenia se va sălășlui întru tine. Fă răbdare și treci cu vederea greșelile fratelui tău, amintindu-ți de îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu față de greșelile tale.
Tristețea nu este un lucru bun. Dar, în spatele tristeții, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renașterea noastră spirituală, plămădirea din nou a omului, a familiei. Cred că fiecare dintre noi își datorează întoarcerea către Dumnezeu unei încercări. Credem că toate merg ca pe roate? Dumnezeu ne ia un copil. Plângem, ne tânguim mult.
Într-o zi, la Katunakia, un monah din vecinătate, de origine din insula Creta, a început să strige şi să-l ocărască pe nedrept pe bătrânul Efrem pentru un hotar aflat în apropierea chiliei.
Orice patimă care apare şi ne supără este un medicament benefic. Alungă imaginea oricărei persoane sau problemă care te tulbură şi care te duce în ispită. Scapă de imaginea oricărei persoane din imaginaţia ta, iar gura să spună rugăciunea neîncetat şi de îndată vei vedea beneficiul acestei metode. Luptă ca nu cumva să-ţi câştige inima şi mintea imaginea acelei persoane.
Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?
Lucrarea trezviei îl conduce pe trezvitor la vederea duhovnicească, de aici la înţelepciune, apoi la dragoste şi din dragoste izvorăşte erosul divin. Curăţia a fost o consecinţă firească a acestei lucrări a trezviei. Atât curăţia sufletească cât şi cea trupească au venit ca rod al trezviei. În timp ce asceza trupească Părinţii se străduiau până la moarte şi sufereau enorm, lucrarea trezviei a înlăturat aproape toată truda şi nevoinţa.
Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, şi că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viaţă. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.
Să fii ultimul dacă vrei să ajungi primul. Când cineva nu ascultă şi îşi necăjeşte duhovnicul, atunci şi Dumnezeu e necăjit. Hristos ne-a arătat prin faptele Sale măreţia sfintei ascultări, căci El S-a jertfit pe Sine de dragul ascultării faţă de părintele Său: Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume (Filipeni 2, 9).
Ar trebui să nu uiţi niciodată, copilul meu, că orice îţi spun gândurile este de la diavolul cu scopul de a te arunca în deznădejde, în timp ce el stă pe spate şi chicoteşte. Prin urmare, şi tu ar trebui să-ţi bagi joc de el şi să nu dai vreo atenţie cuvintelor sale prosteşti. Niciodată nu vei fi vătămat atunci când nu-l bagi în seamă. Ai grijă să nu bagi în seamă indeferent ce ţi-ar spune şi eşti salvat.
Să nu căutaţi altceva decât mila Domnului slavei, cu o inimă smerită şi vrednică de milă. Strigaţi de dimineaţa până seara şi, dacă e posibil, toată noaptea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Şi forţează-ţi mintea să împlinească această lucrare până la moarte.
Să nu te temi de nimic, decât de Dumnezeu. Să ai frica de Dumnezeu ca pe un far și ea îți va lumina calea, arătându-ți exact cum trebuie să pășești, căci fără frica lui Dumnezeu nu ne putem forma nicio conștiință limpede, nici nu ne putem mărturisi sincer, sau să dobândim vreodată înțelepciune duhovnicească, căci începutul și sfârșitul înțelepciunii este frica de Domnul (Pilde 1, 7).
Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire şi bucurie, căci statornicul şi adevăratul Dumnezeu este izvorul lor. Pentru a te bucura de cele pământeşti e nevoie de multă străduinţă şi muncă grea, iar mai apoi toate acestea se dovedesc a fi vătămătoare, vrednice de osândă.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie!