Este într-adevăr foarte trist că nu suntem conştienţi de marea comoară, „Înfierea”, pe care am primit-o la Sfântul Botez „în vasele noastre de lut”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. De aceea cu uşurinţă ne lenevim, cu uşurinţă devenim nepăsători, cu uşurinţă dispreţuim, într-un singur cuvânt, cu uşurinţă cădem. Fericit este cel care a dobândit Harul şi a murit odată cu el, dar mai fericit este acela care l-a trăit, l-a sporit, iar mai apoi a adormit. Scurtă să fie rugăciunea pe care o spui.
Niciodată omul n-ar fi putut de unul singur să înţeleagă iubirea infinită pe care o nutreşte Dumnezeu faţă de această binecuvântată făptură, omul, care constituie şi coroana întregii creaţii. Şi deoarece iubirea adevărată nu este cu putinţă să se exprime doar prin cuvinte emoţionante, ci şi prin fapte care dovedesc autenticitatea cuvântului, de aceea şi ucenicul iubirii, Sfântul Ioan Teologul, în puţine cuvinte rezumă „explozia” de iubire a lui Dumnezeu: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16).
Să fim cu luare aminte și în prieteniile noastre, și în legăturile noastre cu părinții și în ceea ce spunem celor din jur. Să fiți foarte atenți însă, în căsătorie. Și revin la căsătorie pentru că sunteți tineri. Fiți foarte, foarte atenți în căsătorie!
Ori de câte ori apar ispite şi necazuri, apare şi cununa victoriei, spunea părintele Grigorie ieromonahului Ioachim Spetsieris. Şi apoi adăuga:
Filip era un om mânios, care se certa din nimic şi care avea puternice izbucniri de mânie, în schimbul cărora avea, desigur, de îndurat muştruluiala zdravănă a confraţilor săi.
Pocăinţa este cea mai importantă şi mai urgentă necesitate a vieţii noastre, iar amânarea ei este o uneltire a diavolului, cu care uşor ne poate înşela. Uităm faptul că numai prezentul ne aparţine şi că pentru viitor nu putem fi siguri, noi nu ştim ceasul morţii şi de aceea trebuie să luăm acum hotărârea de a pune început de pocăinţă.
Sfântul Nicodim arată că împărtăşirea frecventă nu e un privilegiu al preoţilor, acesta se referă doar la săvârşirea Liturghiei, al cărei scop e sfinţirea darurilor şi împărtăşirea lor credincioşilor, iar preoţii care refuză să-i împărtăşească pe cei ce vin cu evlavie sunt mincinoşi: întâi îi cheamă, apoi îi alungă.
Cel sănătos duhovniceşte trece cu vederea drepturile sale pentru a împlini în viaţă îndreptările lui Dumnezeu. Aceasta întrucât alta este valoarea dreptăţii omeneşti faţă de cea dumnezeiască. Numai cel ce are sănătate duhovnicească poate deosebi dreptatea lui Dumnezeu în părută nedreptate omenească.
