În cea de-a doua zi a Sfintelor Pătimiri, Biserica ne așază ca model de pregătire a sufletelor noastre pentru venirea Mirelui de la miezul nopții pilda celor zece fecioare. Iată ce spune Sfântul Serafim de Sarov despre această pildă:
A început Săptămâna Mare (Ioan 12,1-18). Poporul îl slăveşte pe Hristos deoarece crede că este atotputernic, deoarece crede că poate să-i îndeplinească cererile. Poporul Îl slăveşte pe Hristos, deoarece crede că poate să-l facă atotputernic, deoarece crede că poate să-l facă să stăpânească, astfel încât să se desfăteze de cinstirile şi de slava acestei lumi.
În această Duminică ne aflăm într-un moment crucial în călătoria Postului Mare. Am auzit limpede în Evanghelia de astăzi că această călătorie duce la Ierusalim, unde Hristos va fi dat la moarte într-un mod ruşinos.
Când omul se nevoiește de cele mai multe ori, diavolul se întoarce pe dos. Pentru că știe ce armă este postul, ce putere are postul! Tocmai de aceea în perioadele de post, în Postul Mare, al Adormirii și acum, în Postul Crăciunului, care-i un post ușor, diavolul înnebunește și caută să ne distrugă postul făcându-ne să ne certăm, făcându-ne să judecăm, să luăm seama la ce face unul și altul, ca să pierdem plata pe care o vom primi de la Dumnezeu pentru postire.
„Postind trupeşte, fraţilor, să postim şi duhovniceşte”. Să pătrundem în tâlcul acestor cuvinte, fiindcă ele lămuresc scopul şi însemnătatea postului. De ce au fost rânduite posturile? Ca să ne înveţe înfrânarea. Ce înfrânare? În chip nemijlocit, înfrânarea de la mâncarea săţioasă şi gustoasă.
Părintele profesor Sorin Mihalache vorbește despre cum mintea nostră nu poate să fie atentă și la exterior și la interior, în același timp. Cu cât ne expunem mai puțin simțurile la stimuli exteriori, cu atât putem să fim atenți la noi înșine.
Î.P.S. Nikólaos, mitropolit de Mesogaía și Lavreotikí, într-o scurtă predică din timpul Sfintei Liturghii a darurilor mai înainte sfințite, în biserica Sfânta Paraskeví din Koropí, vorbește despre simbolismul acestei Sfinte Liturghii care se săvârșește în perioada Postului Mare.
Această Liturghie a darurilor mai înainte sfințite, care are un simbolism cu totul aparte, se săvârșește în Postul Mare și, de regulă, seara. Nu am petrecut două ore împreună aici, în acest sfânt lăcaș de închinăciune, doar ca să ne umplem timpul cu ceva.
Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici la biserică.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale! Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.”
Scrisoare folositoare despre Postul Mare a bătrânului Selafiil Siberianul – uncenicul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei
Dacă deznădejdea, care vine din neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mântuire, apoi încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este și mai vinovată și mai primejdioasă. Prin deznădejde, omul își taie orice putință de îndreptare, iar nesocotita încredere nu mai vrea să facă fapte bune și păcătuiește cu știință și cu voie liberă; amândouă sunt păcate grele împotriva Duhului Sfânt și duc la pieire veșnică.
Se întâmplă uneori ca omul să se nevoiască, să se străduiască, de pildă, să țină post, dar apoi să cadă în slăbiciune și să i se pară că a întinat întregul său post, că nimic nu mai rămâne din osteneala lui. Însă Dumnezeu privește toate acestea cu alți ochi.
Ce este sărbătoarea? Ea este apropierea de noi, de Biserică, a bucuriei date de Dumnezeu. Pe de o parte, întreaga viață a Bisericii este o sărbătoare fără sfârșit; pe de altă parte, ea este pregătirea pentru ultima sărbătoare: împlinirea tuturor lucrurilor, a lumii înseși, în Dumnezeu. Așa înțelegem de ce fiecare sărbătoare, fiecare celebrare a Bisericii este clădită pe o dublă structură de pregătire și împlinire.
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).
-M-am tot rugat și tot nu îmi reușește nimic….Parcă nu m-aude Dumnezeu.
– Păi să vedem cum te rogi, în ce condiții te rogi. Pentru că dacă trecem prin lume și inspectăm lumea, și ne umplem de dânsa, de imaginile ei, de propunerile și tentațiile ei, și după aceea ne așezăm la cea mai frumoasă rugăciune care ar putea fi spusă și capul nostru este plin de lume ce rugăciune este aceea… ? (Arhid. Adrian Sorin Mihalache)
Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții, o săptămână la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare își va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai și încurcă în înțelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – și e foarte bine.
Pentru că postul și ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această “uzină” care suntem noi înșine și care merge așa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie.
Părintele Sorin Mihalache explică ce schimbări incredibile pot avea loc în creierul nostru atunci când postim.