CREZI?
„Şi a zis Iisus sutaşului: Mergi şi după credinţa ta fie ţie” (Matei 8, 13)
Iubiţii mei, în vremurile de demult, înainte de venirea lui Hristos, existau sclavi. Ce erau sclavii? Din punct de vedere fizic şi aceştia erau oameni, dar nu erau consideraţi oameni. Nu aveau drepturi de om. Nu-i ocrotea nicio lege. Stăpânii lor făceau cu ei ce voiau.
Dumnezeiasca Pronie şi ochiul viclean
a) Cum „lucrează” dumnezeiasca Pronie
„Dacă am şti ce părinte avem, am chiui ca nebunii de prea mare bucurie.
„Nu-L cunoaştem şi de aceea nu strigăm ca nebunii. Nu-L cunoaştem şi de aceea nu urmăm calea ce ne conduce aproape de El. Ne spune chiar Părintele nostru: Nu vă îngrijoraţi, spunând: Ce vom mânca?, sau: Ce vom bea?, sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută -, căci ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea.
“Aşadar tot cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“.
Domnul îndeamnă pe ucenicii Săi să propovăduiască cu îndrăznire Evanghelia, nu numai prin făgăduirea bunătăţilor, ci şi prin ameninţări; şi-şi termină îndemnurile Sale cu nişte cuvinte pline de tristeţe. Uită-te cât de precise sunt cuvintele Sale.
În această primă Duminică de după Rusalii sărbătorim sfinţenia şi pe sfinţi. Aţi ascultat pericopa evanghelică pe care Biserica a rânduit-o pentru ziua de astăzi. Sunt în ea cuvintele Mântuitorului pe care El le-a spus, pe de o parte, ucenicilor Săi, iar pe de alta, nouă, tuturor. Spune Domnul: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri; dar pe cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri”.
„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)
Egalitatea Fiului cu Tatăl
Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.
Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul.
“Cum reacţionează fariseii în prezenţa activităţii şi minunilor lui Iisus? Ce explicaţie dau ei numeroaselor şi înfricoşătoarelor Sale minuni:
Una foarte simplă: “cu domnul demonilor, cu Beelzebul” (Contracţie a cuvintelor ebraice baal zâvuv, literal: Domnul (sau împăratul) muştelor, unul din numele date (în batjocură) diavolului de iudei) – “scoate pe demoni“. Se manifestă de pe acum intenţia de a-L compromite pe învăţător cu ajutorul armei subtile a batjocurii, triumful căreia va fi folosirea răstignirii ca mod de răpunere a Celui socotit a fi potrivnicul Legii) (Matei 9, 34: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni“; Matei 12, 24:
“S-a înălţat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălţat la ceruri.
Domnul S-a înălţat şi S-a aşezat de-a dreapta Tatălui şi a lui Dumnezeu. Cum S-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu Cel care petrece de-a pururi nedespărţit împreună cu El, într-o singură cârmuire şi sade pe acelaşi pristol?
Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).
Iubiţi fraţi!
Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac.
Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu.
Pericopa evanghelică din cea de-a patra Duminică după Paşti ne pune în faţă un om care suferea de o boală veche, o paralizie generalizată, care-l obliga să zacă întins pe o targă, dar a cărui adevărată mare suferinţă era singurătatea. Era unul din zecile – dacă nu sutele – de bolnavi care zăceau în cele cinci foişoare ale unui bazin din cetatea Ierusalimului, Betezda, nume ce se traduce „Casa Milostivirii”. După toate probabilităţile, numele i se datora faptului că în el se petreceau minuni. Din când în când, un înger al milostivului Dumnezeu se pogora în apă şi o agita cu aripile. Minunea devenea operantă asupra primului suferind care se arunca în apă: de îndată, el devenea sănătos.
Mai suntem încă în atmosfera marii sărbători a creştinătăţii, Învierea Domnului. Am trecut toţi, cu bucurie, prin această sărbătoare care ne-a dat încredinţarea că Iisus era trimis de Dumnezeu, că era însuşi Dumnezeu Fiul, dovedind aceasta prin propria Sa înviere. Ne-a dat astfel, în acelaşi timp, încredinţarea că şi noi vom învia. Fiindcă nimic din ce a făcut, nimic din ce a spus Mântuitorul cât a fost pe pământ, n-a spus nici pentru El Însuşi, nici numai pentru cei care-L ascultau atunci, ci a spus şi a împlinit toate, pentru atunci şi pentru toate generaţiile de după El, pentru ca toţi, din învăţătura Sa să ia învăţătură pentru ei, din minunile Sale şi mai ales, din minunea învierii Sale.
1. Învierea Domnului este înnoirea firii omeneşti şi plămădirea din nou a lui Adam cel dintâi, care fusese înghiţit de moarte prin păcat şi reîntors prin moarte în pământul din care a fost plămădit; este întoarcerea omului la viaţa cea fără de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a văzut pe Adam, la început, cum a fost plămădit şi dăruit cu viaţă, căci în acel ceas nu există încă nici un om; însă, după ce a luat duh de viaţă prin insuflarea dumnezeiască, cea dintâi dintre toate făpturile omeneşti l-a văzut o femeie, căci Eva a fost cea dintâi fiinţă omenească creată după Adam;
“Păziţi-vă, fraţilor! Iată că vine un anotimp în care mai mult decât oricând ne pândesc ispite, mai ales prin patimile trupeşti. Fiţi, aşadar, gata să vă arătaţi acum credincioşia în chip deosebit. Prietenul la nevoie se cunoaşte, iar adevărata credincioşie faţă de Domnul – în ispite”.
În prima zi a Învierii Sale, seara, Domnul S-a arătat Sfinţilor Apostoli şi i-a bucurat cu Învierea Sa. Sfântul Apostol Toma nu se afla atunci împreună cu ei.
Iată, în patru cuvinte, întreaga soartă a tuturor oamenilor din toate timpurile! În patru cuvinte, întreaga istorie a neamului omenesc! În patru cuvinte, istoria ta şi a mea. În patru cuvinte, cea mai mare revoluţie în toate lumile omeneşti, cea mai importantă cotitură, cel mai mare macaz. Atunci când trenul vieţii omeneşti, care alerga pe şinele morţii, şi-a schimbat dintr-odată direcţia spre nemurire, totul s-a schimbat. Întorsătura nemaivăzută! Ce s-a întâmplat cu neamul omenesc?
Dreptmăritori creştini,
Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii. Este foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.
Odată cu primul Paşte, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni sămânţa vieţii şi a învierii.
Învierea Lui Hristos este unul dintre cele mai cutremurătoare evenimente din istoria umanității, fiindcă și moartea este văzută ca cea mai mare tragedie a existenței omenești. Însă, când vorbim despre moarte, trebuie să știm că moartea nu este doar biologică. Putem vorbi, de asemenea, despre moartea existențială, socială, națională, dar, mai ales, moartea duhovnicească. În istoria noastră personală există momente pe care, fără Hristos, le trăim ca moarte existențială.
O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă!
Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!
Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit.
Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.