
«Către unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta» (Luca 18, 9)


«Către unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta» (Luca 18, 9)

Omilia 49 la cel între sfinţi Mare Mucenic Dimitrie, Mare făcător de minuni şi Izvorâtor de mir

Lazăr n-a făcut nici un bine, pentru că n-a putut să facă bine. El doar a stat cu umilinţă la poarta bogatului rugând pe Dumnezeu şi acceptând toată suferinţa sa fără să cârtească. Bogatul n-a făcut nici un rău, dar nici bine n-a făcut. El mânca şi se veselea, dar din fărâmăturile de la masă lui nu dădea săracului Lazăr.

Iubiți credincioși, în parabola care s-a citit astăzi în biserică, Dumnezeu se aseamănă plugarului care a ieșit la câmp să-și semene sămânța. Și ni se spune că o parte din sămânță a căzut în drum, sau pe marginea drumului, și oamenii au călcat-o în picioare, păsările cerului au venit și au mâncat-o, așa încât nici măcar n-a apucat să răsară, pentru că a pierit. Iar altă parte a căzut pe pământ pietros.

La Liturghie, în ziua Sfintei Învieri se citeşte începutul Evangheliei lui Ioan despre Cuvântul cel dumnezeiesc.
Când totul se umple de lumina Învierii lui Hristos şi cerurile se unesc cu pământul în proslăvirea Biruitorului morţii, Evanghelia ne vesteşte Cine este El: “La început era Cuvântul”.
Despre Cuvânt s-a vorbit încă din Vechiul Testament: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Ps. 32, 6), “Trimis-a Cuvântul Sau şi i-a vindecat pe ei” (Ps. 106, 20).

„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmi 103, 25), exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate?
În alt psalm se spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3).

O imagine grava de o cruzime exclusivă a inimii ne-a arătat în pilda Sa despre datornic Domnul Iisus Hristos. Noi am văzut în această pildă limita extremă a necinstei omeneşti, a păcătoşeniei omeneşti.

Iubiți credincioși, de curând vi s-a vorbit despre minunea înmulțirii pâinilor în pustie. De îndată ce oamenii au mâncat și s-au săturat și au adunat coșurile cu fărâmituri ca probă materială a minuni care se săvârșise, Mântuitorul Hristos le-a poruncit ucenicilor: Voi intrați în corabie și mergeți în partea cealaltă a mării, până ce Eu mai rămân cu mulțimile și le voi da drumul să plece acasă.


Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui Hristos e vie şi lucrează. Pentru că nimeni nu luptă împotriva morţilor. Luptă împotriva celor vii. Biserica deci se menţine, e vie, împărăţeşte şi triumfă în lume.

“În urma închinării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, care s-a săvârşit duminica şi săptămâna trecuta, Sfânta Biserică ne aduce acum aminte de Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Ioan Scărarul, cu acelaşi scop – acela de a ne da imbold la nevoinţele îndreptării de sine şi sporirii întru virtuţi. Voi ştiţi că Sfântul Ioan a alcătuit o carte mântuitoare de suflet, care se cheamă Scara Duhovnicească, suitoare la cer.

Despre purtarea crucii
Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui

Astăzi este cea de-a doua duminică din Postul Mare, închinata Sfântului Grigorie Palama, şi, aşa cum am spus, este socotită oarecum şi a doua duminică a Ortodoxiei. Sfântul Grigorie are o mare legătură cu rugăciunea minţii şi cu întreg conţinutul acestei rugăciuni şi a fost un luptător în prima linie în toate disputele iscate. De aceea socotesc că este folositor să ne aplecăm asupra învăţăturii lui, care are directă legătura cu tema noastră.

Duminica Vameșului și a Fariseului este o zi însemnată pentru anul bisericesc, lucru care se vădește din aceea că marchează începutul unei perioade liturgice mari și prin excelență bogate în prilejuri de pocăință, bine rânduite în Biserica noastră, anume Triodul. Zece Săptămâni: primele trei săptămâni, Triodul introductiv, și următoarele șapte săptămâni, care alcătuiesc Păresimile Mari. În culmea acestui urcuș se află marele praznic pentru care cu toții ne bucurăm încă de pe acum și pe care în fiecare clipă îl așteptăm, praznicul Paștelui, al Învierii Domnului.

„Pentru ei, credinţa nu a fost un simplu set de cunoştinţe teoretice, ci era o realitate de viaţă şi de moarte, făcea parte din ADN-ul vieţii lor spirituale.(…) Să luăm aminte şi să ne luăm mult mai în serios credinţa, şi noi episcopii, preoţii, dar şi dumneavoastră credincioşii. Să învăţăm de la fiecare, de la Sfântul Vasile cel Mare înţelepciunea şi asceza, de la Sfântul Grigorie autenticitatea şi lupta pentru credinţă, iar de la Sfântul Ioan Gură de Aur duhul de pocăinţă, de întoarcere de la cele ce ne desfigurează la cele care ne înfrumuseţează şi redau chipului lui Dumnezeu din noi strălucirea pe care a avut-o în Taina Sfântului Botez.”

Atunci când cineva este inflexibil, când se dovedește a fi foarte rigid într-o anumită dezbatere, nefiind, în niciun fel, sensibil la argumentele de ordin rațional, ci ține, cu orice preț la propria opinie, noi îl numim «încăpățânat».

“Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie! Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Mc. I, 15). Acestea au fost cele dintâi cuvinte ale propovăduirii Dumnezeului – Om. Aceleaşi cuvinte ni le grăieşte şi acum prin mijlocirea Evangheliei. Atunci când păcatul a prins în lume cea mai mare putere, s-a pogorât în ea Doctorul Cel Atotputernic. S-a pogorât pe tărâmul surghiunului, pe tărâmul tânjirilor şi pătimirilor noastre – după care urmau muncile cele veşnice în iad -, binevestind izbăvirea, bucuria, tămăduirea tuturor oamenilor până la unul. Pocăiţi-vă!