
„Puterea de a deosebi între plăcerea şi durerea trupului”




Scopul poruncilor Domnului este să elibereze mintea de neînfrânare şi ură, şi s-o ducă la iubirea faţă de Acela şi de aproapele. Din această iubire îndoită se naşte lumina cunoaşterii duhovniceşti practice.


Lupta noastră se duce în fiecare zi şi cu fiecare ceas.
Dacă faci reproşuri fratelui tău, sau îl judeci, sau îl întristezi, ţi-ai pierdut pacea.
Dacă ai căzut în slava deşartă, sau te înalţi deasupra fratelui, ai pierdut harul.




„Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită!” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 2, 1).

Omul nu poate nimic singur, fără ajutorul lui Dumnezeu. Crede că știe ceva. Firea căzută! Totul i se descoperă din veșnicie. Pretutindenea sânt taine ale lui Dumnezeu. Sântem înconjurați de taine. Sântem o taină uriașă și pentru noi înșine. Nu știm ce sântem. De unde am venit? Încotro ne îndreptăm?

Fericit omul creştin ce va pricepe asta şi cu toată inima se va lipi de Dumnezeu, Ziditorul şi Răscumpărătorul său, şi va răbda toate ispitele întru dragoste şi dăruire față de El, precum Iov cel din Vechiul Testament, precum apostolii, ierarhii, mucenicii şi toţi cuvioşii, care bine au plăcut lui Dumnezeu şi s-au învrednicit de cereasca cetăţenie, pentru credinţa şi dăruirea lor.

Nu este cu putință ca într-un text atât scurt să fie consemnate toate însușirile teologice care defineau personalitatea lui sfințită. Îndeobște pot să spun că Cuviosul Paisie era un om îndumnezeit, adică se afla pe calea către îndumnezeirea după har, trăind în Biserică prin Sfintele Taine și nevoință.

Înfăţişarea exterioară a Stareţului era cea a unui monah obişnuit. Era de talie mijlocie, aproximativ 1,60 metri înălţime. Era foarte slab, din pricina ascezei de mulţi ani, având trăsăturile feţei frumoase, armonioase şi fine. Toată înfăţişarea lui inspira bunătate şi simpatie. Privirea sa era vioaie, foarte expresivă, pătrunzătoare şi scânteietoare. Mişcările lui erau însoţite de pace, siguranţă şi nobleţe. Chipul său era luminos şi plin de har.

– Mulţi se străduiesc să trăiască viaţa duhovnicească numai la Dumnezeiasca Liturghie de duminică, iar în restul săptămânii se află în afara vieţuirii ascetice. Aceşti oameni nu pot înţelege monahismul. Cei ce nu trăiesc întreaga săptămână evanghelic-ascetic nu pot trăi nici duminica ascetic.



Nu știm cum arată, căci – așa cum găsim la Ioan I cu 18 – „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”. Adevărat lucru este acesta, dar ne putem întâlni cu El în rugăciune. Du-te în camera ta, în cămara ta, în inima ta și, întâi de toate, gândește-te bine cu cine stai de vorbă și spune apoi cum te-nvăţ eu, om bătrân:

Cel care se linişteşte cu adevărat pentru Hristos are întotdeauna lacrimi, îşi plânge păcatele sale şi se îngrijeşte de toată virtutea. Apoi, cu credinţă fierbinte se dăruieşte nevoinţelor până la moarte. Şi coborând mintea în inimă, se sileşte ca, prin inspiraţie, să spună rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” şi să-şi adune mintea după îndrumările Sfinţilor Părinţi niptici.