
A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, a vieţui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.


A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, a vieţui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.

Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lumii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făpturii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă învioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna sufletului meu, cel ticăloşit de păcat.

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.


“Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte” (Luca 10, 41 – 42)


Să avem credință în Sfinții noștri, în Hristos și în Maica Domnului. S-o iubim mult pe Maica Domnului, ca să ne dea bucuria Fiului ei. Să se înrădăcineze bucuria lui Hristos în sufletul nostru, să prindă viață sufletul nostru cu dragostea lui Dumnezeu, iar nu cu discuțiile. Adică vorbim în deșert continuu, cuvintele se duc în văzduh, în coșul de gunoi; toate se pierd în aer.

Cine este mânios să-şi întoarcă toată mânia, toată tensiunea sa lăuntrică spre dragostea lui Dumnezeu, spre pace, spre cuvintele mântuirii, spre „Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, folosind orice mijloc care-l ajută. Cineva zicea rugăciunea lovindu-şi mâinile. L-am văzut şi l-am întrebat:

Să fiți căutători de Dumnezeu, așa cum alții sunt căutători de aur! Să fiți căutători de Dumnezeu pentru a dobândi pacea în inimă. Sfântul Serafim din Sarov spunea: “Păstrează pacea în inima ta și vei mântui în jurul tău mii de suflete!” Dar trebuie să înțelegem că pentru a dobândi pacea în inimile noastre avem o întreagă cale de parcurs. Într-un oarecare sens, pacea inimii este punctul final al acestei căutări.

Furtună înfricoşătoare s-a ridicat pe Marea Tiberiadei. Vântul ameninţă să scufunde corabia mică în care Se află Iisus cu Ucenicii Lui. Ucenicii sunt înfricoşaţi foarte. Nimeni nu doarme, fără numai Domnul vieţii si al morţii.

Vreau să va atrag atenția la trei aspecte din Evanghelia de astăzi. Lectura de astăzi o succede pe aceea pe care ați ascultat-o săptămâna trecută, când Hristos a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești. Iată primul lucru pe care-l remarcăm, fapt care ne poate la început mira, numai dacă nu ne aducem aminte de noi înșine, de modul cum percepem și cum corespundem darurilor pe care le descoperim în viață: ni se pare atât de straniu faptul că apostolii, care abia au trăit o astfel de minune, își pot clinti credință cu atâta ușurință.

Diavolul, în răutatea lui, foloseşte multe metode ca să-i prindă pe oameni. El îşi începe învăluirile prin ceea ce este mai mic. Vedeţi, el voia să-l facă pe Saul să asculte nebuniile Pytonisei, dar dacă l-ar fi sfătuit dintr-odată, Saul n-ar fi luat în seamă sfatul, el care a gonit de la sine felul acesta de femei. Aşa că el a acţionat cu surprindere şi progresiv. După ce n-a ascultat de Samuel şi a jertfit în lipsa lui, Saul a răspuns la imputările care i se făceau: „Din pricina duşmanilor, am fost nevoit”, şi în loc să plângă, cum s-ar fi cuvenit, el se purta ca unul care n-a săvârşit niciun rău. Mai târziu, Domnul a dat porunci împotriva amaleciţilor, pe care Saul le-a încălcat.

Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte, sau vă smulge ceea ce vă aparţine, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul zicând: „Doamne, toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!”


„Când nu ne-a întrerupt din rugăciune nici o ezitare şi nici vreo deznădejde nu ne-a slobozit încrederea, ci am simțit din însăşi revărsarea rugăciunii că am dobândit ceea ce cerem, să fim siguri că rugăciunile noastre au fost bine primite de Dumnezeu. Atât va merita să fie auzit şi să obțină cineva, cât va crede că poate fi văzut de Dumnezeu sau că Dumnezeu îi poate da.

Cineva își amintește mereu de vremea morții lui, adică de sfârșitul vieții lui, și din simpla cugetare la moarte nu poate să plângă, ci are nevoie, fie că stă în picioare, fie și așezat, dar numai dacă este deplin singur, să-și miște mintea spre cugetarea la moarte și să-și spună în sinea sa cu mâhniciune și jos plecându-se: „Oare cum îmi va fi sfârșitul și când anume?
