“Pocăinţa este neapărat trebuincioasă pentru toţi! Fiecare să se folosească de preţioasa vreme dăruită de milostivirea lui Dumnezeu! Fiecare să se cufunde în fericita pocăinţă! Să ne îndeletnicim cu ea mai ales de-a lungul acestei săptămâni, osebită şi rânduită ca să ne pregătim de taina spovedaniei şi de taina, care urmează după aceasta, a împărtăşaniei. Să nu jertfim această săptămână împrăştierii nechibzuite: destul i-am jertfit acesteia până acum! Destul ne-am îndeletnicit cu pierzania de sine! Acum să ne îndeletnicim cu mântuirea noastră! Să deschidem ades cartea conştiinţei; să ne cercetăm în ea petele păcatelor, să le pregătim de curăţirea prin spovedanie. Nu îţi cruţa păcatele! Nu socoti vreo greşeală ca fiind neînsemnată, ca având dezvinovăţire; nu socoti nevinovate nici un fel de obiceiuri şi îndeletniciri osândite de Scriptură. Învinuieşte-te pe tine însuţi, ca să primeşti deplina îndreptăţire de la Dumnezeu. Hotărăşte-te să-ţi dezgoleşti fără sfială rănile înaintea părintelui duhovnic! Nu lăsa în inimă prietenie tainică, legătură tainică cu păcatul acoperindu-l, amânând descoperirea lui pe viitor: altminteri, pocăinţa ta va fi neadevărată, făţarnică, în sufletul tău va rămâne o aşezare ce va pricinui continuarea vieţii păcătoase. Păcatele nespovedite sunt repetate cu uşurinţă, ca şi cum ar fi săvârşite într-un întuneric de nepătruns. Cu hotărâre să urăşti păcatul! Trădează-l descoperindu-l la spovedanie, şi el va fugi de la tine; dă-l în vileag ca pe un vrăjmaş, şi vei primi de Sus putere să te împotriveşti lui, să îl birui.
Pune în tine hotărârea nestrămutată de a duce viaţă plăcută lui Dumnezeu şi a aduce pocăinţă neîntârziată pentru poticnirile care ţi se întâmplă fie din neputinţă, fie din şiretenia vrăjmaşului, fie sub apăsarea împrejurărilor.„A nu cădea este propriu îngerilor; oamenilor le este propriu să cadă şi să se ridice; a cădea şi a rămâne în cădere e propriu numai diavolilor“. Hotărăşte-te să fii rob credincios al lui Hristos în toate zilele vieţii tale! Robul credincios împlineşte întocmai voia stăpânului său, iar când greşeşte în ceva, îndată se căieşte, se întristează, cere iertare, şterge greşeala prin îndreptare. Îngreţoşează-te de faptele, de viaţă şi însuşirile vânzătorului! Nu lega prietenie cu vrăjmaşii Dumnezeului tău, Ziditorului tău, Răscumpărătorului tău! Nu îl vinde nici pentru arginţi, nici pentru iubirea de cinstiri, nici pentru desfătarea pântecelui, nici pentru iubirea de plăceri!..
Foloseşte această săptămână pentru a cerceta purtarea ta din trecut. Pune-ţi în faţă pilde de îndreptare: cugetă ce patimi trebuie să părăseşti, ce virtuţi trebuie să sădeşti în trupul şi sufletul tău. Să faci aşa nu numai o dată de-a lungul acestei săptămâni; în fiecare zi să te gândeşti de câteva ori la asta; ce ai uitat astăzi, îţi vei aminti mâine. Domnul însuşi, văzând osârdia ta, îţi va trimite gânduri bune şi va deschide ochii tăi asupra neajunsurilor tale. Cu cât te vei cufunda mai adânc în cercetarea de sine, cu atât mai mulţumitoare vor fi spovedania şi pocăinţa ta, cu atât mai simţit şi mai îmbelşugat se va revărsa în sufletul tău înnoirea dăruită prin mărturisirea păcatelor.
„În pântecele sătul nu este înţelegerea tainelor lui Dumnezeu”. Dorind să închinăm această săptămână îndeletnicirilor şi cugetărilor duhovniceşti, să ne înfrânăm de la îmbuibare, de la orice lucru prisositor, iar dacă se poate şi de la îndestularea în mâncare şi băutură. Să arătăm în trupurile noastre că suntem următori ai Domnului, Celui ce S-a răstignit pentru noi! Să ne ostenim trupul stând la sfintele slujbe. Când el, simţind oboseală şi istovire, va cere odihnă, să-i spui acest îndemn: „Îmi amintesc de Domnul, Care a pătimit pentru mine, şi doresc ca tu, trupul meu, să te împărtăşeşti cât de puţin din pătimirile pe care le-a simţit preasfântul trup al lui Hristos fiind răstignit pe lemnul crucii. Desfătările tale sunt pierzătoare şi pentru tine, şi pentru suflet: ele aţâţă cugetarea trupească, dragostea de lumea cea deşartă şi de viaţa vremelnică pământească; ele înăbuşă mişcările duhovniceşti, aducerea-aminte de moarte şi de veşnicie; ele întăresc patimile; ele slăbesc însăşi credinţa în Hristos. Asprimea faţă de tine aduce nemăsurat folos: curăţă mintea, da viaţa sufletului; chiar pe tine, trup muritor, te face uşor, în stare de nevoinţele duhovniceşti şi de simţirea duhovnicească. Mucenicii au adus la piciorul Crucii lui Hristos sângele lor; sfinţii locuitori ai pustiei au adus nevoinţe mult ostenicioase – dacă nu deopotrivă, cel puţin asemănătoare muceniciei. Voi aduce şi eu măcar o mică împovărare a trupului meu! Prin împovărarea trupului meu mă voi asemăna cât de puţin Domnului, Care S-a răstignit pentru mine! Prin împovărarea trupului meu mă voi pedepsi măcar întrucâtva pentru îndestularea poftelor păcătoase ale trupului! Prin împovărarea trupului meu voi arăta cu faptă că mă mânii pe mine însumi pentru păcatele pe care le-am făcut, că mă osândesc, că doresc şi caut fără făţărnicie îndreptare! Tu însuţi, trupul meu, strâmtorându-te cu postul, cu privegherea şi starea în picioare la slujbe, mijloceşte-ţi ţie şi sufletului iertare din belşug”.
Dacă de-a lungul acestei săptămâni ne vom îmbuiba, dacă ne vom lăsa atraşi spre a face plăcerea poftelor trupului, este de aşteptat că ne vom cerceta pe noi înşine cum se cuvine, că vom aduce pocăinţă nefăţarnică? Este de crezut că vom lăsa păcatele, ne vom întări în virtute, dacă vom săvârşi lucrarea întoarcerii de la păcat la Dumnezeu cu suflet îndoit, cu răceală, cu nepăsare? Nu! Răceala şi nepăsarea arată o voinţă nestatornică şi vicleană. Să ne temem de cuvintele Domnului: Fiindcă eşti cald şi nici fierbinte, nici rece, te voi arunca din gura Mea (Apoc. 3, 16). Să fim râvnitori!
În toate întreprinderile bune avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu: cu atât mai mult avem nevoie de el pentru a lepăda jugul păcatului, pentru a intra pe calea dreaptă şi sfântă. Ajutorul lui Dumnezeu se cere prin rugăciune cu osârdie şi cu luare-aminte. Sfinţii Părinţi ne învaţă să ne rugăm ca să ni se dea vederea păcatelor noastre, să ne fie trimis de Sus gândul cel bun şi mântuitor al mărturisirii păcatelor noastre. Atât una cât şi cealaltă sunt dar de la Dumnezeu sau, mai bine zis, toate faptele din care este alcătuită fericita pocăinţă au neapărată nevoie de împreună-lucrarea lui Dumnezeu. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu să-ţi dăruiască să petreci această săptămână în evlavie şi trezvie, să-ţi dăruiască să te cercetezi pe tine însuţi, să îţi vezi păcatele tale! Roagă-L pe Domnul ca El să pună vrăjmăşie între tine şi sămânţa şarpelui, care este păcatul; roagă-L să te îmbărbăteze în lupta cu tine însuţi, cu firea ta căzută, cu moartea care trăieşte în tine. Roagă-L pe Domnul ca El însuşi să lupte pentru tine şi astfel să îţi aducă întotdeauna biruinţa: Domnul nu poate să nu fie biruitor! Iar dacă suntem biruiţi înseamnă că ne luptăm singuri, că Domnul nu Se pogoară împreună cu noi la bătălie împotriva celor de alt neam. El nu Se pogoară fie din pricina voii noastre îndoite, fie pentru că meritam părăsirea din pricina nepăsării noastre, din pricina răcelii noastre faţă de El, din pricina împătimirii faţă de lume şi de plăcerile ei. Roagă-L pe Domnul să îţi ajute să spui păcatele tale părintelui duhovnicesc fără nici o făţărnicie, cu lepădarea ruşinii celei vătămătoare, şi să asculţi dezlegarea din gura acestuia cu credinţă vie, ca din gura lui Dumnezeu. În fine, roagă-L pe Domnul ca după curăţirea prin pocăinţă să nu te mai întorci în hăţişurile păcatului, în putoarea păcatului, în temniţă şi în iad, ci să începi a vieţui după placul lui Dumnezeu, cu trezvie, să faci primul pas în calea pe care fiecare străin şi venetic pe acest pământ poate ajunge la liniştea veşnică, fericită. Cere cele înainte-arătate prin rugăciune: fără Mine, a grăit Domnul, nimic nu puteţi face (În. 15, 5).
Mai presus de toate roagă-te să ţi se dăruiască duh umilit, inimă înfrânta şi smerită (Ps. 50, 18), izvoare de lacrimi pentru spălarea întinăciunii păcatului. Când inima este străpunsă de mântuitoarea întristare pentru păcate, din ochi izvorăsc apele de viaţă făcătoare ale lacrimilor. Ele înnoiesc în suflet şi în trup lucrarea apelor botezului, şi ele însele sunt numite botez. Apele botezului spală păcatul strămoşesc, iar în cei care se botează după pruncie şi păcatele proprii, săvârşite după botez. Roagă-te pentru primirea acestor ape, dovedeşte-ţi dorinţa de a le dobândi, silindu-te către ele. Pregăteşte-te pentru spovedanie şi sfânta împărtăşanie prin lacrimi! Spală, înmoaie, învie prin ele ţarina inimii; limpezeşte prin ele chipul dumnezeiesc, înnoieşte asemănarea întunecată şi schimonosită de trăsăturile strâmbe şi culorile murdare. Cel ce a primit lacrimile curvei şi a dezlegat legăturile păcatelor ei va dezlega şi legăturile tale. Cel ce a vărsat sfintele Sale lacrimi pentru Ierusalim, care cu îndărătnicie a lepădat mântuirea pogorâtă lui de la Dumnezeu şi a năzuit orbeşte către pieire, Se bucură de lacrimile tale, pe care le verşi dorind să dobândeşti mântuirea. Cel ce a vărsat sfintele Sale lacrimi la vestea morţii prietenului Său Lazăr, mort de patru zile şi deja împuţit, va privi cu milostivire spre lacrimile tale, va învia din morţi sufletul tău păcătos, chiar dacă toate mădularele lui ar fi înfăşurate în giulgiuri de îngropare, chiar dacă ar puţi deja din pricina deprinderilor păcătoase înrădăcinate şi învechite, chiar dacă la intrarea în inimă ar fi prăvălită piatra cea grea a împietririi şi nesimţirii. El va porunci să fie dată la o parte piatra, să fie dezlegate gândurile şi simţămintele tale ferecate în starea de moarte, ca să mergi spre sporirea duhovnicească şi spre nepătimire.
Te pregăteşti de o taină însemnată, de una dintre cele şapte taine de căpetenie ale Bisericii, de sfânta spovedanie! Potrivit învăţăturii de taină creştineşti, cu un al doilea botez te pregăteşti să te botezi! Vii la spitalul duhovnicesc: să nu ieşi netămăduit! Îţi stă înainte o judecată minunată şi neobişnuită: la ea vor fi cântărite şi preţuite toate greşalele tale, şi în locul pedepselor pe care le meriţi ţi se dau îndreptăţirea, curăţia, sfinţenia. Veniţi să ne întrebăm, zice Domnul chemând la această judecată, şi de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; iar de vor fi ca roşeala, ca lâna le voi albi (Is. 1, 18). Pedepsele tale le-a luat asupra Sa Dumnezeu întrupat, şi îţi dăruieşte, din nemărginita Sa bunătate, sfinţenia Sa, cerând de la tine doar recunoaşterea propriilor păcate: este cu neputinţă să fie iertat cel ce nu-şi recunoaşte păcatele, care prin nerecunoaşterea păcatelor arată că nu se recunoaşte vinovat, n-are nevoie de iertare, o leapădă.
Cufundă-te în evlavioasa şi binecredincioasa contemplare a tainei acesteia atât de mari şi uimitoare! Cufundă-te în contemplarea nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc cel căzut! Întăreşte Dumnezeu dragostea Sa către noi prin aceea că încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi a murit. Cu mult mai vârtos, dar, acum, îndreptăţiţi fiind cu sângele Lui, ne vom mântui printr-însul de mânie (Rom. 5, 8-9). Şi ne mântuim de mânie prin pocăinţă, care îndreaptă toate greşelile noastre, ne sprijină în vremea pribegiei noastre pământeşti, ne scoate din orice prăpastie a păcatului, oricât ar fi aceasta de adâncă. Puterea şi lucrarea pocăinţei rămân necheltuite până la sfârşitul vieţii noastre. De ar şi cădea cineva în fiecare zi, de ar şi săvârşi toate nedreptăţile şi toate nelegiuirile, pocăinţa îl primeşte în braţele sale ca să îl cureţe, să îl vindece, să îl facă drept, sfânt. Ea rămâne nelucrătoare doar când atotputernicul ei ajutor este lepădat cu încăpăţânare nechibzuită şi cu orbire deznădăjduită.
Şi să te mai minunezi şi de altceva la această taină: ca slujitor al ei nu a fost rânduit un înger fără de prihană, înfricoşător prin însăşi sfinţenia sa, ci un om pătimaş asemenea nouă, împresurat de obşteştile neputinţe ale neamului nostru, ce are nu mai puţină nevoie decât tine de pocăinţă, care slujeşte drept unealta văzută a harului în spălarea păcatelor tale şi are neapărată nevoie de slujirea altuia pentru spălarea propriilor păcate. În vreme ce tu cazi cu faţa la pământ înaintea sfinţitului chip al lui Hristos pentru a-ţi mărturisi păcatele duhovnicului, el îţi va spune cu smerenie, după porunca Sfintei Biserici: „Şi eu sunt doar un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune Mie”. Bunătatea lui Dumnezeu te vânează din toate părţile spre pocăinţă, te înconjoară din toate părţile cu înlesniri ca să te apropii de Dumnezeu.
Încheiere
Aceste cugetări sunt neapărat trebuincioase pentru pregătirea cuviincioasă în vederea tainei spovedaniei. Netezeşte cărările prăpăstioase ale minţii şi inimii tale, curaţeşte-le de toată făţărnicia şi viclenia, altminteri nu vei face decât să îţi sporeşti păcatele: la păcatele dinainte vei adăuga un altul, neasemuit mai greu decât ele. Mă tem să spun limpede în ce stă acest păcat! De dragul mântuirii voastre însă o să vă spun; o să vă spun, ca fiecare dintre voi, auzind cât de greu şi înspăimântător este acest păcat, să se teamă şi să fugă de colţii lui drăceşti. Ai căzut în osândire, în desfătarea pântecelui, în mânie? Ai căzut în curvie? Ai păcătuit ca un om. Dar dacă te vei apropia de taina pocăinţei cu nepăsare, cu viclenie, cu inima închisă, vei săvârşi lucru satanicesc, Îl vei batjocori pe Atotputernicul şi Atotvăzătorul Dumnezeu, Care te-a zidit şi te-a rezidit, ţi-a dăruit harul pocăinţei, ca având ajutorul acesta să rămâi în limanul şi starea rezidirii, Care în cele din urmă te va judeca şi va cerceta cum ai întrebuinţat darurile Lui cele negrăite. În slujba spovedaniei, Sfânta Biserică pune în gura duhovnicului, pentru a-l preîntâmpina pe cel care se pocăieşte, următoarele cuvinte pline de înţeles: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci, nu te ruşina, nici te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos… iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea“.
Nu te învoi cu gândul celui viclean, care îţi va şopti: „Cum să îi spui părintelui duhovnic aşa un păcat scârbos şi josnic? Acum ascunde-l, şi o să-l spui la următoarea spovedanie, după ce va trece destulă vreme şi îţi va fi mai puţină ruşine să vorbeşti despre păcatul tău, căci va fi un lucru pomenit şi de-abia amintit”. Recunoaşte glasul şarpelui celui vechi, care vine ca un fur să îţi fure gândurile bune, să te junghie cu sfatul său cel viclean şi să te piardă (În. 10, 10), răpindu-ţi mântuirea cu care Domnul te îmbie în dar (Rom. 3, 24). Răsunetul acestui glas este asemeni celui ce a pătruns cândva în rai, trăgându-i de acolo pe protopărinţii noştri. Fiule al lui Adam! El năzuieşte acum să pătrundă în sufletul tău, ca să nu te lase în rai. Întoarce-i spatele, nu-l asculta, nu gusta din otrava aducătoare de moarte sufletului tău!
Plin de credinţă blândă, de lepădarea de sine bărbătească, de smerita simplitate şi nefăţărnicie, apropie-te de sfânta taină a spovedaniei. Să crezi că pentru Doctorul Cel atotputernic, Domnul, toate rănile, mici şi mari, sunt la fel de nimicnice, la fel de lesne de vindecat. Atotputernicul Cuvânt tămăduieşte, învie, duce în rai numai prin cuvânt. Făcătorul nu are nevoie să Se ostenească. El îşi rosteşte voia, şi făptura toată, văzută şi nevăzută, grăbeşte a împlini cu supunere de rob porunca Făcătorului! Această voie este rostită, şi se şterg toate păcatele noastre, însemnate de noi şi de vrăjmaşii noştri în zapisele cele veşnice.
La cel credincios lepădarea de sine nu este grea! Leapădă ruşinea mincinoasă, pierzătoare, leapădă această păstrătoare a păcatelor; leapăd-o pe maica ei – trufia; învinuieşte-te pe tine însuţi, osândeşte-te pe tine însuţi! Pleacă-ţi capul cu duh înfrânt, cu lacrimi şi cu tânguire, spune amănunţit păcatele tale lui Dumnezeu înaintea părintelui tău duhovnic – şi te va adumbri, prin mijlocirea slujitorilor tainei lui Dumnezeu, harul Sfântului Duh, aducând în casa sufletului tău iertarea păcatelor şi, în schimbul lor, dreptatea cea de la Dumnezeu dimpreună cu mântuirea veşnică, aşa încât vei fi fericit şi vei proslăvi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici, Editura Sophia, Bucureşti, 2008