Aşa precum noaptea urmează zilei, iarna urmează verii, primăvara urmează după iarnă, în mod asemănător o stare duhovnicească urmează alteia. Astăzi, de exemplu, mă aflu într-o bună stare în ceea ce priveşte curăţia gândurilor, iar sufletul meu luceşte ca un delfin într-o mare liniştită. Totul este liniştit şi crezi că va continua să fie aşa pentru totdeauna. Dar calea pe care înţelepciunea lui Dumnezeu a trasat-o nu-şi schimbă cursul.
Dacă-l osândim pe fratele nostru, nu ne va folosi postirea. A posti și a nu lua seama la gânduri, la cuvinte, nu este de folos inimii noastre. Postirea este de folos când merge împreună cu iubirea față de frați.
Postirea nu este doar pentru mâncăruri, ci în principal pentru simțuri. Simțurile, hrănite de lucrurile din afară, canalizează otrava respectivă în minte și în inimă, prin care sufletul nenorocit moare pentru Dumnezeu. Sfinții Părinți ai pustiei câte n-ar avea să ne spună despre postirea simțurilor!
Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai uşor. Ne aduce nepăsarea, grijile lumeşti, mii de piedici, cu unicul scop ca să ne împiedice să facem rugăciunea. Aşa cum s-a arătat din multe evenimente întâmplate, demonii se înfricoşează de Numele lui Hristos. Ei înşişi au mărturisit, prin gura oamenilor, că sunt arşi, când aceştia se roagă.
Fiecare dintre noi poate dobândi rugăciunea lăuntrică – adică s-o facă un mijloc de comunicare cu Domnul. Nu ne costă nimic, în afara efortului de a ne cufunda în tăcere și în adâncurile inimii noastre, precum și grija de a chema numele prea dulcelui nostru Iisus Hristos cât mai des cu putință, lucru care te umple de bucurie. Cufundarea în noi înșine și examinarea sufletului nostru ne oferă ocazia de a afla ce taină mare este omul, de a simți bucuria cunoaşterii de sine și de a vărsa lacrimi amare de căință pentru căderile noastre și pentru slăbiciunea voinței noastre.
Dacă-l osândim pe fratele nostru, nu ne va folosi postirea. A posti şi a nu lua seama la gânduri, la cuvinte, nu este de folos inimii noastre. Postirea este de folos când merge împreună cu iubirea faţă de fraţi.
Atunci când postul este însoţit de rugăciune, citire, priveghere, mers la biserică, spovedanie, Sfânta împărtăşire, de fapte bune şi mai ales de milostenie, atunci se face o pregătire foarte bună pentru Săptămâna Patimilor. Atunci vom simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă inima se va schimba, iar sufletul se va înmuia şi va simţi Patima lui Hristos cu mai multă putere. Va cunoaşte cât de mare este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeu a petrecut o viaţă mucenicească pe pământ, ca să ne ajute pe noi, nepăsătorii, să ne nevoim.
Fie ca un înger al Domnului, copilul meu, să îţi urmeze şi să îţi arate calea către Dumnezeu şi către mântuire. Amin. Mă rog ca Domnul să îţi dea sănătatea sufletului, căci este un mare dar al fiului, ce este dăruit doar acelor suflete ce s-au dedicat pe deplin închinării şi dragostei faţă de Dumnezeu.
Lumea atrage tinerii precum un magnet; lucrurile pământeşti au mare putere asupra unui suflet nou luminat, ce tocmai a pornit să îşi găsească locul, să îşi afle scopul în viaţă şi datoria ce îl cheamă. „Prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu.
In cele ce te voi găsi, în acelea te voi judeca (Ie. 33, 20). Iată importanţa unei clipe. Te-a aflat El în căinţă? Te-a aflat în mărturisire?Te-a găsit spunând: Am greşit la cer şi înaintea Ta (Luca 15, 18). S-a apropiat El de tine pe când aveai lacrimi de adevărată căinţă şi învinuire de sine în ochii tăi? Vezi, într-o singură clipă Dumnezeu ia o hotărâre. Domnul este credincios în toate cuvintele Sale (Psalmul 144, 13).
„Invăţaţi-vă de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11, 29).
Domnul ne-a spus că prin postire şi rugăciune iese tot neamul de demoni. Sfântul Duh nu se sălăşluieşte în stomacul plin, nu-l umbreşte pe acesta. Orice creştin care doreşte să vieţuiască creştineşte, trebuie să pună drept temelie postirea, rugăciunea şi trezvia, şi atunci ajunge la marea măsură a virtuţii.
Pe vremea când ne aflam în pustie, privegherea noastră începea de la apusul soarelui şi dura până la orele dimineţii. Bătrânul meu de vrednică pomenire, Iosif, învăţându-ne îndatoririle vieţii monahale, punea mare accent pe metoda practică a rugăciunii minţii. Aşa precum el însuşi se nevoia permanent în rugăciune, insista ca şi noi să ne nevoim pe cât puteam fiecare, pentru a întipări adânc în minţile şi inimile noastre numele Domnului, care reprezintă piatra de căpătâi a întregului edificiu duhovnicesc.
Când rugăciunea noastră este smerită, când este însoţită de faptele iubirii şi ale milosteniei, Dumnezeu ne răspunde pe măsură.
O altă formă a milosteniei este cea care nu se limitează la bunuri materiale. Este cea pe care o fac oamenii care îl iubesc cu adevărat pe semenul lor. Îl vor vizita la spital, îi vor spune două cuvinte, îi vor aduce o cărticică, îl vor mângâia şi îl vor ajuta în deznădejdea lui. Vor vedea pe altul care îi blesteamă, îi vor vorbi cu iubire, şi-l vor ajuta să lepede blasfemia.
De ce ești întristat și mâhnit în timp ce mergi pe calea lui Dumnezeu? Să se întristeze cei care L-au uitat pe Dumnezeu, care nu au nici o nădejde în izvorul cel pururea-curgător și viu al lui Dumnezeu. Noi cei care credem în Dumnezeu cel viu și nădejdea noastră în El o avem trebuie să ne bucurăm că avem un astfel de Părinte în Ceruri Care ne iubește mai mult decât orice tată și mamă și are o nesfârșită purtare de grijă, ca să ne facă vrednici de El.
Dacă încetăm să mâncăm hrana cea materială, organismul nostru va începe să slăbească, să piardă din puteri și să se prăbușească, va deveni un teren fertil pentru microbi și boală. Omul, care nu primește regulat Hrana cea Sfântă din Potir, va ajunge la prăbușirea sufletească, la întărirea microbilor păcatului, care amenință sănătatea sufletului.
Când omul nu arată răbdare în durerea mustrării, a certării, a tăierii voii, în durerea dispreţului, a batjocurii venite din partea celorlalţi, atunci va rămâne pătimaş, bolnav, şi la sfârşitul vieţii va vedea limpede că n-a lucrat bine mântuirea lui. Fără răbdare în suferinţă, nu se realizează vindecarea. Trebuie să arătăm răbdare faţă de purtarea vindecătoare a lui Dumnezeu. Ispitele care vin asupra omului au scopul să-l smerească.
Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenţia aduce rugăciune şi rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea rugăciunii şi nepăsarea se aseamănă cu omul care merge cu arma pe umăr, în timp ce duşmanul caută să-l ucidă. (…)