Odată s-au pornit la sfânt nişte fete „cuminţi” şi în autobuz li s-a alăturat o fată mai puţin „cuminte”, îmbrăcată în pantaloni. Până să ajungă la părintele au încercat s-o spele pe creier, scoţând-o din răbdări:
– Cum mergi aşa la preot în pantaloni? Cum o să te primească?
Când au ajuns, părintele a chemat-o mai întâi pe ea, i-a vorbit şi i-a citit sufletul. Ea plângea, plângea în hohote, în timp ce sufletul îşi afla împăcare şi mintea, luminare. Totodată se umplea de bucuria, măreţia ce veneau din sufletul părintelui. Intre timp, celelalte fete aşteptau afară indignate:
– Ia uite cum se comportă preotul acesta cu noi!
A chemat-o înăuntru pe asta cu pantaloni, şi pe noi, îmbrăcate decent, ne-a lăsat afară!
De multe ori, o aşa iubire arătăm semenilor noştri… La un moment dat şi-au pierdut răbdarea, au dat buzna înăuntru şi l-au certat pe părintele, atacându-l pe faţă:
– Ce fel de preot sunteţi? Sunteţi preot al lui Dumnezeu? Pe noi, care suntem fete ale lui Dumnezeu, ne-aţi lăsat afară şi aţi luat-o pe asta în pantaIoni? Ingăduie biserica pantalonii?
– Dar… poartă pantaloni?
– Bine, părinte, dar nu vedeţi? Vă bateţi joc de noi ?
– Copilele mele, eu nu văd fiindcă sunt bătrân. Sa mă iertaţi… Eu i-am văzut sufletul, care voia atât de mult să mă cunoască şi să-mi vorbească! Şi, în timp ce vorbiţi, după cum vedeţi, ea mă ascultă şi plânge şi se bucură…
– Părinte, dar sfinţia ta ce spune despre pantaloni?
– Ei, e-o modă şi asta… Ce să ne facem?
Fiți răbdători, faceți rugăciune – Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul. Editura Sophia, 2024