Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte în afara inimii sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii. Perioada Postului Mare ne dă prilejul să pătrundem în inima noastră şi să ne întoarcem la ea precum fiul risipitor la casa tatălui său.
Împreună cu postul de bucate, să postim și de patimi și de păcat. Fiecare să-și ia o nevoință în această perioadă – ce consideră fiecare că trebuie să dea mai multă importanță.
Sculându-te de la masă, trebuie să fii puțin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă și să fie simțitor la activități înțelepte și atunci patimile trupești vor fi biruite.
Ce pregătire ne propune Starețul Siluan pentru întâmpinarea Paștilor? – Cu cât mai puternic va fi în noi Duhul, cu atât mai ușor vom uita toată rana și vom ierta toată jignirea pe care ne-o pricinuiește fratele, și cu atât mai bogat se va revărsa asupra noastră bucuria vieții veșnice. A se micșora – este un măreț act duhovnicesc înaintea lui Dumnezeu. Însuși Domnul S-a micșorat pe Sine. (16) Citim la părintele nostru Siluan cuvintele: „Harul trăiește în cei mai mici, iar nu în cei mai mari” (17) Așa i-a dat omul să înțeleagă: Cu cât mai mult se smerește omul, cu cât mai mult se avântă la nevoința însărăcirii – cu atât mai înalt se va afla înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai mare putința lui de a primi marele har. (18)
Cnonul (Sfântului Andrei Criteanul) ne îndeamnă să urmăm pildele cele bune: „Râvnește suflete la Set, Noe, Avraam, amintește-ți de niniviteni”. Ninive era o cetate foarte păcătoasă.
Izgonire fără sfârșit… Așa părea din clipa căderii în ispita mâncării din pomul cunoașterii binelui și răului. Un singur cuvânt de încurajare – în care Tatăl Ceresc spune cum va pune dușmănie între ispititor și femeie, între sămânța acesteia și a diavolului ispititor și cum Urmașul aceleia va zdrobi capul tiranului fără chip – schimba nădejdea iertării în Iertare propriu-zisă, în Iertare veșnică.
«Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie» (Matei 6, 17-18)
Când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește.
Nu ținem post pentru Dumnezeu și nici nu ne putem „spăla” noi păcatele. Păcatul înseamnă o rană, iar pocăința ne apropie de Dumnezeu, Cel care vindecă toate. Un cuvânt de mare folos duhovnicesc al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul.
Postul cel Mare şi sfânt este o perioadă de preschimbare. Omul poartă în fiecare zi „lupta cea bună”, care are ca scop transformarea, schimbarea duhovnicească deplină a simţămintelor, dorinţelor, nevoilor, gândurilor şi a cugetului trupesc. Printr-un proces minunat, simplu, liniştit, mistagogic şi de rugăciune toate se preschimbă în perioada aceasta.
Suntem și azi în plină parabolă aceasta. Povestită de Hristos Domnul către „unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți” (Luca 18, 9). Cam ca acum.
Doi oameni s-au suit la templu să se roage: un fariseu și un vameș. Fariseul, învățător al Legii, mulțumea că nu este păcătos ca vameșul, pe care-l privea cu dispreț.
După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.
După cum am menționat deja, avva Evagrie scrie ca monah pentru monahi, prin urmare ca ascet cu un program de viață foarte sever (și în privința mâncării), adresându-se unor oameni de același format.
Sufletul meu Te caută pe Tine, Doamne; arată-mi fața Ta lovită de palmele ucigașe ale oamenilor! Arată-mi hlamida roșie cu care Te-au îmbrăcat! Arată-mi cununa de spini de pe frunte cu care Te-au încununat!