Frați și surori! Săptămâna trecută, Sfânta Biserică ne-a pus flori în mâini ca și cum ne-ar fi spus: vedeți cum natura neînsuflețită se supune Creatorului ei. Începând cu zilele Crăciunului, pământul a început să se miște înspre soare, iar soarele și-a aruncat asupra sa căldura dătătoare de viață. Iar natura nu se arată nerecunoscătoare față de Creatorul ei. Ca răspuns la mângâierile sale, ea a dat naștere unei frumuseți înălțătoare – aceste flori – iar mai departe, va da naștere roadelor.
Hristos S-a golit de slavă pentru a Se putea jertfi pentru oameni
Evanghelia Duminicii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) ne prezintă Rugăciunea lui Iisus (Ioan 17, 1-13), care a fost rostită înaintea Sfintelor Sale Patimi.
Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.” (Ps. 46, 5)
După ce am prăznuit Pătimirea lui Hristos, am petrecut patruzeci de zile în compania ucenicilor, bucurându-ne de prezenţa Domnului celui înviat. Am participat la multe evenimente în acest ciclu liturgic, începând cu intrarea lui Hristos în Ierusalim, unde I s-a făcut o primire publică plină de fast. Apoi a venit trădarea Lui, sau mai degrabă dăruirea Lui de Sine, şi Pătimirea Sa, când a fost părăsit de ucenici, care au şi tăgăduit că L-ar cunoaşte.
a) Profesia lui Hristos: Mântuitor
Fiecare dintre noi îşi are meseria lui, profesia lui, cu care se ocupă. Unul este învăţător, altul artist, altul medic, altul farmacist etc. Şi Hristos a avut profesie: Mântuitor. Iată, Eu stau la uşă şi bat (Apocalipsa 3, 20).
“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29)
Hristos a înviat !
Iubiţi credincioşi,
În prima zi a Sfintelor Paşti, seara, ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunşi de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim şi le-a spus: Pace vouă!
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști.
I. Plîngerea deasupra Epitafului
Iată, soarele s-a întunecat. Pământul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfâşiat de sus şi până jos catapeteasma templului, care despărţea Sfânta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfânta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.
Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpânirea lui. Despicatu-s-au stâncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: “Săvârşitu-s-a”.
Acum, fraţilor, prăznuim Buna Vestire, vestea de bucurie – o prăznuim în chip luminat, după cuvântul Bisericii, care pe toţi îi cheamă la veselie, şi cerul, şi pamantul, şi ingerii, şi oamenii, toată faptura văzută şi nevăzută. Binevesteşte, pământule, cântă ea, bucurie mare; lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu… să se veselească cerurile şi pământul să se bucure… să se bucure făptura toată, şi cu glasuri să cânte. În mijlocul unei asemenea bucurii atotcuprinzătoare, despre ce ar fi mai cuvenit să cugetăm decât chiar despre bucurie?
Iată, cu adevărat, israilitean întru care nu este vicleşug (In 1, 47)
Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit aşa despre Natanail, israilitean care locuia în Cana Galileii, atunci când acesta, la sfatul cunoscutului său Filip, s-a dus la Iisus Hristos ca să vadă dacă EI este Mesia făgăduit Iui Israil. Filip i-a zis lui Natanail: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe lisus, fiul lui Iosif din Nazaret.”
Iubiţi fraţi! Am intrat în limanul Postului Mare. Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: uşile pocăinţei se deschid pentru noi mai larg!
Locuitori ai sfintei mănăstiri! Ucenici îndeaproape ai lui Hristos! Fii iubiţi ai Bisericii, ce vă aflaţi neîncetat la sânii ei duhovniceşti!
“Pocăinţa este neapărat trebuincioasă pentru toţi! Fiecare să se folosească de preţioasa vreme dăruită de milostivirea lui Dumnezeu! Fiecare să se cufunde în fericita pocăinţă! Să ne îndeletnicim cu ea mai ales de-a lungul acestei săptămâni, osebită şi rânduită ca să ne pregătim de taina spovedaniei şi de taina, care urmează după aceasta, a împărtăşaniei. Să nu jertfim această săptămână împrăştierii nechibzuite: destul i-am jertfit acesteia până acum! Destul ne-am îndeletnicit cu pierzania de sine!
Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
Motivul marii sărbători a Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost minunata descoperire făcută Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, când a fost înălţat până la al treilea cer.
Aici el a văzut îngeri şi numeroşi sfinţi, dar nu a văzut-o pe Preacurata Maica Domnului, fapt pentru care s-a tânguit mult. I s-a spus că în acel moment Maica Domnului nu se găseşte acolo, deoarece se află pe pământ, mângâindu-i pe oamenii necăjiţi și suferinzi, dar că o va vedea în curând.
Într-adevăr, la scurt timp după această nemaipomenită vedenie, Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului, în Biserica Vlaherne din oraşul Constantinopol, în timpul privegherii de toată noaptea. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a apărut Sfântului Andrei şi ucenicului său, Epifanie, în văzduh, în faţa altarului, înconjurată de locuitori ai cerului.
Ce ne împiedică să iubim?
Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
„În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39).
“Ai văzut câtă deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de mai înainte şi în pilda aceasta? Ai văzut cât de mult se aseamănă aceste două pilde, dar şi cât de mult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă şi nerecunoştinţa iudeilor. Dar are ceva mai mult decât cealaltă. Vesteşte mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor.