Dumnezeu vrea de la noi iubire şi unitate. Vrea ca Biserica lui „să fie una”. Sfântul Pavel spune în Epistola către Romani (16, 17): „Vă rog, fraţilor, să vă feriţi de cei care fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi să vă păziţi de ei”. Şi tot el, în Epistola I către Corinteni (1, 10): „Rogu-vă pe voi, fraţilor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi aceeaşi să vorbească, şi să nu fie între voi dezbinări, ci să fiţi uniţi în duh şi în cuget”.
În marea rugăciune din Evanghelia după Ioan, Mântuitorul s-a rugat „ca toţi să fie una” (17, 21). S-a rugat pentru unitatea tuturor creştinilor din lume, ceea ce implicit înseamnă şi condamnarea gravă a tuturor dezbinărilor şi a dezbinatorilor. Spunea în această rugăciune: „Toţi să fie una, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. Va să zică, acolo unde nu e unitate, slăbeşte şi credinţa în Dumnezeu.

Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 23

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.