Aceste cuvinte: „Iubește și fă ce vrei” (Fericitul Augustin) exprimă libertatea pe care ți-o conferă dragostea. Libertatea nelimitată, dar ordonată de un criteriu de precizie micronică, negreșelnic.
Iubirea se naște din credință și din speranță. Numai când se naște din ele e autentică și face minuni. E în stare să se sacrifice, să înfrunte orice risc pentru a face bine altuia, pentru a alina o suferință.
Se zice că în timpul celui de al doilea război mondial un ofițer de marină, bolnav, ajunse să fie spitalizat într-o insulă din Pacific. Acolo era și un spital de leproși, evident izolați. Într-o zi, ofițerul se apropie de colonia leproșilor și văzu o soră cum pansa rănile acestora. „N-aș face așa nici pentru un milion de dolari”, exclamă ofițerul. „Nici eu n-aș face pentru un milion de dolari, răspunse sora, care era călugăriță. O fac pentru că văd în fiecare dintre ei un Hristos care cere ajutor. Un Hristos incognito!”
Se povestește că înainte de a deveni călugăr – și poate tocmai de aceea a devenit – Francisc de Assisi a avut o experiență bizară. Era fiul unei familii aristocrate și într-o după-amiază călărea pe moșia părinților săi. Văzu în fața lui un lepros de pe care curgeau cărnurile, spectacol care în mod obișnuit i-ar fi provocat dezgustul și l-ar fi făcut să se îndepărteze. De data aceasta, simți un puternic impuls interior să-i arate acestui nenorocit dragostea sa. Sări de pe cal, se repezi la el și-l îmbrățișă. Propriul său gest îl emoționă enorm și fu convins că făcuse exact ceea ce trebuia să facă. Își descleștă mâinile care îl îmbrățișaseră pe nefericit și dori să-l privească mai bine și să-i arate compasiunea sa.
Dar în clipa aceea își dădu seama că nu fusese nimeni. Nu era absolut nimeni lângă el și nici în jur. Și totuși era sigur că îmbrățișase un lepros. Își dădu seama că fusese Hristos și acest lucru îi schimbă viața.
Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi