O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.
Ceea ce este important în viaţa noastră nu este ceea ce se întâmplă – dacă este bine sau rău -, ci cu ce ochi privim. Omul care are vederea pervertită şi binele îl vede ca rău şi răul îl încurcă. Insă omul care are luminarea lui Dumnezeu, şi răul îl vede ca pe o binecuvântare. Acesta este indicele stării noastre duhovniceşti. Nimic altceva.
Zice avva Isaac Sirul: „Pentru cei buni, toate sunt bune…“, acela care are gând bun vede lucrurile totdeauna frumoase, „…iar cei vicleni pe toate viclene”.
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”. Şi aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frânge-ţi inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ţi patimile rele şi mai ales acea pasiune care ţi-a produs căderea. Apoi zi: „Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate”.
Este unul dintre cele mai importante momente din viața mea. Eram stareț la Rohia. Alexandru era student. Venea la Rohia destul de des. Tot timpul stătea pe scări în fața bisericii. Terminase anul II la Politehnică. Stătea și privea spre biserică, în lumea lui. Era foarte, foarte trist. Era bolnav. Inima nu-i lucra în ritm cu organismul. Nu putea face față, pe ce crește omul. Și el știa, că doctorii i-o spus că nu-i salvare. Și după o lună o plecat la Lăpuș. La sfârșitul lui februarie, am primit o veste. A vinit un delegat de la Alexandru și mi-o comunicat : „Alexandru vă roagă să veniți să-l vizitați”.
Dacă aș întâlni un preot și un Înger, m-aș pleca întâi preotului până la pământ și i-aș sărută mâna sfințitoare și apoi m-aș pleca Îngerului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Deoarece preotul are îndrăzneală la Dumnezeu prin Har să jertfească la epicleză pe Însuși Fiul, transformând pâinea și vinul în cinstit Trup și Sânge dumnezeiesc.
Asemenea mielului este preotul. Jertfă și iar jertfă!
Psihoterapia ortodoxă nu se referă doar la tratarea tulburărilor psihologice în sensul modern al cuvântului, ci la vindecarea completă a sufletului omenesc de patimi și păcate. În tradiția ortodoxă, sufletul uman este bolnav atunci când este dominat de patimi, iar vindecarea sa începe prin curățirea inimii.
„(…) Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei… (Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: „Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!”.
In fiecare clipă ne pândește pericolul acestei secularizări. În fiecare clipă, în fiecare oră, putem fi călăuziți către sinuciderea noastră duhovnicească.
Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.