“Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18, 39)
Predică la Duminica a XXXV-a după Rusalii – Vindecarea orbului din Ierihon
Predici
Cuvânt de laudă la Sfântul Apostol Andrei
Văzând această strălucită turmă a Duhului și aruncându-mi undița apostolească în marea cu adevărat senină și fără valuri, îmi amintesc de glasul stăpânesc care strigă: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. O, cuvânt cu putere multă! O, cuvinte adeverite prin fapte! O, făgăduință adevărată, ce crește pe zi ce trece! Căci a cui este pescuirea aceasta minunată? Cine este cel ce a adunat acum vestitul acesta praznic, cine altul decât, evident, vestitul între apostoli Andrei!
Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi (Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii)
Aţi auzit Evanghelia. Ne istoriseşte două minuni. Una, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, mai mică; alta, învierea copilei moarte, este foarte mare. Acestea le zice Evanghelia.
Sfântul Evanghelist Luca, vestitul doctor, şi-a închinat întreaga sa viaţă Domnului nostru Iisus Hristos
Fraţi creştini,
Într-o zi de 18/31 Octomvrie, acum o mie opt sute şi ceva de ani, Sfântul Evanghelist Luca a trecut prin martiraj la viaţa cea veşnică. Şi aşa, bătrân fiind pe pământ, el a trecut cu slavă de mucenic la viaţa cea în veci neîmbătrânitoare…
Lumina acestei vieţi el o văzu în Antiohia Siriei, într-o familie de bun neam. Şi dăruit cu viaţa aceasta, primi totodată de la bunul Dumnezeu, încă alte multe şi alese daruri sufleteşti pe care, cu sprijinul familiei, le spori şi le împodobi cu râvnă vieţii sale. Aşa el dobândi învăţătura elinească şi egipteană, nu numai în ramura filosofiei, dar îndeosebi în artă şi ştiinţa de medic, ajungând un prea iscusit doctor. Odată cu acestea însă, cultiva ca pe o plăcută îndeletnicire şi pictura. Iar în cele din urmă, dorind să cunoască şi învăţătura biblică, se duse la Ierusalim.
Evanghelia iubirii desăvârşite (Predică la Duminica XIX-a după Rusalii)
„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.”
A avea comoară în ceruri: ce poate fi mai de preţ decât acest lucru?
In Evanghelie se vorbeşte despre un tânăr bogat, care căuta mântuirea şi nu era în stare să o găsească (Mt. 19,16-22). Tânărul acela voia să se mântuiască şi făcea ceva pentru mântuire, însă avea anumite împătimiri, care, după cum îi spunea conştiinţa, erau incompatibile cu lucrarea mântuirii. Auzind de Mântuitorul, tânărul căuta să stea de vorbă cu El, poate că în nădejdea de a găsi în învăţătura Lui vreo îndreptăţire pentru dispoziţiile strâmbe din taina sufletului său. „Poate că, gândea el, pentru mântuire sunt de ajuns doar faptele pe care le fac eu, şi Dumnezeu nu mă va osândi pentru strâmbătăţile din inima mea”.
Mitropolitul Bartolomeu (Anania): Învaţă să mulţumești!
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca (Duminica VIII-a după Rusalii – Înmulțirea pâinilor)
Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic – Niceea 325
Hristos S-a golit de slavă pentru a Se putea jertfi pentru oameni
Evanghelia Duminicii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) ne prezintă Rugăciunea lui Iisus (Ioan 17, 1-13), care a fost rostită înaintea Sfintelor Sale Patimi.
✝ Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naștere)
Vă voi vorbi simplu, iubiţii mei. Şi vă rog aveţi puţină răbdare şi să ascultaţi cuvintele unui om, care vă vorbeşte din credinţa în Hristos. Dacă n-aş fi crezut, nu v-aş fi vorbit.
Dacă deschizi inima vreunui om, vei găsi multe pasiuni, dorinţe, vise. Cea mai vie dorinţă care este? Omul vrea să trăiască fericit, doreşte fericirea. Toţi vânăm fericirea. Dar unde este fericirea? Cine este un om fericit?Aici părerile sunt diferite. Oare este fericit cel care are autoritate sau cel puternic de care se tem toţi, sau bogatul cu lirele şi vapoarele lui, sau cel ce cade cu mutra în plăceri şi-n distracţii? Lume nefericită, care alergi să-ţi potoleşti setea în aceste băltoace, vrei fericirea?
✝) Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)
„Duh este Dumnezeu şi cel ce se închină Lui se cade să I se închine cu Duhul şi cu adevărul”.(Ioan IV, 24).
Cuvintele pe care le-am aşezat în fruntea acestei predici au fost spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, ca răspuns la întrebarea femeii samarinence: unde se poate aduce cea mai bună închinare lui Dumnezeu: în Ierusalim, cum susţineau iudeii, sau în muntele Garizim, cum afirmau samarinenii.
✝) Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda)
Astăzi, în a patra Duminică după Paşti, suntem îndemnaţi să cugetăm la vindecarea bărbatului paralitic. Pericopa este din Evanghelia după Ioan, care a fost însoţitorul nostru constant de când am început să citim din ea, în noaptea de Paşte, când am citit afirmaţia că Iisus Hristos este Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, că a devenit trup şi locuieşte în mijlocul nostru – acum.
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
„…Purtătorule de biruinţă Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului).
Fraţi creştini,
✝) Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor)
Astăzi sărbătorim a treia Duminică după Paşti şi, precum săptămâna trecută, auzim despre diferite momente ale Pătimirii, Răstignirii şi învierii. Săptămâna trecută am auzit despre Toma – că nu a crezut până ce nu a văzut; nu doar văzut, ci până nu a atins rănile lui Hristos – pentru a demonstra că Cel Care biruieşte moartea este de fapt Cel Răstignit.
✝) Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)
Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne sună în minte şi-n urechi versetele mult citite şi deseori citate din Evanghelia Sfântului loan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbeşte de Toma care a spus celorlalţi ucenici că nu va crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-şi va fi pus mâna în coasta Lui. Acelaşi text ne informează că după opt zile, ucenicii aflându-se toţi laolaltă, Iisus a venit, uşile fiind încuiate, a stat în mijlocul lor şi a grăit lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept care Toma covârşit, răspunde: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Toma nu e necredincios
De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că i suntem de o potrivă. Frate de necredinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastră perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc.
Există nu numai o dramă a Patimilor, ci şi una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma.
În trei trepte se consumă, toate ale lui Toma: el află şi nu i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie.
(✝) Duminica VI-a din Post – Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile)
Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovăduieşte, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept şi însuşi mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr” (Zah. 9, 9).
Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim şi o prăznuim astăzi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinării la Dumnezeul Cel adevărat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.
Fie! Să-mi fie mie după cuvântul tău!
Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna-Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor.