Odată, nu eram foarte sigur dacă adoptasem atitudinea cuvenită într-o anumită împrejurare şi i-am mărturisit aceasta Bătrânului:
Judecându-l pe cel care a greșit, îl împingem și mai jos
Părintele Porfirie
Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea şi blândeţea noastră
Să fim râvnitori. Râvnitor este acela care Îl iubeşte din tot sufletul pe Hristos şi în numele Lui slujeşte omului. Iubirea către Dumnezeu şi către om – acestea sunt pereche, nu se despart. Patimă, dor, lacrimi, cu străpungere, nu cu un anume ţel. Toate din inimă!
Rugăciunea trebuie făcută cu delicateţe a sufletului, şi atunci nu ţi se va părea istovitoare
Numai în harul dumnezeiesc te poţi ruga. Nicio rugăciune nu se poate face fără harul dumnezeiesc. Aduceţi-vă aminte de Înţelepciunea lui Isus Sirah: „Că întru înţelepciune se va grăi lauda, şi Domnul o va îndrepta pe ea” (Isus Sirah 15, 10). Adică, numai Acela care stăpâneşte înţelepciunea cea dumnezeiască poate să-L slăvească, după cuviinţă, pe Dumnezeu. Numai Domnul dă har pentru asta. Când vine harul, spune numele „Hristos”, şi se umple şi mintea, şi inima.
Deznădejdea şi dezamăgirea sunt lucrul cel mai rău
Să nu ne întoarcem înapoi, la păcatele pe care le-am spovedit. Amintirea păcatelor pricinuieşte rău. Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.
Cea mai bună tămăduire a patimilor este numai iubirea lui Hristos
Fără Hristos este cu neputinţă să ne îndreptăm pe noi înşine; nu ne vom putea dezlega de patimi. Singuri nu putem să ne facem buni. Fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5).
Rugăciunea este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor
Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu».
Cum să mă rog?
Odată, l-am dus pe un călugăr nevoitor de la Sfântul Munte la Părintele Porfirie cu mașina mea. Convorbirea lor, la care am asistat și eu, s-a învârtit în jurul rugăciunii. Călugărul l-a întrebat pe Părintele Porfirie cum trebuie să ne rugăm. Iar părintele l-a întrebat la rândul său pe călugărul acela cum se ruga el. Călugărul i-a răspuns: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. M-a întrebat și pe mine cum mă rog. „La fel mă rog și eu”, am răspuns.
„Îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi”
Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele: de îndată ce am intrat în cameră, Stareţul, care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
Să iubim fără să așteptăm ceva în schimb
Atunci când iubim fără să urmărim a fi iubiţi, se vor aduna toţi împrejurul nostru ca albinele. Asta este valabil pentru noi toţi.
Să ne lăsăm cu încredere în seama iubirii lui Dumnezeu
Când ne predăm lui Hristos, organismul nostru duhovnicesc îşi găseşte pacea, urmarea fiind funcţionarea fiziologică a tuturor organelor şi glandelor. Toate sunt sub această înrâurire. Ne facem bine, încetăm să suferim.
Hristos nu vrea lângă Sine suflete „grosolane”
Alergăm atunci când suntem osteniţi să ne odihnim în rugăciune, în Cel iubit, sau o facem ca pe o corvoadă şi zicem: „Oh, acum am de făcut rugăciunea şi canonul?”. Ce ne lipseşte, de simţim asta? Lipseşte dragostea dumnezeiască. O astfel de rugăciune nu are valoare. Ba, s-ar putea să facă şi rău.
Firescul omului este smerenia
Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea de sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă. S-au umplut de egoism. Însă, firescul omului, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii.
Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8)
Mulți oameni, și chiar creștini, nu primesc deloc existența diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poți tăgădui. Cred că diavolul există, și chiar zic că dacă scoți din Evanghelie credința în existența diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8).
Hristos să ne fie cea mai înaltă dorire…
Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este dragoste, este eros, este înflăcărare, este dor arzător după cele dumnezeiești. Hristos este totul. El este dragostea noastră, El, iubirea noastră. Dragostea de Hristos este o dragoste care nu e cu putință să se înstrăineze și să se piardă. De acolo izvorăște bucuria.
Dacă nu există smerenie, nu putem să-L iubim pe Hristos
Hristos stă afară de uşa sufletului nostru şi bate ca să-I deschidem, nu intră înăuntru. Nu vrea să ne siluiască libertatea pe care El Însuşi ne-a dat-o.
Toate problemele noastre să le încredinţăm lui Dumnezeu
Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.
Nimic nu este întâmplător în viață ‒ supărările din familie şi ce poate ieși bun din ele
Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis: