Dacă există nemurire, atunci trebuie să existe şi o dreptate. Toate nedreptăţile care se fac şi pe care le suferim aici, în măsura în care nu le putem îndrepta – fiindcă trebuie să facem totul spre a le îndrepta -, dar în măsura în care nu le putem îndrepta, bolile incurabile, răutăţile altora, ale celor cărora nu le putem dovedi că suntem nevinovaţi, toate nedreptăţile care se fac şi pentru care plângem, să ştim că vor fi compensate.
Dacă există nemurirea sufletelor şi dacă există Dumnezeu, toate vor fi compensate. De aceea: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia vor fi mângâiaţi.”
Există prin urmare această lege a compensaţiei, fără de care noi nici n-am putea trăi. Nu ajungem noi de atâtea ori să zicem, când ni se face o nedreptate pe care n-o putem îndrepta sub nici o formă, nu ajungem să spunem: „Trebuie să existe un Dumnezeu Care într-o zi să pună lucrurile la punct. Nu se poate ca nedreptatea să biruiască în veci!”
Fragment din Predică la Duminica a XX-a după Rusalii, Talcuri noi la texte vechi, Antonie Plamadeala, Editura Sophia, 2011