Sfântul Nicodim arată că împărtăşirea frecventă nu e un privilegiu al preoţilor, acesta se referă doar la săvârşirea Liturghiei, al cărei scop e sfinţirea darurilor şi împărtăşirea lor credincioşilor, iar preoţii care refuză să-i împărtăşească pe cei ce vin cu evlavie sunt mincinoşi: întâi îi cheamă, apoi îi alungă. Exigenţa sfinţeniei şi a desăvârşirii personale pentru împărtăşirea frecventă e un maximalism excesiv lipsit de simţul nuanţei şi al diversităţii stărilor şi treptelor pe care se află oamenii, şi care ignoră faptul că Euharistia este o hrană de drum a sufletelor pe calea desăvârşirii.
Împărtăşirea de două-trei ori pe an este un lucru bun, dar nu suficient: cine e vrednic de două-trei ori pe an trebuie să se facă vrednic să răspundă chemării Domnului şi să se împărtăsească mai frecvent, evident cu pregătire, învingând ispita nepăsării şi a indolenţei prin care diavolul încearcă să ne ţină la distanţă de Masa Domnului ca să murim de foame duvovnicească. Îndemnul Sfântului Nicodim este acela de a ne trezi din indolenţă şi nesimţire şi să ieşim din nominalismul liturgic prin care nu facem altceva decât să ne lipsim de harul ceresc!
Conf. prof. Gheorghe Butuc