Omul comportă o dualitate:
– La exterior este carne.
– În interior este spirit – se perfecţionează prin mintea sa, prin atenţia la sine însuşi, prin teama de Domnul şi harul lui Dumnezeu.
Formarea este şi ea dublă: din afară prin cărţi, dinăuntru prin gândirea către Dumnezeu; exterior prin dragostea de înţelepciune, interior prin dragostea de Dumnezeu; exterior prin tehnică, interior prin viziune; exterior prin afinitate intelectuală, interior prin căldura duhului. Spiritul exterior e “plin de mândrie” (1 Corinteni 8:1), interiorul se smereşte; exteriorul e plin de curiozitatea cunoaşterii, interiorul este atent la sine şi nu doreşte decât să cunoască pe Dumnezeu.
Rugăciunea este şi ea dublă:
– Exterioară – făcută în public
– Interioară – făcută în taină şi singurătate (una ca datorie, alta ca ofertă spontană).
Rugăciunea spontană nu are ore fixe, nu are canoane, nu cunoaşte oprelişti.
Sfântul Teofilact tâlcuieşte cuvântul “cameră” (”…intră în camera ta…”) drept gândul secret sau viziunea interioară.
Sfântul Macarie al Egiptului: “Inima e un mic vas, dar care cuprinde toate lucrurile. Dumnezeu este acolo, îngerii, viaţa şi Împărăţia, cetăţile celeste şi comorile harului.”
Omul are nevoie adesea să se închidă în cămăruţa sa tainică (inima), mai mult decât între pereţii camerei, să-şi verse inima şi gândurile către Dumnezeu şi să crească până la statura omului deplin, desăvârşit.
.
Sfântul Dimitrie al Rostovului (1651-1709)
.
Sfântul Dimitrie al Rostovului (1651-1709)