Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele de nu şi capriciile luăm însă foarte grăbit şi, împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi.
Dar ceilalţi? Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute în ceaţă.
Prăznuind Schimbarea la Faţă a Domnului, suntem datori să ne însuşim însemnătatea ei şi să dăm chip în noi înţelesului ei. Nu pentru Sine însuşi a arătat Domnul, prin Schimbarea la Faţă, slava Dumnezeirii Sale în omenitate, ca Cel slăvit dinainte de veci. El a vrut să arate la ce slavă înalţă El în Sine firea omenească, iar prin aceasta pe orice om: slava Schimbării Lui la Faţă este slava noastră în Domnul Iisus Hristos. El parcă ne-ar spune: „Iată cum o să fiţi!”
Adevărat e cuvântul Domnului! Fără îndoială, aşa sunt meniţi să fie toţi cei ce cred în numele Lui – însă aşa ne vom arăta de-abia după cea de-a Doua Venire a lui Hristos, după învierea tuturor şi după reorânduirea a toate; ne vom arăta când vom fi vrednici de aceasta.
Zis-a Domnul către iudei: „Cine dintre voi Mă vădeşte pre Mine pentru păcat?” (Ioan 8, 46).
Conştiinţa noastră ne pârăşte pe noi.
Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi priveghetor necontenit – conştiinţa. Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa de treaz, precum conştiinţa noastră.
a) Credinţa mută munţii
Luna august. Şase luni înainte de patimile lui Hristos. Hristos a urcat pe Tabor împreună cu trei dintre ucenicii Săi – Petru, Iacov şi Ioan – şi S-a schimbat la faţă înaintea lor (v. Matei 17, 1). La poalele muntelui, ceilalţi nouă ucenici încercau să vindece un demonizat adus de tatăl său, fără însă să reuşească. Hristos, coborând de pe Tabor, 1-a vindecat imediat şi a zis ucenicilor Săi, care nu au putut să scoată demonul: Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo, şi se va muta. Şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20).
“Pericopa bunului samarinean (Luca 10, 25-37) care este a milei şi grijii de nevoile şi necazurile semenului ne evocă pe acei falşi idealişti neobosiţi în a ne spune: ce vă tot plângeţi şi văicăriţi că nu aveţi destulă pâine şi nu mâncaţi pe săturate? Sunteţi, nu încetează ei a stărui şi dojeni, sunteţi materialişti, robii pântecelui şi prea puţin creştini. Vă tot plângeţi şi tot cârtiţi, dar nu pâinea este esenţialul şi nu ea vă va mântui; oamenii, o ştiţi doar, nu trăiesc numai cu pâine!
Evanghelia de la Matei XIV, 14-22 – În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi şi I-au zis: locul acesta este pustiu şi iată e târziu; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare. Iisus însă le-a răspuns: nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Dar ei I-au spus: nu avem aici decât numai cinci pâini şi doi peşti. Atunci El a zis: aduceţi-le aici la Mine.
De la cunoscători la martori ai Domnului Hristos
Prea cuvioase părinte stareţ, cinstiţi-părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi,
Când Domnul Hristos S-a înălţat la ceruri a spus şi ultimele Sale cuvinte aici pe pământ, pe care le găsim în Faptele Apostolilor, în istorisirea despre înălţarea la cer a Domnului Iisus Hristos. Cuvintele au fost spuse de Domnul Hristos ucenicilor: „ şi-mi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi-n toată Iudeea şi-n Samaria, şi pân’ la marginea pământului” (F. Ap. 1, 8). Acestea am putea spune că sunt cuvintele testament spuse de Domnul Hristos aici pe pământ.
“Prin frumuseţea trupească şi patima de o clipă vrăjmaşul amăgeşte, iar de la Izvorul frumuseţii duhovniceşti şi veşnice, de la Dumnezeu, vrăjmaşul depărtează şi întru nimic îl socoteşte şi aruncă în moarte. Iată ce nebunie! Iar tu să pofteşti frumuseţea cea veşnică, duhovnicească, pe Dumnezeu, Care a zidit toată frumuseţea: iar de la frumuseţea cea stricăcioasă, care se strică şi se împute, înalţă-te la cea nestricăcioasă, care în veci bine înmiresmează şi minunat a bine înmiresmat trupurile sfinţilor. În timpul vieţii lor şi după moarte, Dumnezeule, în ce robie se află omenirea! În robia tuturor păcatelor cu putinţă, ce orbesc mintea şi inima omului.
„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt;
şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar”
(I Corinteni 15, 10)
Cuvânt de laudă Apostolului Pavel
Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură -omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.
Aţi auzit ce s-a petrecut in ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizaţi, doi oameni in care intraseră diavoli, L-au intâlnit şi au strigat: Ai venit aici mai inainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 28-29) şi, mai departe, aţi auzit cum Domnul a izgonit diavolii din aceşti oameni şi cum ei şi-au revenit din nebunia lor, din posedarea lor diavolească. Ce este diavolul? Diavolul este demenţa desăvârşită, nebunia desăvârşită, căci diavolul este luptător impotriva lui Dumnezeu.
CREZI?
„Şi a zis Iisus sutaşului: Mergi şi după credinţa ta fie ţie” (Matei 8, 13)
Iubiţii mei, în vremurile de demult, înainte de venirea lui Hristos, existau sclavi. Ce erau sclavii? Din punct de vedere fizic şi aceştia erau oameni, dar nu erau consideraţi oameni. Nu aveau drepturi de om. Nu-i ocrotea nicio lege. Stăpânii lor făceau cu ei ce voiau.
Dumnezeiasca Pronie şi ochiul viclean
a) Cum „lucrează” dumnezeiasca Pronie
„Dacă am şti ce părinte avem, am chiui ca nebunii de prea mare bucurie.
„Nu-L cunoaştem şi de aceea nu strigăm ca nebunii. Nu-L cunoaştem şi de aceea nu urmăm calea ce ne conduce aproape de El. Ne spune chiar Părintele nostru: Nu vă îngrijoraţi, spunând: Ce vom mânca?, sau: Ce vom bea?, sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută -, căci ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea.
“Aşadar tot cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“.
Domnul îndeamnă pe ucenicii Săi să propovăduiască cu îndrăznire Evanghelia, nu numai prin făgăduirea bunătăţilor, ci şi prin ameninţări; şi-şi termină îndemnurile Sale cu nişte cuvinte pline de tristeţe. Uită-te cât de precise sunt cuvintele Sale.
În această primă Duminică de după Rusalii sărbătorim sfinţenia şi pe sfinţi. Aţi ascultat pericopa evanghelică pe care Biserica a rânduit-o pentru ziua de astăzi. Sunt în ea cuvintele Mântuitorului pe care El le-a spus, pe de o parte, ucenicilor Săi, iar pe de alta, nouă, tuturor. Spune Domnul: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri; dar pe cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri”.
„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)
Egalitatea Fiului cu Tatăl
Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.
Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul.
“Cum reacţionează fariseii în prezenţa activităţii şi minunilor lui Iisus? Ce explicaţie dau ei numeroaselor şi înfricoşătoarelor Sale minuni:
Una foarte simplă: “cu domnul demonilor, cu Beelzebul” (Contracţie a cuvintelor ebraice baal zâvuv, literal: Domnul (sau împăratul) muştelor, unul din numele date (în batjocură) diavolului de iudei) – “scoate pe demoni“. Se manifestă de pe acum intenţia de a-L compromite pe învăţător cu ajutorul armei subtile a batjocurii, triumful căreia va fi folosirea răstignirii ca mod de răpunere a Celui socotit a fi potrivnicul Legii) (Matei 9, 34: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni“; Matei 12, 24:
“S-a înălţat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălţat la ceruri.
Domnul S-a înălţat şi S-a aşezat de-a dreapta Tatălui şi a lui Dumnezeu. Cum S-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu Cel care petrece de-a pururi nedespărţit împreună cu El, într-o singură cârmuire şi sade pe acelaşi pristol?