Mintea omenească funcţionează neîntrerupt! Acesta este, probabil, caracteristica ei de bază. Uneori este posibil, e adevărat, să nu funcţioneze corect. Cum s-ar spune, are iluziile şi fantasmele în sânge. Jocul inevitabil de oglinzi al existenţei, însă, îi tulbură câmpul de vedere şi o înşeală, nu rareori, fără vindecare. Cu toate acestea, mintea funcţionează!
Moartea este ceva străin. De aceia omul nu vrea să moară. Ce spunem la slujba de înmormântare? „Vai! Câtă luptă îndură sufletul!„ Vai, vai! Câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai cât lăcrimează atunci și nu este cine să-l mângâie pe dânsul. Sufletul plânge atunci și nu se găsește nimeni care să-l miluiască… „Către îngeri, ridicându-și ochii în zădar se roagă.„ „Către oameni mâinile tinzându-și nu are cine să-l ajute…„
Dumnezeiasca Euharistie are darul nemăsurat de a ne „branşa“ la plinătatea vieţii dumnezeieşti. Este toposul întâlnirii cerului cu pământul, a îngerilor cu oamenii, este „cerul pe pământ“, cerul înţeles ca tropos teologic (infuzie a vieţii dumnezeieşti, coborârea Treimii în spaţiul teluricului: „Să Te am pe Tine locuind şi rămânând întru mine, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh“) şi tropos angelologic (de co-slujire a îngerilor cu oamenii: „Fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta“).
Diavolul poate interveni în conștiința omului prin cele două extreme: să-i provoace o sensibilitate exagerată – atunci când cineva este sensibil. Cum se numesc acei oameni? Cu o conștiință scrupuloasă, nu? Cum se numesc? Nu e vorba de cei cu conștiința adormită. Cei care au o conștiință exagerată, scrupuloasă, nu?
De-ţi judeci fratele, e mare primejdia să cazi în acelaşi păcat, după cum spun Părinţii. Astfel, un bărbat sfânt a văzut pe cineva păcătuind şi, lăcrimând cu amar, şi-a zis: „Acesta astăzi a greşit, iar eu mâine neîndoielnic voi greşi!”
[Scrisoarea este răspunsul la Scrisoarea nr. 1 a lui D. Balfour, din 7 Aprilie, 1936, scrisă din Athena, unde Balfour trecuse după ce fusese izgonit din Athos. Cf. Anexa II, 1: „Duhovnicul nu este un oracol”]:
O monahie, căreia i-a murit tatăl, a început să-l pomenească 40 de zile pe metanier. Dar diavolul i-a adus aminte călugăriței: „Nu scrie oare în Biblie că în iad nu există pocăință?” „Așa e cu adevărat. Unde avea să meargă cu adevărat, a mers. Dacă avea să meargă în Rai, a mers. Dacă era să meargă în iad, a mers.” Însă la puțin timp s-a întâmplat ceva cutremurător….
Toți Îl căutăm pe Hristos, într-un mod conștient sau inconștient. Pentru că Hristos este piatra unghiulară. Nimic nu are înțeles în această lume în afară de această Piatră care dă sens.
Grav este că nu mai simțim nevoia să ne înfrânăm și simțim că acest lucru n-ar fi ceva tentant pentru noi din perspectiva duhovnicească, nu ne face cu ochiul proiectul infranarii.
Aţi citat un pasaj din scrierile Stareţului Sofronie unde acesta spune că după o perioadă de pocăinţă a cunoscut harul dumnezeiesc şi pocăinţei i-a urmat mângâierea. Cum a recunoscut harul şi cum putem şi noi să recunoaştem harul în pocăinţa noastră sau atunci când încercăm să ne pocăim? Şi dacă nu simţim că am primit această mângâiere, este acesta un semn că pocăinţa noastră nu este sinceră?
Părinte, Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu?
Puneţi-vă mai des întrebarea, cât mai des, şi atunci când sunteţi puşi în faţa unui fapt important, decisiv din viață dvs, și în aspectele mai mărunte ale vieţii, vă rog, puneţi-vă întrebarea: Ce vrea Dumnezeu de la mine?
«Când, în cadrul slujirii noastre, intrăm în contact cu lumea, vedem că acest lucru este extrem de dificil. Nu știm de ce Dumnezeu nu a binevoit să ne dea puterea de a „vindeca toate suferințele oamenilor”, așa cum a dat-o Sfinților Apostoli și Sfinților noștri Părinți. Este ca și cum, lipsiți de această putere de vindecare, în slujirea noastră noi am fi mereu acoperiți de oprobriu.
Şi tatăl dumneavoastră ţinea marţea, spuneţi, ca pe o zi nenorocoasă, iar dumneavoastră faceţi la fel. Eu cred că atât dumneavoastră, cât şi tatăl dumneavoastră aţi păcătuit faţă de Sfântul Ioan Botezătorul socotind ziua lui drept zi nenorocoasă. Şi totuşi, „slava” voastră e chiar Sfântul Ioan. Sau nu ştiţi, poate, că Biserica a închinat marţea acestui mare şi minunat sfânt? Nu una singură, ci toate zilele de marţi de peste an. Mai înainte de toate, însă, îngăduiţi-mă să vă lămuresc pe scurt, cui este închinată fiecare zi a săptămânii.
