
Iubirea noastră pentru Hristos trece prin iubirea de semeni

Încă de foarte tânăr, muncind în Sfântul Munte, Cuviosul Porfirie a conștientizat influența bună pe care o are studierea textelor sacre asupra instruirii, formării și transfigurării conștiinței umane. În legătură cu aceasta, învață următoarele: „Sufletul se sfințește și se curăță prin studierea cuvintelor Părinților, prin învățarea pe de rost a Psalmilor, a locurilor scripturistice, prin muzica psaltică, prin rugăciune.
Odată, nu eram foarte sigur dacă adoptasem atitudinea cuvenită într-o anumită împrejurare şi i-am mărturisit aceasta Bătrânului:
Să fim râvnitori. Râvnitor este acela care Îl iubeşte din tot sufletul pe Hristos şi în numele Lui slujeşte omului. Iubirea către Dumnezeu şi către om – acestea sunt pereche, nu se despart. Patimă, dor, lacrimi, cu străpungere, nu cu un anume ţel. Toate din inimă!
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor.
Numai în harul dumnezeiesc te poţi ruga. Nicio rugăciune nu se poate face fără harul dumnezeiesc. Aduceţi-vă aminte de Înţelepciunea lui Isus Sirah: „Că întru înţelepciune se va grăi lauda, şi Domnul o va îndrepta pe ea” (Isus Sirah 15, 10). Adică, numai Acela care stăpâneşte înţelepciunea cea dumnezeiască poate să-L slăvească, după cuviinţă, pe Dumnezeu. Numai Domnul dă har pentru asta. Când vine harul, spune numele „Hristos”, şi se umple şi mintea, şi inima.
Iubiți rugăciunea. Să vă îndreptați continuu mintea la Dumnezeu… Pentru a nu trăi în întuneric, apăsați „întrerupătorul”rugăciunii, ca să vină lumina divină în sufletul vostru. În adâncul sinelui vostru va străluci Hristos… Când mintea omului se pregătește pentru rugăciune, într-o miime de secundă vine harul divin. Atunci omul se umple de har și vede totul cu alți ochi.
Să nu ne întoarcem înapoi, la păcatele pe care le-am spovedit. Amintirea păcatelor pricinuieşte rău. Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.
Din Sfânta Scriptură aflăm totul. Să citiţi continuu Sfânta Scriptură, ca să aflaţi tainele luptei duhovniceşti.
Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu vezi pe Hristos în toate lucrările și gândurile tale, înseamnă că ești fără de Hristos. El este tot ce e mai bun și mai frumos, e totul. Ne strigă mereu: „Sunteți prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeți? Suntem frați! Eu nu vă ameninț cu iadul, ci vă iubesc! Vreau să vă bucurați împreună cu Mine de viață!”.
Vom pleca. Aici nu vom rămâne pentru totdeauna şi trebuie neapărat să ne pregătim. Asta-i tot. Secretul este în ce chip, atunci când ne pregătim, suntem fericiţi. Nu ne este teamă.
Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.
Mi-a zis Bătrânul într-o zi:
– Creştinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale, cât şi de cel al inferiorităţii pentru păcătoşenia lui. Una este complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia; una este pocăinţa şi cu totul altceva, melancolia.