„Ghid duhovnicesc al Săptămânii Mari. Explicația fiecărei zile” – Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Ne aflăm în ultimele ceasuri ale vieţii lui Iisus pe pământ, în mica cetate a Betaniei, care se afla la poalele răsăritene ale faimosului munte al Măslinilor. Era la o depărtare de aproximativ doi kilometri şi jumătate de Ierusalim. Stăpânul unei case din Betania era fariseul Simon, tată a trei copii: Lazăr, Marta şi Maria. Casa lor era vizitată din când în când de Iisus, care se împrietenise cu Lazăr. Fusese găzduit şi bine-primit acolo şi într-un fel o mustrase pe sărmana Marta pentru multele ei griji şi lăudase ascultarea şi iubirea Mariei.
De ce tristețe? Pentru că unul din evangheliști, amintind despre bucuria cetății sfinte la intrarea Domnului în Ierusalim spune: „Și Iisus era trist”. Cetatea se bucura, copiii strigă „Osana celui dintru înălțime”, Hristos este aclamat cu ramuri de finic și de măsline, semne ale bucuriei, iar El este trist. De ce este trist?
În rezumat, aceasta înseamnă că se deschide Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului în care toate cele ale noastre încetează, concentrându-ne exclusiv pe zilele de foc ale lui Hristos, pe toate semnele și cuvintele pe care le spune și le face din dragoste pentru noi. Sunt cuvinte și gesturi esențiale, care concentrează în ele miezul lucrării lui Hristos de prefacere și înnoire a lumii. Așadar, important este să fim în jurul Lui, zi și noapte, punând în paranteză preocupările de noi și cele ale noastre, ca să nu pierdem nimic din gesturile, cuvintele sau tăcerile Lui de Taină.
Au trecut cele patruzeci de zile mult folositoare sufletului nostru şi ne aflăm acum în pragul Sfintei şi Marii Săptămâni, în care vom sărbători Pătimirile Domnului nostru, faptul că a biruit moartea prin moartea Sa.
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).
Un drum pe care se află toate
Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar pericopa evanghelică de astăzi am auzit-o încă de mici, apoi am citit-o de multe ori. Am auzit-o și astăzi. Este caracteristic acest fragment din tropar:
În cea de a 5-a duminică din Postul Mare ne amintim de Maria Egipteanca, un chip de sfințenie pe care Biserica ni-l pune în față spre încurajarea noastră.
Desigur, este greu să fii un bun postitor. Noi învățăm smerenia atunci când ne dăm seama cât de lipsiți de putere suntem în fața costițelor la grătar, a puiului fript, a cozonacului. Stomacul nostru și papilele gustative sunt corupte până la degradare și nu le place până nu li se face voia. Abțineți-vă de la friptură și este ușor să nu vă mai gândiți la nimic altceva decât la friptură.
Știm bine că postul nu constituie un scop în sine, ci un mijloc de a ne curăța sufletele de rugina păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să postim nu doar de bucate, ci îndeosebi de păcate. Însă și hrana consumată ne va ajuta sau, dimpotrivă, ne va împiedica să transformăm ajunarea într-o veritabilă școală duhovnicească a pocăinței, a luminării spirituale.
-Părinte, soţul meu nu vrea să meargă pe calea credinţei şi mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.
Postul nu este de un singur fel. El este de două feluri: post trupesc, când cineva posteşte să nu mănânce mult, să nu bea mult şi se înfrânează de anumite mâncăruri: de carne, de brânză, de ouă, de lapte, de untdelemn şi de altele. Şi când cineva se înfrânează cu curăţie trupească. Cei căsătoriţi trebuie să ducă viaţă curată şi cinstită. Acesta-i post trupesc.
Astăzi este Sfânta Duminică a Ortodoxiei, Sfânta Duminică a slavei omului… Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce eşti tu, ce este fiecare dintre noi? Şi răspunde Sfânta Biserică: Omul este măreţie dumnezeiască pe pământ. De obicei, oamenii consideră că măreţia împărătească este mai presus decât toate de pe pământ. Nu! Măreţia dumnezeiască este mai presus decât orice măreţie omenească pe acest pământ.
Duminica Ortodoxiei a fost rânduită de Sfinții Părinți pentru a-i întări pe credincioși în credința ortodoxă, pentru a-i lumina pe toți cei ce duc lupta cea duhovnicească, pentru a-i păzi de ereziile mai vechi sau mai noi și a le arăta singura cale dreaptă pe care se cuvine să o urmeze ca să se mântuiască; este calea Adevărului pe care de veacuri Biserica noastră ortodoxă o urmează neabătut.
Rugăciunea noastră, postul nostru, postul și rugăciunea întregii Biserici au o putere foarte mare. Pentru că Dumnezeu „risipește sfatul neamurilor.” Dumnezeu este Acela care poate să împrăștie voile și hotărârile puternicilor pământului. Dumnezeu este Acela Care are ultimul cuvânt în orice privință. Prin rugăciunea ei Biserica poată să schimbe cursul evenimentelor și a istoriei întregii lumi.
Fiindcă mintea nu poate sta prea multă vreme încordată, rânduiala de rugăciune este presărată cu citiri din Sfintele Scripturi: din Proroci, de la Facere și înțelepciunea lui Solomon, precum și din cuvintele marilor nevoitori, luptători și povățuitori duhovnicești: Efrem Sirul, Ioan Scărarul și Teodor Studitul.
Postul care este ţinut cu slavă deşartă, mândrie şi egoism, este diavolesc. Sfântul Grigorie spune că postul care nu este ţinut într-o atmosferă duhovnicească, care include căinţa, frângerea inimii şi aşa mai departe, „îşi are mai degrabă înrâurirea cu îngerii căzuţi”. Ştim că şi demonii postesc, adică, ei nu mănâncă absolut nimic, ei postesc permanent, dar, întrucât îi urăsc pe oameni şi sunt plini de slavă deşartă, care este o stare necurată, aceasta nu le aduce nimic bun.