Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulți frați. În rugăciune comună se unesc toți. Să-l simțim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Aceasta este viața noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt ușoare în Hristos.
Mulți oameni, și chiar creștini, nu primesc deloc existența diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poți tăgădui. Cred că diavolul există, și chiar zic că dacă scoți din Evanghelie credința în existența diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8).
Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este dragoste, este eros, este înflăcărare, este dor arzător după cele dumnezeiești. Hristos este totul. El este dragostea noastră, El, iubirea noastră. Dragostea de Hristos este o dragoste care nu e cu putință să se înstrăineze și să se piardă. De acolo izvorăște bucuria.
Hristos stă afară de uşa sufletului nostru şi bate ca să-I deschidem, nu intră înăuntru. Nu vrea să ne siluiască libertatea pe care El Însuşi ne-a dat-o.
Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.
Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:
Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:
Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă doară pieptul.
Mulți spun că viața creștină este neplăcută și grea. Eu spun că este fericită și ușoară, dar pretinde două condiții: smerenie și dragoste.
Referindu-se la metodele şi mijloacele pe care părinţii ar trebui să le folosească în educarea propriilor copii, Părintele Porfirie, ca un pedagog înţelept ce era, spunea:
Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des.
Slujbele Bisericii sunt cuvinte prin care îi vorbim lui Dumnezeu în adorarea noastră, în iubirea noastră. Înlăuntrul bisericii, împreună cu toţi fraţii, luând aminte la dumnezeiasca învăţătură, cântând, împărtăşindu-ne – acestea sunt cele mai înălţătoare ceasuri ale noastre. Când toţi împreună urmărim sfintele slujbe, cuvintele Domnului, Evanghelia, Apostolul, canoanele şi troparele Octoihului, ale Triodului, ale Mineielor, atunci izbândim unirea noastră cu Hristos.
Un tânăr monah de la Sfântul Munte a venit odată la Părintele să-l înveţe tehnica rugăciunii:
În Sfântul Munte, mulţi se roagă zi şi noapte. Se întâmplă să se roage cineva de seara până dimineaţa şi să nu-şi dea seama când trece timpul. În iubirea lui Dumnezeu, ceasurile fug cu altă repeziciune. O, ce-i în Sfântul Munte noaptea! Mireasmă, tămâie, îngeri, rugăciuni… Îngerii poartă rugăciunile sfinţilor şi le duc la Dumnezeu. Ce taină!
Cândva, i-am spus:
Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos, chiar şi când te îndeletniceşti cu alte treburi. Este nevoie de dragoste către Hristos, de ardoare….
Intr-o vreme când din ce în ce mai mulți oameni simt nevoia, din cauza crizelor care îi afectează, să cerceteze evenimentele eshatologice ca cele descrise în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar și acele lucruri făcute cunoscute prin harul Domnului profeților, părinților Bisericii și sfinților din zilele noastre ca părintele Paisie Aghioritul, trebuie totuși să luăm în seamă și părerea părintelui Porfirie și să înțelegem de ce un așa mare om al timpurilor noastre, în timp ce știa foarte bine ce trăim noi acum și care este sursa, a evitat să vorbească despre aceste lucruri.