Sfaturi duhovniceşti

Puterea rugăciunii Părintelui nostru duhovnicesc

În războiul duhovnicesc ne ajută și rugăciunile Părintelui nostru duhovnicesc. Cu puterea rugăciunilor sale, putem izbândi împotriva lucrării diavolului. Sfântul Ioan Scărarul spune că, la vremea când ne aflăm în lume pentru vreo slujire, „suntem acoperiți de mâna lui Dumnezeu, poate pentru rugăciunea părintelui nostru și ca să nu se hulească și Domnul prin noi”.

Continuare …

O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, și dă-mi darul pocăinței adevărate

Indiferența față de lumea aceasta păcătoasă și desfrânată înseamnă întoarcerea sufletului către desăvârșirea spirituală, iar primul pas către aceasta este pocăința sinceră și cu lacrimi. Aceasta este judecarea aspră a sinelui în fața lui Dumnezeu, părerea de rău cu lacrimi pentru păcatele săvârșite și atenția încordată totdeauna asupra faptelor mântuirii. Cel care se pocăiește sincer își mărturisește fărădelegile, își plânge rătăcirile și, necăutând la păcatele sale din fiecare zi, nu deznădăjduiește și nu părăsește faptele bune, ci le exersează și mai mult pentru ca, de acum înainte, să schimbe păcatele cu faptele mântuirii.

Continuare …

Aveți răbdare și Dumnezeu vă va conduce

Este treaba lui Dumnezeu! Eu nu-mi pun niciodată o asemenea întrebare, ci Îi las Domnului toată inițiativa! Ți-aș sugera să te întrebi: „Cum să fiu atât de aproape de Dumnezeu încât să simt că mă conduce?” Adică, cum să fac să zic cu-adevărat: „Facă-se voia Ta!” și să am curajul să risc să pierd cioara de pe gard? Nu? E un risc, dar merită!

Continuare …

Cine se roagă rău și neatent se aseamănă cu cel ce seamănă neghină și vrea să secere grâu curat

A te ruga înseamnă a respira atmosfera divină. Dumnezeu comunică Duhul Său cel Sfânt celor care se roagă în această viață, pentru ca ei să devină suflete vii. Nu vor muri niciodată, pentru că Duhul lui Dumnezeu, care pătrunde ființa lor duhovnicească prin mijlocirea rugăciunii, le dă putere, sănătate și viață veșnică.
Dumnezeu este Duh, este prezență, și de aceea nu este bucurie mai mare decât a ne trăi viața în Duhul Său și a simți prezența Sa binefăcătoare de-a lungul vieții.

Continuare …

Smerenia şi iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure şi să ne înveţe

Omul creştin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu şi să ia poziţia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulţumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineşte poruncile Lui. Porunca dragostei şi porunca smereniei. Când omul are smerenie şi dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.

Continuare …

Puțină fericire, puțină nefericire și moartea fac cu putință această viață

Viața omenească nici nu s-ar putea închipui fără de trei lucruri: fericire, nefericire și moarte. Puțină fericire, puțină nefericire și moartea fac cu putință această viață.
Chimia morală a acestei lumi este mult mai interesantă decât chimia fizică.
Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea este îngăduința dumnezeiască, iar moartea este biruința lui Dumnezeu.

Continuare …

Crucea, suferinţa şi durerea pot fi mântuitoare

Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai răi nelegiuiţi. Or, Dumnezeu, în mila Lui, a luat asupra Lui acest blestem şi din ea a făcut cinstea cea mai mare, căci crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului.

Continuare …

Cine trăieşte după porunci, acela simte în fiecare ceas şi minut harul în sufletul său

Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe Dumnezeu şi Domnul le dă harul Duhului Sfânt.

Continuare …

Gândurile distrag atenţia minţii de la rugăciune şi contemplaţie

Lucrarea trezviei îl conduce pe trezvitor la vederea duhovnicească, de aici la înţelepciune, apoi la dragoste şi din dragoste izvorăşte erosul divin. Curăţia a fost o consecinţă firească a acestei lucrări a trezviei. Atât curăţia sufletească cât şi cea trupească au venit ca rod al trezviei. În timp ce asceza trupească Părinţii se străduiau până la moarte şi sufereau enorm, lucrarea trezviei a înlăturat aproape toată truda şi nevoinţa.

Continuare …

Orice întâlnire este o întâlnire cu Dumnezeu şi aceasta se petrece sub ochii Săi

Ziua în sine este binecuvântată de Dumnezeu. Oare nu înseamnă aceasta că tot ceea ce conţine ea, tot ceea ce s-a petrecut cu noi în decursul ei este după voia lui Dumnezeu? Dacă crezi că lucrurile se întâmplă datorită sorţii înseamnă că nu crezi în Dumnezeu. Iar dacă primim tot ceea ce se întâmplă şi pe tot omul care vine la noi în acest duh, vom vedea că suntem chemaţi să facem lucrarea Domnului în orice moment şi în orice împrejurare a vieţii noastre.

Continuare …

Dumnezeu îl umple pe om, diavolul îl goleşte

Un ucenic nu simţea puterea rugăciunii şi voia să vadă o minune. Stareţul, după ce a petrecut trei zile în post şi rugăciune, i-a spus: Ia, copilul meu, acest coş şi mergi sus la izvor să aduci apă!
Gheronda, nu sunt nebun. Pot să aduc apă cu coşul?
Nu vrei să vezi o minune? Spune rugăciunea! Umple coşul cu apă de la izvor şi adu-l la colibă!
S-a dus tânărul, spunând «Doamne Iisuse Hristoase…». A umplut coşul până sus. «Doamne Iisuse Hristoase…» spunea şi stareţul din chilie. «Doamne Iisuse Hristoase…», şi călugărul pe drum. Insă cum mergea, iată, i-a apărut diavolul în chip de om. Ce voia? Să-i golească coşul.

Continuare …