Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum.
Pentru a fi creștin, nu este de ajuns să mergi în fiecare duminică la Liturghie, să spui în fiecare zi câteva rugăciuni sau să ții posturile rânduite de Biserică, iar în rest să trăiești ca toți ceilalți.
Cât de mult se oglindește lumea de azi în pilda Fiului risipitor! Omenirea s-a înstrăinat de Dumnezeu, s-a dus în țara cea străină a păcatului și își cheltuiește toată avuția părintească, darurile lui Dumnezeu, în desfrânări.
Pocăința este schimbarea vieții, părăsirea omului vechi, cu toate relele lui obiceiuri, și întoarcerea spre Dumnezeu, Adevărul. Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi.
Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, şi totuşi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!”.Căci Dumnezeu era cu ei şi ei erau cu Dumnezeu.
Aici vorbește de cele patru virtuți generale (…): chibzuința, bărbăția, întreaga cugetare și dreptatea. Mai întâi, chibzuința este virtutea corespunzătoare părții raționale, crezului omului, adică dacă cuget drept despre Dumnezeu, despre mine însumi și despre lume.
Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea de sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă. S-au umplut de egoism. Însă, firescul omului, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii.
Dintre adevărurile nezdruncinate ale experienţei, durerea şi suferinţa sunt medicamentul esenţial al sufletului bolnav de păcat, şi, în acelaşi timp, cel mai bun pedagog pentru înălţarea duhovnicească a sufletului căruia păcatul şi întunericul moral i-au urâţit frumuseţea prin deprinderile rele. Durerea este pomicultorul experimentat, care din măslinul sălbatic, din sufletul păcătos, altoieşte măslinul cel bun.
Bucuraţi-vă de iubirea, compasiunea, sinceritatea preotului duhovnic la care mergeţi! Nu-i cereţi să facă imposibilul. Când mergem în munţi căutăm o călăuză care a străbătut drumul şi s-a întors cu bine.
– Părinte, ce se va întâmpla cu oamenii care au bunătate, dar nu cred?
– Oare chiar nu cred? Dar să spunem că nu cred. Atunci când erau mici, mama lor nu-i împărtăşea? Să zicem că nu-i împărtăşea. Dar n-au fost botezaţi? N-au fost miruiți? Nu sunt născuţi de mame ortodoxe şi botezate? Ei bine, pentru aceşti oameni ce au bunătate, vei vedea că Bunul Dumnezeu va rândui lucrurile într-un anume fel, fie cu încercări, fie cu o boală (…) şi, în cele din urmă, îi va duce în Rai.
Fiecare din cei pe care îi întâlnim are dreptul la existenţă, fiindcă are o valoare în el însuşi şi noi suntem puţin obişnuiţi cu o asemenea optică! A accepta ca ceilalţi să fie ceilalţi reprezintă un pericol, o ameninţare. A recunoaşte dreptul altuia de a fi el însuşi riscă să însemne, într-o bună zi, a-i recunoaşte dreptul să mă omoare. Dar dacă-i limităm dreptul său la existenţă, îi negăm acest drept.
Trăim tot mai mult nişte vremuri ale unei suprasaturaţii lăuntrice, lipsită însă de esenţă, ale urărilor superlative, pe care însă nimeni nu le trăieşte, ale unei energii îndreptate spre cele din afară, care însă risipeşte şi ultima brumă de agoniseală lăuntrică a omului. Chiar şi în Biserică suntem plini de cuvinte duhovniceşti, de îndemnuri înalte, de podoabe minunate – dar prea puţin punem în lucrare din ceea ce învăţăm şi înţelegem. Cu gândul la cuvintele de taină cu care începe Dumnezeiasca Liturghie, „Vremea a lucra a Domnului este”, ne-am îndreptat către Albac, unde am căutat alături de Părintele Dionisie să aflăm căi cât mai concrete şi mai practice de a ne lucra mântuirea împreună cu Domnul în aceste zile…
